I-auzi brâu’!

De câteva minute mai precis pe la ora 13:00, am aflat, prin intermediul biroului de presă al CS Conpet, că Silviu Dumitrescu, antrenorul principal al grupării de liga a III-a şi-a reziliat – de comun acord cu conducerea – contractul semnat până la data de 1 iulie 2011!

Intuiţi, probabil, că sintagma “de comun acord cu conducerea” a fost folosită doar pentru a respecta litera seacă a comunicatului, pentru că adevărata faţetă a problemei este, de fapt, alta! Adică, tehnicianul a fost demis!

Am încercat să aflu mai multe chiar de la domnia sa. L-am găsit relativ repede iar cuvintele din debut m-au lămurit pe deplin: “Am terminat şi îmi pare rău, dar singura declaraţie pe care o dau este aceea că cei din conducere nu m-au mai suferit în ultima perioadă! Atâta spun, deocamdată, pentru că eu am o cu totul şi cu totul altă filozofie despre viaţă şi despre oameni preferând să pierd în locul unui scandal iminent! Poate, vreodată, o să vă spun ce s-a întâmplat dar acum nu voi declara nimic mai mult decât ce am spus! Voi încerca să găsesc o altă echipă şi să uit toate aceste întâmplări! Îmi pare rău doar pentru copiii de acolo!”

Pentru necunoscători, puţinii care mai sunt, este corect să se ştie că decizia în sine vine din cancelarii înalte, că ea are în vedere debandada trăită de echipă în ultimele 7 etape, mai precis din momentul în care Conpetul pierdea “acasă” cu Domneştiul şi apoi remiza, 2-2, cu Chimia Brazi, pe terenul de lângă Combinat! Au urmat alte două înfrângeri la Strejnic şi tot atâtea în deplasare, dintre care una, 1-2 la Plopeni, cu un gust mizerabil, săvârşită chiar în faţa primarului de Ploieşti, Andrei Volosevici! Un tip care nu vine nici la meciurile Petrolului, d-apoi ale plopenarilor! Că, aşa a fost “directiva pe linie de partid”, anume să stea “capră” Conpetul, fief portocaliu, la CSO, tărâm aşijderea! Iar Volo să fie garantul “ingineriei”!

Aţi bănuit acum “frământările”, da? Dumitrescu a vrut să joace toate meciurile pe teren, a remizat 2-2 la Brazi şi a fost aplaudat, dar când a vrut să câştige şi la Plopeni, “partidu’” a zis „pas”! Şi a fost executat! Ca să fie totul „OK”, marii conducători ai conpetiştilor i-au „uşurat” plecarea cu „piese” de la interior şi… 0-0, vineri, cu codaşa din Chirnogi!

La revedere, maestre, dar să ştii că, oarecum, îţi meriţi soarta! Ai avut plăcinta-n mână şi ai dat-o pe-o… gogoaşă! Care, înfierbântată şi furioasă, pudrată excesiv în oranj, a explodat destul de repede! Stai să-i vezi şi pe cei care ţi-au grăbit simulacrul… Mai au… nici 30 de zile!

Pentru aceste ultime 3 etape echipa va fi condusă de secundul Gheorghe Bărbuceanu.


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>