Caractere între caractere…

M-am „retras” câteva zile din „blogosferă”, decepţionat de ceea ce se întâmplă în jurul echipei fanion a urbei, Petrolul. Am preferat această „politică”, decis să nu mă mai arunc „în atac” de vreme ce, iată, vârfuri există în fenomen cu duiumul! Şi ce vârfuri!

Fără să scriu cine ştie ce noutate, Valeriu Răchită, managerul general al Petrolului, dar şi Andi Crângu, preşedintele clubului, sunt unii dintre puţinii care au şi realizat ceva din clipa în care s-au regăsit la cârma proiectului promovării. Atacaţi din toate părţile, mai ales din spate, de către marii „specialişti” într-ale jocului de fotbal – mai toţi dintre aceştia văzând echipa la lucru aproape de două ori! – Vivi şi Andi au trăit în convulsii atât debutul de retur cât şi, mai ales, finalul fericit! Culminând cu momentul în care, aşa cum anunţase, Răchită a creionat traiectul echipei pentru eşalonul de elită, renunţând la 13 fotbalişti cu toţii fără mari veleităţi de primă ligă, în opinia sa!

Printre ei şi Cristi Vlad, fostul „căpitan”, ajuns subiect tabu doar pentru că părţile în discuţie nu au „dat-o la pace”: adică Răchită să-l numească, fără echivoc, într-un post în conducerea clubului, Vlad, pentru că nu a pedalat exclusiv pe asta, bănuind de destulă vreme că antrenorul echipei nu-i va mai propune o colaborare ca şi fotbalist! Ambiţioşi, orgolioşi şi foarte pătimaşi când a venit clipa întâlnirii „face to face”, „cocoşii din Boldeşti” au vrut să se convingă, separat, „cine-i mai tare-n clonţ”! A reuşit „cocoşul pleşuv”, cel mai bătrân şi mai viril printre orătăniile din curte, dar decizia de a-l îndepărta pe „cocoşel” avea să-i pice cam pe invers! Mai toată suflarea galben-albaştrilor, cuprinzându-i aici cu obstinaţie pe cei care nu-l prea au la suflet pe manager, a sărit de fund în sus, căutând „ca la Ploieşti” prelungi motive de sfadă dar şi de ranchiună! Uitând, cu toţii, că principala sarcină de moment era alcătuirea unei ECHIPE!   

Sesizez, de câţiva ani, că dragostea pentru această formaţie capătă la unii accente teribiliste! Că altora le prieşte aidoma unei partide televizată de sex sado maso! Mulţi sunt învrăjbiţi artificial, destui reacţionează elucubrant! Dar, mai presus de toţi cei pe care i-am „ghicit”, observ o apetenţă deosebită a multor fani către exprimarea în scris a ideilor legate de Petrolul şi al ei întreg! Pe bloguri sau sit-uri, chiar prin graffiti răsărite te miri unde, apare mirajul numelui acestei echipe! Unii o fac din pura plăcere de a-şi vedea „opera” rămasă pentru eternitate, alţii conştientizând cu greu – sau niciodată! – că frazele porcoase şi cuvintele frumoase nu pot face vreodată casă bună! Libertatea de exprimare, cea pentru care au pierit mulţi tineri la „revoluţia” din 1989, tinde să degenereze iremediabil de vreme ce administratorii de sit-uri permit şi chiar încurajează astfel de manifestări grobiene, doar pentru a avea trafic sau… rating! Nevoia de refulare a unor aşa-zişi suporteri, mulţi dintre ei nişte copii născuţi între anii 1995-2000, fac din acest fenomen social nepereche o cocină iar simpla postare-martor a unui nick-name ori a unei porecle nu face altceva decât să întărească definitiv poziţia oficialilor de a nu mai dialoga cu absolut nimeni, chiar dacă, în general, scursorile care generează speţa pot fi numărate pe degete!

P.S.: Pe căi ale Domnului, nu mereu bătătorite, am aflat că Alexandru Benga, un alt „caracter” al Petrolului, a fost deturnat de preşedintele Marius Stan către Oţelul Galaţi, uitând – în nici 10 zile! – de „jurămintele” de dragoste faţă de echipa Petrolul şi al ei manager-conducător! Scuze, mister, dar, personal, un astfel de „caracter” l-aş aprecia cu o notă de corigenţă faţă de exmatricularea pronunţată în cazul lui Cristi… Ce zici? Ah, am uitat că ai resetat toate canalele prin care puteai afla şi opinia mass-media… Păcat, poate că de la unii chiar mai aveai câte ceva de învăţat!


Lasă un comentariu

2 Comentarii.

  1. Sincer sa fiu la Benga nu ma asteptam sa plece…l-am vazut si la sarbatoarea promovarii…stia imnul..tot…parca imi dadea senzatia ca va fi viitorul lider al Petrolului…dar..probabil ca nu mai trebuie sa punem suflet intr-un jucator asa repede…dovada ca ei vin si pleaca si noi ramanem cu amintirea…pacat…

Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>