Încă 4-5 meciuri ca acest Petrolul-Oţelul şi pot să mor! O nebunie mai mare decât victoria în faţa campioanei en-titre, pe un teren neutru, în epilogul etapei, chiar în ultimele secunde de joc, parcă nu prea există! Vă jur, chit că îmi doream din suflet victoria, după gafa lui Zimmermann am aprecit revenirea şi victoria lupilor cu un procentaj minuscul. Dar, cu ambiţie şi credinţă, cu simplitate şi mult devotament, eroii Ploieştiului au cules cele trei puncte! Puncte dovedite adevărate palme morale pentru toţi detractorii şi farsorii care şi-au făcut din denigrarea echipei şi a antrenorului ei adevărate scopuri în sine!

Într-adevăr, Petrolul nu a avut cea mai limpede prestaţie în acest meci. Cel puţin în primele 45 de minute, cu tracul debutului şi frica de a nu greşi flagrant, ploieştenii au ratat zeci de pase simple, unele banale, punându-şi adversara pe contraatac şi sfârşind destule acţiuni cu sufletul la gură, neavînd parcă aer! Apoi, pe fondul dezastrului venit de la portarul Zimmermann, am constatat o precipitare neforţată a fazelor de construcţie, lăsându-se impresia – şi nu odată! – că anumite scheme lucrate şi conturate la antrenamente au fost complet uitate! Iar pripeala inutilă a unora dintre fotbaliştii care aveau datoria să limpezească acţiunile de la mijlocul terenului a părut, de asemenea, o tară greu digerabilă!

Mi-a plăcut, în schimb, curajul lui Vivi Răchită de a alinia un prim „11” cu destule valenţe ofensive, conştient probabil că, neatacată, trupa lui Dorinel Munteanu ar fi fost greu de doborât. Miza pe Enescu, unul dintre pariurile sale în această ediţie de campionat, s-a dovedit copleşitoare pentru tânărul revenit după o grea operaţie, doar ambiţia de a arăta că poate juca la acest moment fiind, iată, insuficientă! Convins de calităţile sale, coach-ul Petrolului a mizat de la început pe sârbul Stoimirovic, numai că acesta – în afara unei zbateri permanente în flancul stâng – nu a arătat prea multe, pierzând baloane pe bandă-rulantă! Personal, „nu i-am văzut” mai deloc nici pe Vali Negru sau Komazec, alte guri de foc promise înainte de debut. O deziluzie, sincer, şi Florentin Dumitru… Cât despre Zimmermann… chiar prefer să nu comentez!

Mi-au atras atenţia, în schimb, Străuţ, Sipovici, Djurovici, P. Stoica şi Opriţa, cărora li s-a adăugat la pauză Cataramă şi Borza. Este drept, pe fondul aerisirii jocului graţie celor 2 eliminări venite în tabăra campionilor, spaţiile au crescut iar mingicari precum Opriţa sau Cataramă au putut să dezvolte un alt fel de joc. Ambele faze ale reuşitelor lui Opriţa s-au constituit în adevărate bijuterii în materie iar fluierul de final al lui Istvan Kovacs a găsit întreaga legiune a iubitorilor de Petrolul în extaz! A nu te bucura după o astfel de victorie, probabil, dovedeşte în primul rând că răutatea faţă de ceva sau cineva din anturajul acestei echipe te stăpâneşte! Că ura te domină şi că, cel mai sigur, nu vei putea trece deloc detaşat peste un astfel de eveniment! Şi? Care-i problema? De aceea sunt înscrise în campionat atâtea echipe, oricine îşi poate reconsidera „iubirea” faţă de culori!

Cu siguranţă, însă, miile de suporteri din Ploieşti, care au ajuns la Buzău cu trenurile, autobuzele sau maşinile personale – am văzut fani veniţi cu taxi-ul! – fac parte din categoria „de lux” a petroliştilor „pe viaţă”, acea grupare fundamentală care cu greu va ajunge să blameze vreodată echipa Petrolul Ploieşti. Vorbesc, desigur, despre acei „nebuni” care, în crucea nopţii, îşi chemau la salut favoriţii, uitând că vreme de alte trei ceasuri cântaseră ireal pentru victoria dorită din toată fiinţa! Cei care, cu lacrimi în ochi şi vocile acordate mai ceva ca soliştii Madrigalului, trăiau pentru culorile galben-albastre şi pentru mândria de a fi „lup până la moarte”! Cine nu a simţit fiorul victoriei de aseară, vă asigur, are şanse minime de a ajunge vreodată să cunoască frumuseţea fotbalului alături de Petrolul! Şi ploieştenii chiar ştiu de ce!