Asta-i Giuleștina?

Întreaga lume a spațiului virtual care cochetează cu fotbalul vorbește despre meciul din această seară. Rapid-Petrolul nu mai este demult un joc oarecare, partida din Giulești anunțându-se a fi una “de foc”. Așa a fost și cea din turul campionatului, atunci, la Buzău, bucureștenii impunându-se în ultimele minute de joc. Chiar dacă numai spectacolul din teren va rămâne contabilizat, nu trebuie ratat nici show-ul galeriilor. În urma unor diligențe la vârf, șefii fanilor stabiliseră ca suporterii din Ploiești să poată veni în Capitală în număr cât mai mare, astfel încât aproape 1000 de petroliști să-și poată încuraja idolii. Agreement-ul, ca și bătut în cuie, s-a dovedit a fi o simplă vorbă-n vânt, oficialii clubului Rapid trecând peste înțelegerea dintre părți, hotărând ca numai 400 de ploieșteni să poată ajunge pentru a vedea acest meci în direct!

Trebuie precizat că nu este pentru prima oară când conducătorii vișiniilor se comportă astfel. Și anul trecut, la un meci de Cupă, galeria Petrolului a fost înjumătățită și, finalmente, evacuată. Există, la acest moment, o adevărată psihoză atunci când “lupii galbeni” își fac anunțată prezența în București sau aiurea. Forțele de ordine se dublează, atenția sporește! Se vorbește despre pârjolul pe care ploieștenii îl fac în afara Ploieștiului. Ca martor al tuturor deplasărilor echipei afirm răspicat că aceste temeri sunt exagerat amplificate. Că niciodată nu este cazul să arunci anatema asupra unui grup din cauza câtorva elemente antisociale. Fanii Petrolului, echipa, au avut parte de destule necazuri în ultima vreme. Semnele nebuniei tinereții par a se fi cicatrizat. De aceea, personal, amendez decizia oficialilor de sub podul Grand, un spectacol precum cel regizat și interpretat de cele două galerii fiind de cea mai înaltă ținută! Logic, și dacă părțile ar fi egale!

Incredibil, articolul scris la primele ore ale dimineții, are o finalitate care-mi dă perfectă dreptate: diriguitorii alb-vișiniilor fac tot ce le stă în putere să tensioneze atmosfera înaintea partidei! Astfel, oficialii Petrolului au fost anunțați că nu vor avea rezervate decât 15 locuri la tribuna oficială, în condițiile în care la Buzău, în meciul tur, biletele de favoare au fost de cel puțin trei ori mai numeroase!! Este clar, astfel de șicane sunt făcute doar pentru a inflama spiritele și așa crescute. Trecute-s vremurile în care tribuna oficială a Rapidului mustea de suporteri civilizați, îndrăgostiți de echipa favorită, eleganți și fair-play față de rivale, care au elogiat mereu spiritul și frumusețea spectacolului fotbalistic, și nu patima dusă la extrem… Trecute-s personaje precum Florian Pittiș, Dan Grigore, Constantin Dudu Ionescu, Mitică Popescu sau Mișu Filip, cu toții oficiali ai Clubului Aristrocratic Rapid, cu toții amestecându-se printre gloriile echipei și potentații zilei. Acum, sectorul central are canoane rigide și locuri bătute în cuie pentru Gigi Corsicanu, Mustață, Dorin, Gică și alți interlopi. Care, încă din momentul în care oaspeții sosesc la stadion, își încep recitalul grotesc din care scapă neșifonați doar cei necunoscuți!

Păcat… Pentru că, trebuie recunoscut, fenomenul Rapid este unul cu mult peste cele numite Steaua sau Dinamo. Echipă de cartier, cu oameni care mor și învie pentru culorile alb-vișinii, Rapidul are farmecul său inegalabil dar și mojicii săi dintotdeauna. Unii au încercat și cred că au și reușit să strice un mare derbi al fotbalului românesc! Poate doar scorul final să le dea cu tifla peste nas!

 

 

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>