Presa de astăzi vorbește despre decesul lui Nicolae Puiu, alias Tata Puiu, președintele echipei FC Onești, trupă care s-a bătut cu Astra în 1998 pentru promovarea în prima ligă. După un parcurs aproape identic, echipa din “9 Mai” a reușit accederea la nivelul primei ligi cu 3 săptămâni înaintea moldovenilor, promovați și ei dar după un baraj de poveste jucat la Făgăraș, cu Electroputere Craiova! Vă jur, parcă a fost ieri…

Astăzi, iată, scriu despre nea Puiu la trecut, o comă diabetică galopantă grăbindu-i sfârșitul. Avea doar 64 de ani…

L-am cunoscut la Ploiești, în manșa tur dintre astriști și oneștenii săi. L-am recunoscut din prima după nelipsita țigară din colțul gurii și după tenul măsliniu, spre negru. Stătea la “oficială”, alături de Nicu “Love” și nea Buliga, vorbind peste umăr cu directorul Nan. De pe ultimele rânduri, cele rezervate presei, l-am ochit și la finalul jocului l-am abordat în drum spre conferința de presă. “Barosane”, mi-a zis, “astea sunt echipele care vor promova! Nu mai vorbim prea mult că iată, se stinge țigara! Voi ați învins aici, noi o să câștigăm la Onești! Te aștept acolo, să te convingi! Nu rata deplasarea, suntem gazde bune! Veniți de vineri!” mi-a retezat-o nea Puiu și… dus a fost.

Am ținut minte și pe final de primăvară am plecat spre Onești, la meciul retur! Pe atunci ne deplasam la meciuri minim 4-5-6 ziariști! Sau chiar mai mulți! Era caterincă mare, deh, tinerețe…

La Onești am ajuns vineri pe la 15:00. Îl sunasem pe “dom’ prezidente” cu ceva vreme în urmă și-i spusesem că ne trebuie trei camere la hotel. “Trei? Păi veniți și cu cucoane? Nu e nevoie, avem noi aici!” m-a luat tare bosul. Atunci afla și dumnealui că adversara la promovare deplasa frecvent ziariștii cu un microbuz special! Cert este că, repet, pe la 15:00, am intrat în curtea interioară a arenei din Onești. O curățenie desăvârșită deschidea drumul până la… cel mai frumos câine pe care îl văzusem în viața mea: un caucazian imens, cât un vițel de prăsilă, ieșit dintr-o “cabană” cât dormitorul bunicii! Leneș, ne-a lătrat profund și a lăsat tonul odată cu apariția stăpânului: “Gata, băiatu’ lu’ tata, gata! Sunt prietenii noștri de la Ploiești, ziariști, îi mănânci mâine, dacă nu câștigăm!” ne-a urat “cele bune” președintele.

Apoi ne-a condus pe teren, am făcut poze, am transmis avancronicile pentru sâmbătă! Așa era pe-atunci, avancronicile se făceau, în mare parte, chiar de la fața locului!

Apoi, personal, ne-a condus la hotelul unde aveam rezervate camerele și ne-a invitat la o gustare, începând cu orele 19:00. La ora stabilită, într-o locație selectă situată la parterul hotelului, am fost așteptați ca niște prinți, cu mâncare și băutură mai ceva ca la o nuntă! Incredibil, nea Puiu chemase și mass-media de la București “că n-oți vrea să scrieți numai ce vreți voi!!!”

Pe la 23:00, ghiftuiți și ușor fume am fost direcționați în cealaltă aripă a clădirii, la renumita discotecă a urbei. Acolo, vă jur, mai bine de 25-30 de bucăți atent selecționate își făceau veacul fără ca sexul tare din zonă să fie prezent! Așadar, antilope tinere în bătaia focului! Pe la 03:00, când… s-a terminat discoteca, am luat camerele în cătare și… duși am fost! Până pe la 10:00, când, disperat, un localnic se interesa de ce nu coborâm la micul dejun! Tot el ne-a dat acreditările dar capetele vâjâiau continuu. Am văzut meciul, au învins gazdele, astfel am scăpat de dejunul câinelui! Parcă, pentru prima oară până atunci, nu mi-a părut rău că echipa noastră pierdea!

Am plecat spre Ploiești cu voie bună și i-am urat baftă Oneștiului la baraj. Am promis, personal, că voi ajunge la Făgăraș să văd calificarea în dauna oltenilor! Am fost, iar din acel moment nea Puiu mi-a purtat o amintire deosebită. An de an, și în “A” și în “B” și apoi după ce s-a retras definitiv din fotbal m-am întreținut telefonic cu dumnealui. Mereu mă invita pe la Onești, mereu insista să ne revedem. Cum Dumnezeu s-a făcut dar niciodată nu am mai ajuns să îl văd “face to face”…

Am crezut că dacă-i țin pumnii strânși va avea parte de o altă șansă la viață! Că nu va mai trebui să-și amaneteze bunurile pentru a plăti fotbaliștii! Că nu va mai juca la ruletă bănuții munciți “afară”! Că va fi mai puțin credul la promisiunile rechinilor din fotbalul românesc! Care, până la urmă, l-au și sfâșiat complet, ruinându-l!

Rămâi cu bine, nobilule, om al trecutului din care s-au țesut poveștile nepereche ale fotbalului! Din această cronică să afli că, personal, am avut pentru dumneata un mare respect! Pentru că erai simplu, franc, zelos și iertător! Pentru că ai vrut și binele altora iar cei cărora le-ai întins contractele babane nu te-au uitat! Fotbalul nostru, bun, rău, frumos, urât, așa cum este, este mai sărac fără stăpânul soccerului oneștean! Dumnezeu să te odihnească!