Arhivă zilnica: 29 iunie 2011

Onoare pentru sportivi de top

În această după-amiază, în fața Primăriei Bușteni, edilul Emanoil Savin a acordat diplome, cupe și plachete sportivilor Alina Dumitru și Adrian Mutu, titanii din judo și fotbal bucurându-se cel mai mult pentru primirea a câte 500 de metri pătrați de teren în Valea Cerbului, zonă exclusivistă a stațiunii de sub Caraiman, teren pus la dispoziţie de către autorităţile locale.

Covor roșu, zeci de elevi cu buchete de flori, televiziunile “în păr”, pâine și sare, afinată… Nu putea lipsi primarul Emanoil Savin, sufletul acțiunii. Echipat la patru ace, cu tricolorul cambrat pe sacoul gri-petrol, edilul și-a așteptat oaspeții cu inima la gât. Ultimele retușuri, ultimele observații… “Gata, vine Adrian! Atenție, o să intre direct în zona centrală! La un minut sosește și Alina! Vedeți cum faceți loc, nu conduc ei! Adi vine cu un Porsche Cayenne iar Alina cu un Mercedes!” Numai că șoferii celor doi, în fapt prietenii lor buni – Crâng și, respectiv, Dinu – au parcat bolizii în lateralele edificiului, stârnind isteria printre cameramanii plecați ca din pușcă pentru a nu scăpa cine știe ce moment nepereche!

Au urmat clipe frumoase, cu Alina și Adrian sorbind câte o afinată din ceșcuțe de lut și degustând tradiționala pâine cu sare! Apoi, rând pe rând, și-au primit cadourile și au răspuns întrebărilor iscoditoare venite din partea mass-media. Alina a declarat că abia așteaptă să-și facă o căsuță de vacanță unde să se odihnească după competițiile parcă din ce în ce mai grele. Adi Mutu a punctat că nu ştie să schieze şi că oricum nu ar fi avut voie să practice acest sport! A adăugat însă că fiul său, Mario, va fi probabil încântat că va putea să simtă din plin zăpada la Buşteni! “Oricum, voi veni aici de destule ori pentru a mă relaxa” a conchis “briliantul”.

La finalul ceremoniei, Alina Dumitru a primit flori din partea băieţilor din Buşteni, iar Adrian Mutu din partea fetelor. Cu pupăturile și autografele de rigoare!

După o jumătate de ceas, Alina Dumitru şi Adrian Mutu s-au întâlnit cu consilierii locali și cu reprezentanții mass-media la o recepţie oferită în cinstea lor de către primarul Savin la stabilimentul său, Hotelul Alexandros.

S-au servit, cu preponderență, preparate din vânat, “cu siguranță 100% ecologice” cum a spus gazda. S-au închinat pahare cu tării și vinuri nobile și s-au ascultat refrene de ieri și de azi interpretate de un acordeonist cu mare talent!

A fost o după-amiază de calitate, așa cum numai gazdele bune știu să facă! Iar, atunci când vorbim despre astfel de persoane, este musai să-l plasăm la loc de frunte pe edilul Bușteniului! Pentru ideile sale, pentru emfază și spirit, pentru modul în care își promovează regiunea pe care o conduce! Felicitări! Chiar merită!