Blestemul portarului?

Imediat după accidentarea vârfului Andrei Voican, doctorul Mircea Miu a spus cu privirea plecată: “Nu vreau să am dreptate dar băiatul ăsta pare a avea ruptură la ligamentele încrucișate!” A doua zi, Voican a părăsit Turcia cu destinația România, acolo unde rezultatul RMN-ului făcut ieri a picat ca un trăsnet: tânărul a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi a cornului posterior al meniscului! Adică, mai direct, atacantul Universității Cluj va fi obligat să ajungă la cuțit, intervenția chirurgicală lăsându-l spectator până la debutul următorului sezon! Interesant, clubul Petrolul a vrut să-l trimită pe fotbalist în Belgia, la renumitul chirurg de talie mondială Marc Martens, dar omologii din orașul de pe Someș au hotărât o altă strategie în ceea ce privește operația! Și mai interesant, că de aceea am dat acest titlu, acum o lună, la o miuță, Voican a pus piciorul la o minge care ajungea la portarul Zimermann și l-a lovit, din inerție, verdictul medicilor în cazul lui Cristian fiind același ca și în cazul fotbalistului aparținând ardelenilor… Iar acum…

Altfel, începând de la ora prânzului, la cantonamentul echipei a mai sosit un fotbalist, francezul Ali-Azouz Mathlouthi, atacant de 24 de ani și 176 cm. El va fi “clientul preferat” al lui Răchită pentru meciurile de mâine și poimâine, atunci când Petrolul va juca cu Pecsi (Ungaria, ora 17:30, complex Arcadia, Belek) şi Litex Loveci (Bulgaria, ora 16:30, complex Rixos, Belek). Ali-Azous are dublă cetățenie, franceză și tunisiană, și a jucat ultima oară, la RC Lens, în eşalonul secund francez. A mai evoluat la Strasbourg, în prima ligă, dar și, împrumutat, la Chateauroux, Racing de Ferrol şi Arles-Avignon, strângând pentru aceste 5 echipe 117 meciuri.

 


Lasă un comentariu

7 Comentarii.

  1. Asteptam cu nerabdare relatari cat mai detaliate ale cele doua meciuri, fiindca nu sunt transmise la tv…

  2. Ce se aude de Mustivar? A semnat contract cu FCP? Cineva a remarcat (si asa imi amintesc si eu), ca acum cateva zile aparea pe mai multe site-uri, printre care si trasfermarkt, ca fiind jucatorul Petrolului. Acum apare iar liber de contract. Care este statutul lui in acest moment? Ne puteti informa?

    • Da, Cosmin! Mustivar ESTE JUCATORUL PETROLULUI PENTRU TREI ANI SI JUMATATE! Este un fotbalist pe care, personal, il pretuiesc foarte mult, este acel gen de baiat care se gaseste mereu acolo unde este mai multa nevoie de el! Nu stiu de ce – spre fericirea noastra! – nu si-a gasit loc la el in tara pentru ca este muncitor si vrea sa se autodepaseasca! Il vad, sper sa nu ma insel, ca pe al doilea Takayuki, fotbalist pe care tot Rachita l-a propus fotbalului mare! Numai ca Soni, parca, are si o alta viteza! In plus!

      • Sunt foarte bucuros sa stiu ca e jucatorul nostru! Mi se pare cel mai bun jucator de la Petrolul adus in pauza competitionala (asta ca sa nu ma hazardez sa spun ca e cel mai bun, punct.asta ramane de vazut). Recupereaza foarte multe baloane, nu se hazardeaza si paseaza mereu bine. Sunt curios cum vor arata statisticile in dreptul capitolelor recuperari si procentaj de pase corecte la sfarsitul sezonului. In plus are si o dinamica de lovire a balonului si de alergare placuta,”miroase” a fotbalist. Poate il va depasi acest Ali, cine stie? :)

        • Iti spun ceva, dar ramane intre noi (si asa zic “specialistii” ca nu citeste nimeni ce scriu…): Ali, zvarluga asta de 24 de ani, e scula de scula! Crede-ma, are 4 kg mai mult decat ar trebui si-l simt mai agil decat unii din echipa care sunt deja in standard! Are si el o problema, ca na, n-ar fi fotbalist daca n-ar avea: e cam scump! Totusi, am incredere in Vivi si in arta lui de a negocia… Personal, nu l-as lasa sa mai plece din lot! Si baietii l-au simtit ca-i valoare! Nu ma mai gandesc decat la meciul de azi, cu Litex… Apoi, la momentul in care va saluta galeria dupa primul gol pe Ilie Oana! N-ar mai fi decat 3 saptamani… Nici atata!

  3. “Specialistii” zic ca nu se prea comenteaza, nu ca nu se citeste. Ba se citeste!

Răspunde lui Cosmin ¬
Anulează


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>