Arhivă zilnica: 2 iulie 2012

Petrolul news

Prima zi a săptămânii a debutat cu 2 antrenamente, primul preponderent fizic, celălalt tehnico-tactic. Desfășurată pe terenul de la St.Ulrich – o bază de pregătire comunală, excepțional întreținută! – ședința de pregătire a avut clou-ul într-un joc aprig disputat pe jumătate de teren, scopul acestuia fiind circulația cât mai rapidă a balonului și pasa fără nicio preluare. Ca element de noutate, s-a jucat respectându-se regula ofsaidului, astfel încât fiecare fotbalist de dincolo de mijloc, spre atac, trebuia să se replieze de zeci de ori pentru a nu fi surprins în afara jocului! S-au dat multe goluri, chiar foarte multe, unele dintre ele de-a dreptul senzaționale! A rămas “cea mai adevărată “reușita lui Gicu Grozav, un șut cu piciorul stâng, cam de la 16 metri, direct în vinclul din stânga lui Povilas, exact acolo unde un biet păianjen se căznea de câteva ore să-și întindă plapuma pentru somnul de seară!

Cel pe care-l vedeți în acestă fotografie alături de Marius Nicolae, actualul team-manager al Petrolului, este mijlocașul Roberto Bisconti, fostul jucător de talent al Rapidului din anul 2003. Pentru acei dintre dumneavoastră care au urmărit atent campionatul românesc, Roberto Bisconti a fost coleg la echipa din Grand cu stranierului considerat a fi fost unul dintre cei mai valoroși din campionatul românesc, Manuel Godfroid. Iar dacă “întindem pelteaua”, remarcăm că Arnaud, fiul cel mare al lui Godfroid, a fost coechipier la juniorii lui Standard Liege – acum 9 ani – cu Julian Bisconti, fiul cel mare al familiei Bisconti! Mândria soților Roberto și Joelle! Actualul mijlocaș stânga propus în probe la Petrolul! Care, după primii ani de juniorat petrecuți la Liege a trecut în Franța la echipa OGC Nice. Lângă tandemul Marius Nicolae-Roberto Bisconti, mai jos, iată-l imortalizat pe Julian!

Celălalt fotbalist propus pentru întărirea atacului “lupilor” este ciocolatiul Patrick Dimbala Mawongo. Născut la 20 septembrie 1982 în Kinshasa (Congo), vârful de atac care are și naționalitate belgiană cântărește 78 de kg la 187 cm. În ultimii 6 ani, Patrick a evoluat în campionatul Greciei, mai precis la echipele Levadiakos, PAS Gianinna și Panionios, jucând în 103 partide și înscriind 23 de goluri. Conform transfermarkt.co.uk, cota de piață a atacantului este într-o scădere drastică, de la 700.000 de lire sterline cât valora la Levadiakos ajungând acum la 275.000… Să vedem dacă-l convinge pe Rednic!

La acest antrenament de seară a revenit la pregătire şi fundaşul central Lukasz Szukala, absent în ultimele două zile din cauza unei răceli puternice. Ședinţa de pregătire a fost supervizată şi de Eugen Neagoe, antrenorul secund al primei reprezentative. Sincer, cred că a avut ce să vadă, echipa demonstrând parcă, de la zi la zi, o poftă de joc în creștere!

Mâine seară, de la 18:30, în apropierea frumosului Salzburg, galben-albaștrii vor juca cu SV Seerkirchen, team din campionatele inferioare ale Austriei. După acest joc, Petrolul va mai evolua în alte patru meciuri. Vineri, tot de la 18:30, lupii dau piept cu ciprioţii de la Anorthosis Famagusta, într-o localitate din apropierea Insbruck-ului (130 km de Waidring!), apoi, duminică, este programat meciul vedetă cu Kuban Krasnodar, în apropiere, la nici 30 de km de locul cantonamentului. Marţi, săptămâna viitoare, vin la rând ruşii de la Volga Novgorod, după care, în ultimul amical, vom vedea la lucru și echipa Al-Sadd, din Qatar. Dar, până atunci, va mai trece destulă apă pe Zillertal, râul care trece la nici 50 de metri de pensiunea noastră și care se varsă într-un lac mirific, cu pești, năuciți de soarele puternic al după-amiezii, plutind bezmetic la suprafață…

Sunt în așteptarea primei victorii a Petrolului în țara lui Mozart, despre care – cu ajutorul netului! – să vă pot scrie ceva, rapid, mâine seară, aproape de miezul nopții… Prieteni din țară îmi cer meniurile pe care le pregătesc colegilor dar și altceva ce am văzut pe aici! Promit să vă scriu și despre asta, cât voi putea de repede!