Tavi Grigore, din nou la Chimia Brazi

Debutul în noua ediție de campionat precum și eliminarea Chimiei din Cupa României i-au fost fatale antrenorului Răzvan Vlad.

Catastrofa de la Plopeni, coroborată cu părăsirea competiției KO în dauna piteștenilor de la FC Argeș plus remiza de ieri în fața dâmbovițenilor de la Urban Titu (1-1) i-au determinat pe oficialii Chimiei Brazi să-l contacteze de urgență pe Octavian Grigore, coach care a mai activat la echipa de eșalonul trei care combate pe terenul de lângă Combinat. Imediat după meciul terminat la egalitate, nemulțumiți de randamentul unor fotbaliști dar și de ineficiența schimbărilor, președintele Romulus Olteanu alături de managerul cu probleme sportive Lucian Rădulescu și vicepreședintele Ion Bordei au hotărât pe loc schimbarea lui Răzvan Vlad, cel care-i va urma la timona formației urmând a fi Octavian Grigore.
Acesta a fost apelat imediat și convins să preia Chimia, detaliile contractului urmând a fi bătute în cuie în această dimineață. Cel mai probabil, cunoscând bine entitatea, Tavi va avea pretenția ca Minciună&Co. să ajungă la final de ediție în eșalonul secund. Altfel, pe bună dreptate având în vedere cariera acestuia, este greu de presupus că aventura la Chimia se va termina pozitiv! Cunoscute fiind greutățile cu care se confruntă acum divizionara prahoveană, este de așteptat ca Grigore să fie un factor de mediere între conducere și echipă, iar, de la debutul returului – atunci când va intra în vigoare o altă partitură bugetară – echipa să se regăsească în apropierea formațiilor care vizează promovarea! Baftă, Tavi!

Octavian Grigore, fostul fundaş de succes al Petrolului Ploieşti – prima și singura echipă la care a evoluat! – se află pe locul 76 în topul celor 100 fundaşi-golgeteri ai lumii, cu 52 de goluri marcate în 441 de meciuri. De pe banca tehnică, ca antrenor, Octavian Grigore a reuşit în 2003-2004 să promoveze, din Liga B în Liga A, echipa la care a jucat toată cariera sa, FC Petrolul Ploieşti.
Grigore s-a născut pe 15.07.1964 la Urlaţi. A terminat Institutul de Petrol şi Gaze Ploiești, Facultatea de Foraj. Este de profesie inginer dar iubește meseria de antrenor. Are două fete, fiind divorțat.


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>