Aseară, la oră apropiată de meciurile Champions League, a avut loc partida dintre Dinamo și Steaua, finala Cupei României – Timișoreana. A câștigat cu 2-1 (1-1) echipa care a arătat mai mult fotbal, Steaua desenând mai bine în teren de când Cosmin Olăroiu a admis să o ajute necondiționat. Nu o să prezint desfășurarea jocului propriu-zis fiind convins că mai toți iubitorii fenomenului au fost conectați la derbi prin intermediul televiziunii. În schimb, grație superbelor fotografii realizate de Răzvan Păsărică, probabil cel mai bun foto-reporter al României, vă voi reîmprospăta memoria cu câteva dintre cele mai importante momente ale teribilei încleștări de la poalele Postăvarului.

În primul rând, așa cum s-a văzut pe micile ecrane, sponsorul competiției s-a străduit și – în opinie personală – a reușit să se ridice la standardul unui eveniment unic, așa cum este finala Cupei. “Traseul mingii”, jongleriile cu mingea ale lui Ștefan Florescu, show-ul laserelor din pauză, festivalul artificiilor, toate la un loc au alcătuit un eveniment care a plăcut spectatorilor și telespectatorilor.

Nici meciul în sine nu a fost unul foarte rău, lipsa fotbalului de calitate cu care suntem obișnuiți la marile partide din Europa League sau Champions League fiind compensată cu răutatea și determinarea combatantelor.

Iar spectacolul din tribune, chit că este pregătit și coordonat de zeci de persoane, săptămâni întregi, ajunge să îndolieze fotbalul din cauza unor dezaxați care aruncă petardele și fumigenele în teren, periclitând integritatea fotbaliștilor.

Consider că s-a ajuns extreme de departe, că din dorința de a face spectacol și a arăta cine este mai utilat cu astfel de materiale pirotehnice se încalcă până și cele mai elementare norme de conduită și de etică… Iar exemplul tragic al adolescentei mutilată pe arena Giulești, săptămâna trecută, nu face decât să întărească afirmația făcută anterior!

L-am văzut pe președintele federației, Mircea Sandu, alături de Adalbert Kassai, Vadim Tudor, Gigi Becali, Gigi Nețoiu, Cristi Borcea și mulți alții. Am sesizat, din păcate, limbajul trivial al mai tuturor celor care compun fenomenul, de la antrenori și președinți până la jucători, imaginile producătorului fixând cu obstinație penibilele momente!

Personal, am fost emoționat de lacrimile lui Torje, piticul dinamovist fiind calmat cu greu de către antrenorul Andone! Mi-a plăcut Olăroiu, acesta refuzând să-și atârne de grumaz o medalie la care a contribuit extreme de puțin. Ca de obicei, Gigi Becali a fost grotesc cu ale sale gesturi care mimau bucuria dar care făceau trimitere la cu totul altceva!

Merg pe ideea că Marius Avram a fost cel mai grotesc exemplar de pe dreptunghiul verde, deciziile sale – multe în favoarea dinamoviștilor! – indignându-i pe toți cei care încă mai cred în noțiunea de sportivitate și corectitudine.

În aceeași categorie a burlescului îl plasez și pe Mihai Stoica, președintele roș-albaștrilor sfârșind nefiresc pentru un conducător, lat în iarbă, după ce, cu câteva minute în urmă, se dădea vertical încercând să convingă fanii prea exaltați!

Repet, succesiunea imaginilor care vor însoți aceste cuvinte vor avea drept scop doar reîmprospătarea memoriei dumneavoastră. Și aducerea aminte că Răzvan este un maestru! Nu-i așa?