FC Bihor Oradea: Pogacsics – Moraru, Muscă (cpt) (70 Petrache), Oltean, Lupu – Sorian, Danci, Selagea (64 Pop) – Florean, Mărkuș, Bîrză (53 Cigan). Antrenor: Gheorghe Ghiț. FC Petrolul Ploiești: Zimmermann – Tudor, Benga, Ljubinkovic (cpt), P. Stoica – Duru, Fl. Dumitru (41 Cr. Vlad) – L. Mihai (82 Cârjă), Buhuși (53 Cataramă), Oprița – Buhăescu. Manager general: Valeriu Răchită.

Ora 13:00. Căldură mare la Oradea, aproape 30 de grade și nicio pală de vânt. În tribunele bătrânului și necosmetizatului “Iuliu Bodola” se găsesc deja peste 1000 de spectatori dornici să aibă loc pentru a urmări meciul derbi al etapei. Cuminți, ronțăind de zor semințe pestrițe, oamenii tresaltă la intrarea brigăzii de arbitri condusă de craioveanul Sebastian Colțescu. Asistenții săi, bucureșteanul Eduard Ungureanu și timișoreanul Marian Gașpar încearcă 2-3 sprinturi dar se lasă păgubași, disperați și ei de caniculă. Intră echipa gazdă cu căpitanul Dumitru Muscă în frunte. Este aplaudată cu frenezie, lucru care nu se mai repetă după doar câteva secunde când petroliștii pășesc pe gazonul tare, ca de piatră.

Apare galeria Petrolului, mai bine de 60 de persoane.

 Deși sunt frânți de oboseală după o noapte de mers cu trenul fanii ploieșteni încep să-și facă treaba. Operatorii show-ului TV “Marțienii din Ploiești” surprind cadre noi cu ocupanții primului loc în clasament. Încet-încet se strâng 8-9000 de oameni. Jocul are ritm, fără a excela la capitolul mari ocazii. Se detașează tehnica lui Fl. Dumitru și Oprița, ambii cu o clasă peste ceilalți fotbaliști din teren. Crainicul arenei face presiune și solicită sprijinul spectatorilor. Oltean primește “galben” pentru o simulare ordinară (14), în încercarea de a obține penalti. Colțescu rezistă, vorba reclamei! Tensiunea este în continuă creștere iar Răchită trimite rezervele la încălzire (17). “Căpitanul” Muscă dă o chiflă la16 metri iar Oprița (25) șutează din vole, pe lângă butul stâng! Și Buhuși înceară poarta (28) dar degeaba, balonul trecând pe lângă! La un sprint de 20 de metri, Florentin Dumitru face întindere și cere schimbare. Este introdus Cristi Vlad (41). În ultimul minut, după o lovitură liberă de la 40 de metri executată de C. Vlad, Liviu Mihai a rămas bine plasat la 11 metri dar, moale, a ratat șutul doveditor pentru 0-1! Imediat, Colțescu – care nu a condus deloc rău! – a fluierat finalul primei reprize.

Remarc și un protest al gazdelor față de decizia televiziunii Dolce de a programa jocul la o astfel de oră, într-o zi de vineri: “Pentru un plus de audiență vă lipsiți de a bihorenilor prezență!” La debut de mitan secund (46) Mărkuș ratează incredibil, trăgând de la 6 metri mult peste poartă, fără să-i mulțumească lui Benga pentru gafa de a-l lăsa singur! A fost acel gen de fază în care atacantul vrea să rupă plasa în locul unui șut plasat, decisiv! Gazdele mizează totul doar pe atac. Răchită îl schimbă pe Buhuși cu Cataramă (53) iar Ghiț răspunde cu Cigan în locul lui Bîrză. Coach-ul bihorenilor nu concepe decât toate punctele și-l aruncă în teren pe Pop (64) un tânăr atacant de doar 21 de ani. Trei minute mai târziu Buhăescu a fost “îngălbenit” pentru proteste. La fel o pățește și Danci în minutul 68. În minutul 71, din colțul careului mare, Cataramă șutează excelent dar Pogacsics se întinde aproape ireal și trimite peste, în corner, lovitură rămasă fără niciun rezultat! În minutul 76, pentru un alt atac tare, Danci primește un alt avertisment și este eliminat! După alte 2 minute, Mărkuș ia și el cartonaș galben după o altă simulare în careu! Tensiunea este maximă iar Colțescu nu cedează arătându-i lui Cigan avertisment pentru același “procedeu”! Și Pompi Stoica ia galben (80) iar Răchită face ultima schimbare, în locul lui Liviu Mihai fiind introdus Cârjă. Cataramă este busculat în propriul careu iar doctorul Miu face minuni! Mai sunt câteva minute și Petrolul încearcă să dea lovitura pe contraatac!

Final de meci, aplaudat de la “oficială” de președintele Marius Vizer și invitatul acestuia Alexandro Branco, președintele Comitetului Olimpic din Spania! Cuvintele lui Vizer, la final, parcă au spus totul: “Petrolul este echipa cea mai bună din serie! Noi? Așa și așa, poate la Tr. Severin, cu Gaz Metan!” Partida a fost descrisă în timp real, eventualele greșeli fiind, poate, scuzabile!

Aseară, la oră apropiată de meciurile Champions League, a avut loc partida dintre Dinamo și Steaua, finala Cupei României – Timișoreana. A câștigat cu 2-1 (1-1) echipa care a arătat mai mult fotbal, Steaua desenând mai bine în teren de când Cosmin Olăroiu a admis să o ajute necondiționat. Nu o să prezint desfășurarea jocului propriu-zis fiind convins că mai toți iubitorii fenomenului au fost conectați la derbi prin intermediul televiziunii. În schimb, grație superbelor fotografii realizate de Răzvan Păsărică, probabil cel mai bun foto-reporter al României, vă voi reîmprospăta memoria cu câteva dintre cele mai importante momente ale teribilei încleștări de la poalele Postăvarului.

În primul rând, așa cum s-a văzut pe micile ecrane, sponsorul competiției s-a străduit și – în opinie personală – a reușit să se ridice la standardul unui eveniment unic, așa cum este finala Cupei. “Traseul mingii”, jongleriile cu mingea ale lui Ștefan Florescu, show-ul laserelor din pauză, festivalul artificiilor, toate la un loc au alcătuit un eveniment care a plăcut spectatorilor și telespectatorilor.

Nici meciul în sine nu a fost unul foarte rău, lipsa fotbalului de calitate cu care suntem obișnuiți la marile partide din Europa League sau Champions League fiind compensată cu răutatea și determinarea combatantelor.

Iar spectacolul din tribune, chit că este pregătit și coordonat de zeci de persoane, săptămâni întregi, ajunge să îndolieze fotbalul din cauza unor dezaxați care aruncă petardele și fumigenele în teren, periclitând integritatea fotbaliștilor.

Consider că s-a ajuns extreme de departe, că din dorința de a face spectacol și a arăta cine este mai utilat cu astfel de materiale pirotehnice se încalcă până și cele mai elementare norme de conduită și de etică… Iar exemplul tragic al adolescentei mutilată pe arena Giulești, săptămâna trecută, nu face decât să întărească afirmația făcută anterior!

L-am văzut pe președintele federației, Mircea Sandu, alături de Adalbert Kassai, Vadim Tudor, Gigi Becali, Gigi Nețoiu, Cristi Borcea și mulți alții. Am sesizat, din păcate, limbajul trivial al mai tuturor celor care compun fenomenul, de la antrenori și președinți până la jucători, imaginile producătorului fixând cu obstinație penibilele momente!

Personal, am fost emoționat de lacrimile lui Torje, piticul dinamovist fiind calmat cu greu de către antrenorul Andone! Mi-a plăcut Olăroiu, acesta refuzând să-și atârne de grumaz o medalie la care a contribuit extreme de puțin. Ca de obicei, Gigi Becali a fost grotesc cu ale sale gesturi care mimau bucuria dar care făceau trimitere la cu totul altceva!

Merg pe ideea că Marius Avram a fost cel mai grotesc exemplar de pe dreptunghiul verde, deciziile sale – multe în favoarea dinamoviștilor! – indignându-i pe toți cei care încă mai cred în noțiunea de sportivitate și corectitudine.

În aceeași categorie a burlescului îl plasez și pe Mihai Stoica, președintele roș-albaștrilor sfârșind nefiresc pentru un conducător, lat în iarbă, după ce, cu câteva minute în urmă, se dădea vertical încercând să convingă fanii prea exaltați!

Repet, succesiunea imaginilor care vor însoți aceste cuvinte vor avea drept scop doar reîmprospătarea memoriei dumneavoastră. Și aducerea aminte că Răzvan este un maestru! Nu-i așa?

Aseară, în luxosul salon de nunți de lângă ștrandul Bucov, ex-petrolistul Laurențiu Marinescu – actualul component al echipei Steaua București – a făcut nuntă mare, aleasa inimii, frumoasa Georgiana, spunându-i finalmente “da”, după destulă vreme de așteptare!

Așa cum numai Dumnezeu știe să le așeze pe toate, evenimentul s-a produs exact în ziua în care fosta sa echipă de suflet, Petrolul Ploiești, a luat o opțiune majoră în lupta pentru a reveni în eșalonul de elită al fotbalului românesc, învingând la Strejnic cu 3-1 (3-0) pe CS Mioveni!

La un pișcot, o cupă de șampanie și un meniu ales cu atenție au fost invitați să participe mai toți fotbaliștii care, nu cu multă vreme în urmă, evoluau alături de sărbătorit la Petrolul: Daniel Stana, Mihai Tudor și nașul său Constantin Muțiu, Alin Coțan, Ștefan Odoroabă, etc. L-am mai văzut și pe Valeriu Aristan, acum la Prahova 2010 Tomșani, fiind mirat că niciun component al lotului stelist nu se afla la chermeză! Nașul mare a fost Claudiu Tudor, nimeni altul decât fotbalistul Astrei detașat până în vară la Poli ACSMU Iași. Dintre conducători l-am remarcat pe Lucian Rădulescu, actualul director executiv al Chimiei Brazi.

L-am apreciat mult pe acest copil și m-am grăbit să ajung pentru câteva momente la petrecerea sa, special pentru a-l imortaliza alături de Georgiana și a-i ura tradiționalul “Casă de piatră”!

Strejnic, ora 10:00. Câteva zeci de persoane sunt deja la “locul faptei”. Arena Conpetului începe să fiarbă. Va da în clocot după două ceasuri și ceva, la reușita lui Benga, va fierbe la cea a Fl. Dumitru și va da pe-afară după penaltiul reușit de Oprița!

Mai bine de 1500 de oameni se închină, fac adevărate incantații, cred că pot ajuta la obținerea victoriei. Sunt ajutați exponențial de echipă. Un joc minunat, doar într-un singur sens, spre poarta ex-petrolistului Ilie. “Zeul fotbalului” are deja biletele acontate. Le-a procurat după ce a văzut mai multe partide la Strejnic și s-a convins că “marțienii” chiar doresc promovarea! Este așezat comod, pe un fotoliul nevăzut de noi, pământenii, fiind simțit însă de către toți cei care suferă pentru culorile galben-albastre. Adoră marile încleștări și transmite energie pozitivă fotbaliștilor din Ploiești, singurii care joacă de la bun început.

Publicul, admirabil, pune presiune încă de la încălzire. Ca să se bage în seamă, antrenorul oaspeților, Ionuț Popa, încearcă o diversiune ieftină provocând tribuna. Sfârșește trist, cu porții infinite de “carne”, suficiente să-i umple congelatorul până la ediția viitoare!

Gafa, una “fumată” prin zonă, încarcă și mai tare atmosfera. Afară este cald, din ce în ce mai cald, dar gândul tuturor zboară către partidele ce se vor juca, din august, în nocturnă. Civilizat, ca la prima ligă!

Iese și brigada arbitrilor. Primul, Tudor, este aplaudat la scenă deschisă! Hait, mi-am zis, Tudor aclamat! Nu-i a bună! Apoi echipele. Lumea începe calculele. Se fac și câteva pariuri. Toate la scor exact, nimeni nu se riscă cu un pronostic final împotriva Petrolului!

Este 11:59. Pompilică Stoica se uită spre cer și-și face o cruce mare. Vorbește cu cineva și, parcă, primește putere! Arbitrul Tudor, la fel, se închină evlavios. Și dintre spectatori destui se prezintă drept mari credincioși. Spre lauda lor, “petroliștii” au înțeles că “ungureasca” – sportul copilăriei, la o singură poartă – poate fi cartea câștigătoare! Și și-au ales poarta dinspre terenul de antrenament drept țintă.

Valurile atacurilor semănau la frecvență cu cele generate de public. Decibelii revărsați spre gazon i-au purtat mai ușor pe elevii lui Răchită spre gol. Așteptarea a durat 25 de minute. Apoi, ca la o comandă, într-un sfert de ceas s-a terminat ecuația cu o necunoscută. PETROLUL ESTE CA ȘI  PROMOVATĂ, mai având nevoie de numai trei puncte din două meciuri, primul la Oradea, celălalt cu vâlcenii, la Strejnic.

Și, totuși, aproape apocaliptic, soarta partidei a stat într-o singură clipă de răstriște. Una care putea să ducă la pierderea jocului cu 3-0 de către Petrolul, care să însemne practic gafa anului în materie de greșeală neforțată! Cu 10 minute înainte de final, odată cu accidentarea lui Benga, s-a cerut înlocuirea acestuia iar cel vizat să intre era Plecanciuc, rezerva lui pe post. Acesta a ajuns la jumătatea terenului, alături de arbitrul de rezervă, moment în care maseurul Răzvan Negoiţă, mai cunoscut prin apelativul “Burtă”, şi-a dat seama că echipa ar fi rămas doar într-un singur jucător sub 21 de ani și astfel – rămânând fără doi astfel de tineri în teren, aşa cum prevede regulamentul – Petrolul pierdea meciul “la masa verde”! Înlocuirea s-a oprit imediat, în locul lui Benga fiind introdus Radu Barbu, fotbalist care îndeplinea condiţia de vârstă.

Am stat, acasă, mai bine de două ceasuri și m-am gândit la momentul descris mai sus… Aș vrea să o faceți serios și voi și să-mi scrieți câți dintre voi, oare, ar fi înțeles că toți cei de acolo, de pe bancă, au fost “luați de val” greșind flagrant, compromițând întreg campionatul? Ar fi dat cineva credit explicațiilor ce urmau? Sau, și mai concis, era cineva pregătit să înțeleagă greșeala? Credea cineva că nu fusese făcută intenționat? Glonțul a zburat aproape de tâmplă iar “Zeul fotbalului”, zâmbăreț, a apreciat eroarea ca pe o glumă nevinovată! A preferat, candid, să plece la o bere împreună cu suporterii nepereche, sfârșind natural aventura unui joc cu o învingătoare meritată! Iar ei, pururea tineri, ultrașii Petrolului l-au cocoloșit și smotocit ca pe unul de-al lor, prețuind clipa unică și dând momentului în sine o importanță capitală!

Mi-e dor de ziua de 4 iunie. Ultima de “B”, prima de “A”! Ole, ole, adio serie B!

Presa de astăzi vorbește despre decesul lui Nicolae Puiu, alias Tata Puiu, președintele echipei FC Onești, trupă care s-a bătut cu Astra în 1998 pentru promovarea în prima ligă. După un parcurs aproape identic, echipa din “9 Mai” a reușit accederea la nivelul primei ligi cu 3 săptămâni înaintea moldovenilor, promovați și ei dar după un baraj de poveste jucat la Făgăraș, cu Electroputere Craiova! Vă jur, parcă a fost ieri…

Astăzi, iată, scriu despre nea Puiu la trecut, o comă diabetică galopantă grăbindu-i sfârșitul. Avea doar 64 de ani…

L-am cunoscut la Ploiești, în manșa tur dintre astriști și oneștenii săi. L-am recunoscut din prima după nelipsita țigară din colțul gurii și după tenul măsliniu, spre negru. Stătea la “oficială”, alături de Nicu “Love” și nea Buliga, vorbind peste umăr cu directorul Nan. De pe ultimele rânduri, cele rezervate presei, l-am ochit și la finalul jocului l-am abordat în drum spre conferința de presă. “Barosane”, mi-a zis, “astea sunt echipele care vor promova! Nu mai vorbim prea mult că iată, se stinge țigara! Voi ați învins aici, noi o să câștigăm la Onești! Te aștept acolo, să te convingi! Nu rata deplasarea, suntem gazde bune! Veniți de vineri!” mi-a retezat-o nea Puiu și… dus a fost.

Am ținut minte și pe final de primăvară am plecat spre Onești, la meciul retur! Pe atunci ne deplasam la meciuri minim 4-5-6 ziariști! Sau chiar mai mulți! Era caterincă mare, deh, tinerețe…

La Onești am ajuns vineri pe la 15:00. Îl sunasem pe “dom’ prezidente” cu ceva vreme în urmă și-i spusesem că ne trebuie trei camere la hotel. “Trei? Păi veniți și cu cucoane? Nu e nevoie, avem noi aici!” m-a luat tare bosul. Atunci afla și dumnealui că adversara la promovare deplasa frecvent ziariștii cu un microbuz special! Cert este că, repet, pe la 15:00, am intrat în curtea interioară a arenei din Onești. O curățenie desăvârșită deschidea drumul până la… cel mai frumos câine pe care îl văzusem în viața mea: un caucazian imens, cât un vițel de prăsilă, ieșit dintr-o “cabană” cât dormitorul bunicii! Leneș, ne-a lătrat profund și a lăsat tonul odată cu apariția stăpânului: “Gata, băiatu’ lu’ tata, gata! Sunt prietenii noștri de la Ploiești, ziariști, îi mănânci mâine, dacă nu câștigăm!” ne-a urat “cele bune” președintele.

Apoi ne-a condus pe teren, am făcut poze, am transmis avancronicile pentru sâmbătă! Așa era pe-atunci, avancronicile se făceau, în mare parte, chiar de la fața locului!

Apoi, personal, ne-a condus la hotelul unde aveam rezervate camerele și ne-a invitat la o gustare, începând cu orele 19:00. La ora stabilită, într-o locație selectă situată la parterul hotelului, am fost așteptați ca niște prinți, cu mâncare și băutură mai ceva ca la o nuntă! Incredibil, nea Puiu chemase și mass-media de la București “că n-oți vrea să scrieți numai ce vreți voi!!!”

Pe la 23:00, ghiftuiți și ușor fume am fost direcționați în cealaltă aripă a clădirii, la renumita discotecă a urbei. Acolo, vă jur, mai bine de 25-30 de bucăți atent selecționate își făceau veacul fără ca sexul tare din zonă să fie prezent! Așadar, antilope tinere în bătaia focului! Pe la 03:00, când… s-a terminat discoteca, am luat camerele în cătare și… duși am fost! Până pe la 10:00, când, disperat, un localnic se interesa de ce nu coborâm la micul dejun! Tot el ne-a dat acreditările dar capetele vâjâiau continuu. Am văzut meciul, au învins gazdele, astfel am scăpat de dejunul câinelui! Parcă, pentru prima oară până atunci, nu mi-a părut rău că echipa noastră pierdea!

Am plecat spre Ploiești cu voie bună și i-am urat baftă Oneștiului la baraj. Am promis, personal, că voi ajunge la Făgăraș să văd calificarea în dauna oltenilor! Am fost, iar din acel moment nea Puiu mi-a purtat o amintire deosebită. An de an, și în “A” și în “B” și apoi după ce s-a retras definitiv din fotbal m-am întreținut telefonic cu dumnealui. Mereu mă invita pe la Onești, mereu insista să ne revedem. Cum Dumnezeu s-a făcut dar niciodată nu am mai ajuns să îl văd “face to face”…

Am crezut că dacă-i țin pumnii strânși va avea parte de o altă șansă la viață! Că nu va mai trebui să-și amaneteze bunurile pentru a plăti fotbaliștii! Că nu va mai juca la ruletă bănuții munciți “afară”! Că va fi mai puțin credul la promisiunile rechinilor din fotbalul românesc! Care, până la urmă, l-au și sfâșiat complet, ruinându-l!

Rămâi cu bine, nobilule, om al trecutului din care s-au țesut poveștile nepereche ale fotbalului! Din această cronică să afli că, personal, am avut pentru dumneata un mare respect! Pentru că erai simplu, franc, zelos și iertător! Pentru că ai vrut și binele altora iar cei cărora le-ai întins contractele babane nu te-au uitat! Fotbalul nostru, bun, rău, frumos, urât, așa cum este, este mai sărac fără stăpânul soccerului oneștean! Dumnezeu să te odihnească!

Pentru astăzi v-am pregătit un film. O bună prietenă a adus vorba despre el iar eu m-am grăbit să-l “aduc” şi în casele dumneavoastră. Sincer, la final, am avut o senzaţie de inutilitate. Aştept să văd şi părerea altora. Dacă l-aţi văzut, treceţi peste!

“La o primă privire, filmul este un periplu cinematografic. La o a doua privire, este o meditaţie despre Terra”, spune Roger Ebert, jurnalist la Chicago Sun Times. ”Regizorul Ron Fricke a pornit cu camera sa de 70 mm prin lume ca să fotografieze privelişti şi oameni. Unele dintre ele sunt terifiante, cum ar fi o eclipsă de soare, altele sunt pline de disperare, precum triburile de căutători prin gunoaie, scormonind prin gropile de gunoi din Calcutta”.

Pe parcursul a aproape 100 de minute, camera de filmat surprinde o lume în care “ce se întâmplă” este mai important decât “unde se întâmplă”… Oameni care se roagă dimineaţa, călugări rostind o incantaţie, cascade, vulcani, păduri, indigeni care îşi pictează tot corpul. Într-un cuvânt, imagini ale sărăciei. Oraşe, fabrici, natură distrusă de explozii şi mine de teren.

Crunta realitate americană ne va lovi în foarte scurt timp şi pe noi, dacă nu cumva suntem deja victimele acestui sistem. Toate scrierile SF din anii ’60 – ’70 despre alimentele sintetice şi despre cine conduce cu adevărat lumea sunt pur şi simplu infantilisme pe lânga această şocantă, halucinantă realitate.

Părerea mea este că trebuie neapărat să vedeţi acest film! Luaţi-o ca pe o obligaţie morală, ca pe o datorie faţă de propria persoană, faţă de familie, faţă de planeta pe care trăim! Probabil aţi văzut multe filme şi aţi citit scenarii despre diverse teorii conspiraţioniste şi altele de genul. Producţia aceasta este dureros de reală. Durează 90 de minute dar sunt ferm convins că vă va putea schimba viaţa după ce o vizionaţi! Cert este că nimic nu este inventat, nimic nu este inoculat subliminal. Este doar un alt crâmpei de veridicitate!

http://www.jurnaltv.ro/video/Food_Inc