Cristian Anghelescu

Am ținut morțiș să văd Brugges, toți prietenii sau cunoscuții care au făcut-o extaziindu-se după sejur. Am folosit vechea metodă de călătorie, zbor și cazări ieftine, vizitarea obiectivelor turistice, socializare cu localnicii, plimbări fără număr, câteva cumpărături pentru cei dragi… A fost înaintea marii nebunii pandemice care ne răscolește viața, prin noiembrie, anul trecut.

Orașul, unul de poveste, într-adevăr, se descrie singur: boem, cu patina timpului bine reliefată, ancorat definitiv într-un prezent dominat de destule angoase.

Ei bine, în Belgia – dar mai ales în Brugges sau Oostende! – localnicii par desprinși din cărțile de povești: mereu zâmbitori și atenți cu turiștii, îngăduitori, buni cunoscători (și) de limba engleză, tot timpul pregătiți să te ajute: cu hărțile lor, pe telefoane, chiar deplasându-se personal! EI PAR A NU SE GRĂBI NICIODATĂ!

Pe lângă frumusețea repetabilă generată de urbanismul nepereche și stilul minunat și permanent al cosmetizării locuințelor, Brugge-ul propune zeci de momente care satisfac gusturi dintre cele mai rafinate: muzee ale ciocolatei, berii, mătăsii sau chiar unul al cartofilor prăjiți!

Am avut parte de plimbări relaxante cu bărcile cu motor pe numeroasele canale care încercuiesc și traversează orașul. Nu degeaba orașul are supranumele de “Veneția Nordului”!

Apoi, vizite la obiective turistice de mare frumusețe: Bazilica Sfântul Sânge (locație care păstrează, potrivit legendei, un flacon cu sângele lui Isus din Nazaret!), biserica “Onze-Lieve-Vrouwekerk” (unde se regăsește unica sculptură în marmură “Madonna”, dinafara Italiei, a lui Michelangelo) sau centrul vechi istoric al orașului (unul dintre cele mai bine păstrate din Europa, perimetru inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO!)

Nu au putut lipsi cinele sau dejunurile pentraguelice, unde paharul cu bere, de final, lasă cu greu locul faimoaselor waffles, dulcele lor (și el de neratat!)

Să ne înțelegem, Belgia, în general, dar Brugges-ul, în special, sunt destinații scumpe, uneori chiar incredibil de scumpe! Toate intrările la muzee îți scot din buzunar peste 150 euro, niciun dejun sau cină nu costa mai puțin de 30 euro, cafelele, sucurile, apa, ziarele și cadourile inerente pentru cei dragi îți mai “răpesc” circa 400-500 euro! Pentru că, reamintesc, totul este scump!

DAR… Într-o parte a lumii unde străzile și trotuarele sunt exclusiv din piatră veche și granit de cea mai bună calitate, unde curățenia este, cu siguranță, un mod de viață, unde autobuzele și cele mai multe dintre mașini folosesc energia verde, unde parcurile și zonele de relaxare sunt impecabil întreținute (nu am putut să mă lămuresc unde cădeau frunzele!) unde nu vezi un cerșetor, un muzicant sau câini fără stăpân, atunci, probabil că nota de plată a celor care vizitează zona se reflectă în tot ceea ce primesc!

Dacă ar fi să mai pot face o mare alegere în viață, o alegere definitivă și care să poată fi susținută din toate punctele de vedere, nu aș ezita niciun moment și aș alege acest oraș până la finalul implacabil!

În fond, la fix 3 ore de zbor de România, amintirile pot fi descompuse în mai multe clișee, cele mai dulci amintind de unica lor ciocolată, cele mai acide de una dintre cele peste 3000 de sorturi de bere sau, de ce nu, un corolar despre munții de cartofi prăjiți alăturați mix-urilor de salată proaspătă și acompaniați de celebrele scoici de Marea Nordului…

Nu scriu despre miile de forme de bomboane de ciocolată, în fond și a privi la zecile de magazine cu produse “home made” fiind o virtute de nerefuzat, chiar și pentru un diabetic! Cine nu rezistă, moare!

Considerați doar că am vrut să fac pe agentul de turism, neretribuit, care vă invită sa lăsați România pentru câteva zile, în ideea de a va întâlni cu reala civilizație, cu cultura, arta, buna creștere și plăcerea de a trăi! Frumos, onest, fără kitsch, cu ștaif… Adică, altfel! De-ar fi Ploieștiul măcar la sfert…