Joaca de-a handbalul

Am revenit de câteva minute de la Brașov, acolo unde am ținut să văd “live” debutul echipei de fete a CSM Ploiești la barajul de promovare pentru accederea în Liga Națională de handbal. Cotate ca mari favorite, jucătoarele antrenate de Gigi Ionescu au debutat, de la ora 11:00, într-un meci programat împotriva formației Mureșul Târgu Mureș, nimeni alta decât echipa clasată pe locul doi în cealaltă zonă.

Jocul disputat la Sala Sporturilor “Dumitru Colibași” – în fața a numai 30-40 de spectatori!! – a prilejuit o goană disperată a echipei din Ardeal pentru a se apropia, cât de cât, de trupa din Ploiești. A fost o singură dată egalitate, la 1, în minutul 2. Apoi, ca la un semn, elevele lui Gheorghe Ionescu au umplut poarta mureșencelor, după 10 minute scorul arătând 8-2! Paradoxal, în loc să-și arate supremația complet, fetele de la CSM au jucat cu viteză redusă, permițând adversarelor să se apropie până la o diferență de două goluri, 15-13 în minutul 29. La pauză s-a intrat cu o diferență de 3 puncte, 16-13, sub ploaia de urlete a antrenorului principal al echipei ploieștene.

Revenite de la vestiare, favoritele s-au impus repede și decisiv, nici măcar arbitri neavînd ce face în fața superiorității evidente. Scorul a urcat permanent, ajungându-se la final la un mult mai logic 36-23! Rezultat care, în sfârșit, l-a  liniștit pe coach-ul ploieștencelor, parcă veșnic supărat!

Iată cele două echipe și marcatorii:

CSM Ploiești: Tănase și Buzilă – Zavragiu (3), Nica (3), Ruscior, Ștefan (8), Moroianu (8), Bidașcu (1), Dospin (10), Gâscă (3). Antrenor: Gheorghe Ionescu.

SC Mureșul Târgu Mureș: Peter și Muntean – Raș (8), Serediuc (1), Farkas (3), Moloci (3), Tămaș (1), Nagy (6), Kozma (1). Antrenor: Dorin Nan.

Arbitrii au fost Marius Barcan și Ștefan Ciurea (ambii din Craiova).

Incredibil, dar totuși adevărat, echipa nu a fost susținută de nicio oficialitate a Consiliului Local, astfel încât titulatura de CSM ar putea fi tradusă la modul Clubul Sportiv al Moftangiilor!

La fel ca întotdeauna, lângă sportul preferat și lângă echipa lor de suflet i-am putut vedea atât pe profesorul Mircea Anton cât și pe Dan Bisoceanu, un tânăr patron pentru care sportul cu mingea mică înseamnă ani și ani de compromisuri și promisiuni, bani lăsați în fenomen dar și, iată, o infinită plăcere de a-și vedea visul cu ochii! Lor, fetelor și antrenorului Ionescu le adresez cuvenitele felicitări! Celorlalți, știți voi care, cei care probabil se vor repezi la poza cu echipa promovată, un sincer și meritat: huooo!

În meciul al doilea, Știința Bacău – Național Rm. Vâlcea 23-30.

Mâine, de la ora 13:00, CSM va înfrunta echipa Știința Bacău, pe care, în acest sezon, a învins-o de trei ori. Iar duminică, tot de la ora 13:00, CSM Ploiești va disputa ultimul meci al turneului de promovare în compania formației Național Rm. Vâlcea, partidă în urma căreia, în mod normal, echipa ploieșteană va parafa promovarea în eșalonul de elită al handbalului feminin românesc! Pentru că, am văzut asta, este de departe cea mai valoroasă formație participantă la acest turneu!


Lasă un comentariu

1 Comentarii.

  1. Great information! I’ve been looking for something like this for a while now. Thanks!

Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>