Arhivă lunară: martie 2012

La Mehedinți, în Prahova!

“La vie en rose”…

Nu vreau să scriu despre numele englez sub care filmul “La Mome” – viața inegalabilei Edit Piaf – a fost prezentat în țara noastră. Nici despre senzaționala interpretare a lui Louis Armstrong de pe albumul “Satchmo Serenades” ori despre vila cu același nume din Bușteni… Astăzi, pentru mine și destui semeni de-ai mei, “viața în roz” are o conotație aparte doar pentru bucuria de a ne putea deplasa fără să avem nevoie de vreun ajutor.

O să zâmbiți, poate chiar veți cârcoti, dar niciunul dintre voi nu are voie să nu învețe ceva din acest articol. Unul nu neapărat de mulțumire la adresa unui medic, cât o dorită imensă propagandă pentru o instituție precum Centrul de Recuperare Medicală “Mehedinți Decebal SRL” din Poiana Câmpina. Locul unde ședinţele de fizioterapie şi kinetoterapie, serviciile de electroterapie și anticelulitice, gimnastică electrică, mecanoterapie și masajele medicale te vindecă și-ți redau plăcerea de a zâmbi.

După câteva zile de tratament complex – care poate dura și 3 și 4 și 5 ore! – ajungi să prețuiești fiecare pas și orice mișcare pe care o faci în natură! Liniștea sufletească transmisă, plăcerea comunicării, arta de a modela fiecare milimetru care ascunde o durere, toate acestea îi fac pe MAEȘTRII VINDECĂRII din clinică adevărații zei în care puteți crede cu adevărat! De la masor-ul
Marian Dumitru și kineto-terapeutul Ștefan Gustea și până la asistentele Mihaela Dobre, Clara Artene sau Adela Răduță, cu toții coordonați de către domnișoara asistent-șef Elena Ioniță, întregul grup de 50 de oameni speciali care se subordonează prof. dr. Decebal Mehedinți inspiră încredere. Nădejdea că peste o vreme te vei vindeca înseamnă mult. Oricum, suficient pentru ca 5 zile din săptămână, de la orele 10:00 la 24:00, oricine are nevoie de ajutor să îl poată găsi. Muncind cot la cot cu cei de acolo și sperând în micul succes de zi cu zi.

La clinica profesorului am văzut oameni în toată firea plângând de fericire după varii  perioade de recuperare. Am fost coleg de suferință cu un medic greu din Capitală, cu directori de instituții, cu copilași de 1-2 ani, cu mulți, foarte mulți sportivi! I-am regăsit, zi de zi, pe astriștii Salif Nogo, Ben Teeklok, Laionel Silva Ramalho și, mai târziu, Cătălin Grigore. Cu toții, încrezători în
ziua de mâine! Salif, extrem de mulțumit după tratament, mi-a spus: “Domnul doctor este extraordinar! Am reușit să mă vindec aici după operație într-un timp record! Sunt foarte fericit că pot reveni la echipă de la începutul săptămânii!” Zâmbetul acestui fotbalist din Burkina Faso spunea multe, oricum destul pentru a-i face pe sportivi să opteze pentru serviciile clinicii din Poiana Câmpina. Acolo unde, peste tot, sunt expuse fanioane și postere ale echipelor care și-au trimis sportivii să se recupereze la “dom’ profesor”.

Fost sportiv, apoi salvamontist, Decebal Mehedinți are structura unui atlet și acum, după mai bine de 4 decenii de muncă. Privirea sfredelitoare, glumele de calitate, cultura generală, toate îl ajută în relația cu pacienții. Nimeni nu pleacă de acolo neconsultat zilnic. Mănușile domniei sale, adevăratele vedete ale centrului, “vorbesc” continuu despre starea subiecților. Electrozii care le înnobilează curentează fiecare părticică a locului bolnav iar despărțirea de ele te fac, parcă, să plutești până la vestiare și apoi către ieșire. Zi de zi, puterea sporește și după ceva vreme încerci să șutezi, atent, într-o minge imaginară! Uff, tot minge! Și, miracolul deja capătă consistență! Merge, nu mai doare, doar ai impresia că ceva te mai ține! “Este frica, te obișnuiești și cu ea! Dă-i bătaie, e ca înainte!” aud fraza pe care o aștept rostită de ceva vreme. Și, cu promisiunea că voi mai exersa o vreme programul dat, am părăsit Poiana Câmpina.

Acolo, la doi pași de arena unde juca odată echipa lui Dan Chițu, i-am lăsat pe MAEȘTRII VINDECĂRII să încerce alte noi minuni. Minuni care, nu uitați, sunt posibile doar dacă fiecare dintre cei care ajungeți acolo veți crede cu tărie în vindecare, în cei care vă ajută să vă recuperați și în fiecare clipă de muncă! Fără să neglijați, niciodată, speranța și să aveți mereu încredere! Articolul poate fi citit și în ediția tipărită a Telegrafului de Prahova de astăzi, 12.03.2012.


Asta-i Giuleștina?

Întreaga lume a spațiului virtual care cochetează cu fotbalul vorbește despre meciul din această seară. Rapid-Petrolul nu mai este demult un joc oarecare, partida din Giulești anunțându-se a fi una “de foc”. Așa a fost și cea din turul campionatului, atunci, la Buzău, bucureștenii impunându-se în ultimele minute de joc. Chiar dacă numai spectacolul din teren va rămâne contabilizat, nu trebuie ratat nici show-ul galeriilor. În urma unor diligențe la vârf, șefii fanilor stabiliseră ca suporterii din Ploiești să poată veni în Capitală în număr cât mai mare, astfel încât aproape 1000 de petroliști să-și poată încuraja idolii. Agreement-ul, ca și bătut în cuie, s-a dovedit a fi o simplă vorbă-n vânt, oficialii clubului Rapid trecând peste înțelegerea dintre părți, hotărând ca numai 400 de ploieșteni să poată ajunge pentru a vedea acest meci în direct!

Trebuie precizat că nu este pentru prima oară când conducătorii vișiniilor se comportă astfel. Și anul trecut, la un meci de Cupă, galeria Petrolului a fost înjumătățită și, finalmente, evacuată. Există, la acest moment, o adevărată psihoză atunci când “lupii galbeni” își fac anunțată prezența în București sau aiurea. Forțele de ordine se dublează, atenția sporește! Se vorbește despre pârjolul pe care ploieștenii îl fac în afara Ploieștiului. Ca martor al tuturor deplasărilor echipei afirm răspicat că aceste temeri sunt exagerat amplificate. Că niciodată nu este cazul să arunci anatema asupra unui grup din cauza câtorva elemente antisociale. Fanii Petrolului, echipa, au avut parte de destule necazuri în ultima vreme. Semnele nebuniei tinereții par a se fi cicatrizat. De aceea, personal, amendez decizia oficialilor de sub podul Grand, un spectacol precum cel regizat și interpretat de cele două galerii fiind de cea mai înaltă ținută! Logic, și dacă părțile ar fi egale!

Incredibil, articolul scris la primele ore ale dimineții, are o finalitate care-mi dă perfectă dreptate: diriguitorii alb-vișiniilor fac tot ce le stă în putere să tensioneze atmosfera înaintea partidei! Astfel, oficialii Petrolului au fost anunțați că nu vor avea rezervate decât 15 locuri la tribuna oficială, în condițiile în care la Buzău, în meciul tur, biletele de favoare au fost de cel puțin trei ori mai numeroase!! Este clar, astfel de șicane sunt făcute doar pentru a inflama spiritele și așa crescute. Trecute-s vremurile în care tribuna oficială a Rapidului mustea de suporteri civilizați, îndrăgostiți de echipa favorită, eleganți și fair-play față de rivale, care au elogiat mereu spiritul și frumusețea spectacolului fotbalistic, și nu patima dusă la extrem… Trecute-s personaje precum Florian Pittiș, Dan Grigore, Constantin Dudu Ionescu, Mitică Popescu sau Mișu Filip, cu toții oficiali ai Clubului Aristrocratic Rapid, cu toții amestecându-se printre gloriile echipei și potentații zilei. Acum, sectorul central are canoane rigide și locuri bătute în cuie pentru Gigi Corsicanu, Mustață, Dorin, Gică și alți interlopi. Care, încă din momentul în care oaspeții sosesc la stadion, își încep recitalul grotesc din care scapă neșifonați doar cei necunoscuți!

Păcat… Pentru că, trebuie recunoscut, fenomenul Rapid este unul cu mult peste cele numite Steaua sau Dinamo. Echipă de cartier, cu oameni care mor și învie pentru culorile alb-vișinii, Rapidul are farmecul său inegalabil dar și mojicii săi dintotdeauna. Unii au încercat și cred că au și reușit să strice un mare derbi al fotbalului românesc! Poate doar scorul final să le dea cu tifla peste nas!

 

 

 


Frica nu a păzit pepenii!

Venise și ziua Z. Cea a revenirii la fotbalul autohton, doar acesta contând pentru viitorul oricărei echipe românești. Ce folos că ai făcut furori în Antalya sau aiurea dacă nu-ți poți apropia victoria într-un meci oficial…

Aseară, pe un frig pătrunzător și imaginea dezolantă a unor tribune golașe, Petrolul și Sporting Vaslui s-au întrecut pentru supremație. După punctul reușit în tur, elevii lui Răchită aveau nevoie de măcar încă unul, doar așa putând să stea relaxat în clasament până la viitoarea etapă. Cum începuse jocul, părea că sorții le vor fi favorabili: ambiție și destulă clarviziune în joc, linii avansate, așezare bunicică. Mai mult, cu șansa de a nu fi fluierată poziția de ofsaid din care a pasat Dina, magnificul gol al lui Buhuși arăta o echipă ploieșteană capabilă să furnizeze marea surpriză. A urmat pauza și telefoanele amenințătoare ale lui Porumboiu care au sucit prestația arbitrilor. Mai mult, inexplicabil, fără să li se ceară asta, petroliștii au făcut un uriaș pas înapoi permițând valoroșilor fotbaliști ai Vasluiului să domine accentuat și să câștige. Parcă nici nu mai conteză faptul că penaltiul acordat acestora a fost inventat sau că realizarea lui Stanciu, superbă, s-a produs cu doar un minut înainte de finalul partidei… Bine că s-a terminat circul lui Porumboiu și ale sale cuvinte mizerabile la adresa lui Ion Crăciunescu, șeful CCA!

Firește, va exista viață și după acest meci. Inerentele schimbări în primul “11″, promise de Răchită la conferința de presă, vor avea darul, probabil, să-i facă pe titularii de aseară mai responsabili și mult mai atenți. Firește, vorbesc despre cei care chiar mai pot face ceva pentru aceste culori! Implantul celor 4 fotbaliști francezi, personal, îl consider pozitiv, poate mai puțin la Ben Djemia, apărătorul stânga părând că nu acela îi este locul. În poartă, Gritti pare că dă încredere echipei! Siguranța lui Bikana alături de Melinte a dat forță liniei defensive. Firește, mai există temeri la ambii fundași laterali, cel puțin Străuț părând depășit de meci. Cei doi închizători, Mustivar și Vali Negru, au avut sarcini multiple, personal văzându-l pe căpitanul echipei cu mult peste român. Apoi, trecând spre atac, în afara lui Boudjemaa – cu o viteză și încă o inimă peste colegii săi! – poate Buhuși și Dina să mai fi arătat ceva ambiție, și ei doar pe parcursul primului mitan. Ceilalți, Oprița, Borza, Dumitru și Roman, cu toții au rămas datori celor care suferă pentru echipă. Și, dacă numărăm bine, observăm că mai mult de jumătate dintre cei 14 fotbaliști ai Petrolului au rămas datori după acest joc cu moldovenii, fiind greu, așadar, să fi căpătat mai mult! Poate, doar cu ajutorul norocului, șansă care apare și dispare imediat dacă nu știi cum să o gestionezi. Aștept cu încredere meciul din Giulești, vișiniii formând o echipă cu destui fotbaliști irascibili, cărora - odată cu trecerea timpului – le dispare luciditatea și gafează pe bandă rulantă. Vezi jocul din tur, de la Buzău! Îl aștept și pe Hamza, tunisianul având experiența meciurilor cu echipe tari. Poate chiar și un alt atacant! Cred, în continuare, în drumul Petrolului, seismul de aseară fiind simțit din ciocnirea cu o echipă grea, care cu siguranță că nu va ierta niciodată vreo formație clasată de la locul zece în jos! Oriunde se va juca partida!

La conferința de presă, întrebându-l pe Augusto Ignacio, antrenorul vasluienilor, dacă-l regretă pe Bikana – fotbalist ofertat “la greu” în Turcia de către moldoveni! – secundul Ciprian Panait, totodată și traducător pentru lusitan, a făcut fețe-fețe înainte de a formula întrebarea! Răspunsul sec, aproape negîndit, “nu știu despre ce este vorba”, nu a avut efect printre colegii de breaslă, chit că “povestea” respectivă ajunsese la acea vreme în România! Fiind, am auzit, chiar luată în derîdere de către unele “somități”! Și, dacă tot sunt la acest subiect, să vă povestesc cum s-a derulat evenimentul. Venit de numai câteva zile, Bikana a fost introdus într-un amical, după pauză, exact în momentul în care staff-ul la vârf al moldovenilor a părăsit arena din cauza frigului pătrunzător. A rămas Ciprian Panait care, extaziat de prestația lui Bikana, l-a informat pe Adrian Porumboiu, prezent și el în Belek. Prin metode “specifice”, Porumboiu a reușit să se întâlnească cu Vincent propunându-i să se transfere la Vaslui. Numai că acesta, decis să semneze cu Petrolul – discuțiile de fond fuseseră făcute! – a cerut finanțatorului suma de 200.000 la instalare pentru a juca la Sporting! Iar Porumboiu, scos din minți și expediindu-l, l-a sunat pe Răchită și i-a relatat spusele camerunezului: “Vivi, auzi măi băiatule, ăsta mi-a cerut 200.000 de euro la semnătură doar așa, să îl refuz! Zicea că-și dorește să joace la voi pentru că vrea să ajungă un fundaș apreciat și că o să învețe asta de la tine, că și tu ai fost fundaș mare! I-am zis să se ducă învârtindu-se!” Firește, odată cu faza respectivă, cred că Bikana a căpătat o frumoasă bilă albă!

 


Hamza, fă-l uitat pe Ali!

Site-ul oficial al Petrolului a anunțat, vineri, despre cooptarea în lotul echipei a atacantului Hamza Younes. Mai precis, faptul că fotbalistul tunisian a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2015. Ceea ce înseamnă că la ora conferinței de presă de joi deja se știa despre el, probabil și de un alt vârf care ar urma să ajungă sub culorile galben-albastre, așa cum a declarat managerul general Valeriu Răchită.

Interesant este că acest Hamza Younes (tunisian născut în 16.04.1986 la Monastir, jucătorul lui CS Sfaxien), atacant de 183 cm și 79 kg avea un contract ferm din 2011 și până în 2014 cu Etoile sportive Sahel, una dintre echipele tari ale campionatului tunisian, bucurându-se de o cotă de piață, conform transfermarkt.co.uk,  de 700.000 euro.

Și mai interesantă este saga acestuia. De mai bine de un an, vrând să demonstreze că posedă o altă clasă decât cea a fotbalului practicat în Tunisia natală, Hamza a ajuns să dea probe de joc la câteva echipe din Elveția și Germania, toate ratate, după care, în ianuarie, a fost propus de către impresarul român Mihai Joița la Astra. Vorbesc despre același Joița care îl aducea anul trecut la echipa din “9 Mai” pe vârful senegalez Demba Toure. La acel moment, conform http://satna.biz/showthread.php?p=1976555&language=en, Hamza era ca și al Astrei pentru 6 luni, fotbalistul fiind dorit la echipă de antrenorul Tibor Selymes. Cum fostul internațional a fost trecut pe linie moartă prin venirea lui Conceicao iar înțelegerea trebuia “onorată”, Hamza a fost adus în Antalya de către impresar, fiind văzut la câteva antrenamente și jocuri de pregătire de coach-ul portughez.

Dintr-o discuție particulară avută cu Mihai Joița am înțeles că fotbalistul avea o cotă bună, el apreciindu-l pe tunisian la aproape 500.000 de euro! După ce l-am văzut în două partide – teste destul de sugestive, cu fundași adverși care i-au pus probleme! – cerându-mi-se părerea, am spus că atacantul nu e rău dar nici jumătate de milion nu ar face! Am înțeles că profesionistul Toni Conceicao l-ar fi oprit în lot, cu condiția ca pretențiile impresarului să scadă măcar la jumătate! La rândul său, Mario Branco, directorul general al Astrei a spus: “Hamza era un vârf interesant, valoros, dar scump pentru noi!” Chit că documentul oficial, apreciat la 450.000 de euroi, aștepta cuminte o ultimă apostilă, după cea a impresarului și a lui Petrică Buduru, președintele Comitetului Director! La acel moment, pentru că filiera urmărită de aproape toți conducătorii Astrei era cea “latino”, dându-se credit echipei de conducere provenită din Portugalia, dar și pentru faptul că unele pretenții ale jucătorului au fost considerate exagerate, atacantul Hamza a fost pus pe liber. Am aflat, mai târziu, că el va juca până în vara lui 2015 la Petrolul! În cu totul alte condiții pecuniare, fiind apreciat de președintele Crângu și managerul Răchită la 30% din valoarea documentului oficial pregătit de astriști – sumă ce va fi plătită în trei rate egale! - salariul tunisianului fiind unul decent pentru un fotbalist al lotului Petrolului! Un singur gând m-a răscolit din plin: ce-ar fi fost să avem un atac Ali Mathlouthi – Hamza Younes pentru viitorul apropiat? Pentru că, orice ar fi și orice s-ar spune, o echipă cu două astfel de vârfuri ar fi făcut toți banii! Rămâne să ne bucurăm cu atacantul tunisian și, de ce nu, să visăm la cealaltă promisiune făcută joi.