Arhivă zilnica: 3 martie 2012

Hamza, fă-l uitat pe Ali!

Site-ul oficial al Petrolului a anunțat, vineri, despre cooptarea în lotul echipei a atacantului Hamza Younes. Mai precis, faptul că fotbalistul tunisian a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2015. Ceea ce înseamnă că la ora conferinței de presă de joi deja se știa despre el, probabil și de un alt vârf care ar urma să ajungă sub culorile galben-albastre, așa cum a declarat managerul general Valeriu Răchită.

Interesant este că acest Hamza Younes (tunisian născut în 16.04.1986 la Monastir, jucătorul lui CS Sfaxien), atacant de 183 cm și 79 kg avea un contract ferm din 2011 și până în 2014 cu Etoile sportive Sahel, una dintre echipele tari ale campionatului tunisian, bucurându-se de o cotă de piață, conform transfermarkt.co.uk,  de 700.000 euro.

Și mai interesantă este saga acestuia. De mai bine de un an, vrând să demonstreze că posedă o altă clasă decât cea a fotbalului practicat în Tunisia natală, Hamza a ajuns să dea probe de joc la câteva echipe din Elveția și Germania, toate ratate, după care, în ianuarie, a fost propus de către impresarul român Mihai Joița la Astra. Vorbesc despre același Joița care îl aducea anul trecut la echipa din “9 Mai” pe vârful senegalez Demba Toure. La acel moment, conform http://satna.biz/showthread.php?p=1976555&language=en, Hamza era ca și al Astrei pentru 6 luni, fotbalistul fiind dorit la echipă de antrenorul Tibor Selymes. Cum fostul internațional a fost trecut pe linie moartă prin venirea lui Conceicao iar înțelegerea trebuia “onorată”, Hamza a fost adus în Antalya de către impresar, fiind văzut la câteva antrenamente și jocuri de pregătire de coach-ul portughez.

Dintr-o discuție particulară avută cu Mihai Joița am înțeles că fotbalistul avea o cotă bună, el apreciindu-l pe tunisian la aproape 500.000 de euro! După ce l-am văzut în două partide – teste destul de sugestive, cu fundași adverși care i-au pus probleme! – cerându-mi-se părerea, am spus că atacantul nu e rău dar nici jumătate de milion nu ar face! Am înțeles că profesionistul Toni Conceicao l-ar fi oprit în lot, cu condiția ca pretențiile impresarului să scadă măcar la jumătate! La rândul său, Mario Branco, directorul general al Astrei a spus: “Hamza era un vârf interesant, valoros, dar scump pentru noi!” Chit că documentul oficial, apreciat la 450.000 de euroi, aștepta cuminte o ultimă apostilă, după cea a impresarului și a lui Petrică Buduru, președintele Comitetului Director! La acel moment, pentru că filiera urmărită de aproape toți conducătorii Astrei era cea “latino”, dându-se credit echipei de conducere provenită din Portugalia, dar și pentru faptul că unele pretenții ale jucătorului au fost considerate exagerate, atacantul Hamza a fost pus pe liber. Am aflat, mai târziu, că el va juca până în vara lui 2015 la Petrolul! În cu totul alte condiții pecuniare, fiind apreciat de președintele Crângu și managerul Răchită la 30% din valoarea documentului oficial pregătit de astriști – sumă ce va fi plătită în trei rate egale! - salariul tunisianului fiind unul decent pentru un fotbalist al lotului Petrolului! Un singur gând m-a răscolit din plin: ce-ar fi fost să avem un atac Ali Mathlouthi – Hamza Younes pentru viitorul apropiat? Pentru că, orice ar fi și orice s-ar spune, o echipă cu două astfel de vârfuri ar fi făcut toți banii! Rămâne să ne bucurăm cu atacantul tunisian și, de ce nu, să visăm la cealaltă promisiune făcută joi.