Arhivă zilnica: 14 iulie 2012

La revedere, Waidring!

Parcă ieri a fost joi, 28 iunie… Pe seară, din curtea stadionului, mica delegație a mass-media ploieșteană lua cap-compas Austria, mai precis orășelul-stațiune Waidring, locul unde Petrolul urma să-și desfășoare cel de-al doilea cantonament al verii. Plini de voiniciune și speranță, ca la orice plecare, ne-am îmbarcat în autocarul clubului condus pe rând ba de Vali ba de nea Lucică, ajungând după 24 de ore la destinație. Mai obosiși  decât conducătorii auto! Deh, meseria…

Am luat în primire frumoasa locație compusă din bucătărie, două dormitoare, living, toaletă și baie, plus un balcon generos jur-împrejurul casei de vacanță. Ne-am descărcat calabalâcul, insistând pe produsele perisabile pe care le-am ordonat în frigiderul pus la dispoziție. Prea mic, însă, pentru tot ce aveam noi de pus în el! Legumele, apa minerală și cea plată, sucurile și bruma de alcool le-am lăsat în garajul situat la demisol. În timp ce colegii și-au aranjat bagajele m-am concentrat pe segmentul bucătăriei, una bine pusă la punct (nu spun foarte bine pentru că mi-au lipsit făcălețul, spatulele de lemn și presa de usturoi!) Le-au suplinit, ulterior, improvizațiile de mare efect realizate de Ciprian dintr-un lemn de alun și răzătoarea cu găuri mici mânuită atât de bine de Adi! Astfel, mămăliguța românească (fiartă, nu pripită, și învârtită de 200 de ori!) și mujdeiul autohton (doar cu sare și apă) au acompaniat deseori ba brânzica de burduf sau cea de Sibiu, ba copanele de pui fripte pe grătar alături de ceva pastramă de berbecuț! În rest, orice am avut nevoie a fost de găsit!

Trebuie neapărat să vă relatez povestea pâinii! Nu cea relatată atât de bine de Octavian Goga în poezia “Glasul pâinii”, ci cea oferită, “live”, de madam Millinger, patroneasa și totodată vânzătoarea de la singura brutărie particulară din Waidring. Luni, la două zile după venire, am ajuns la magazinul de specialitate cu vânzare, locație închisă de fiecare dată de sâmbătă de la 12:00 și până luni de dimineață la ora 6:00. Văzând că nu suntem din zonă, dar și uluiți de prețurile ridicate la pâine și alte produse de panificație, doamna Millinger ne-a chestionat în cel mai pur stil românesc, aflând că, pentru aproape 2 săptămâni, suntem chiriașii familiei Mitterer de pe strada principală! Plină de solicitudine, vănzătoarea ne-a propus o variantă de nerefuzat: să ne fie aduse pâinea și chiflele, în fiecare dimineață, acasă! Ne-am uitat unii la alții, înclinând să acceptăm, dar ora la care se aduceau produsele era una belea: 5:00!!! Cine să se trezească atât de devreme?? Presimțind incovenientul, doamna a dat singura soluție, cea pe care noi nici măcar nu o luam vreodată în calcul: să ne fie lăsate produsele în pungă, atârnate de clanța ușii!! Le-om mai găsi la ora 8:00-9:00 când ne trezim? Aceasta era întrebarea care a dominat ziua aceea iar somnul meu de noapte a fost unul iepuresc. La fix 5:05, fără să-mi activez soneria telefonului, am făcut ochii mari dintr-o dată și am coborât ușor! Pâinica era deja acolo, fierbinte, la fel și chiflele, răspândind miresme minunate în jur. Am luat pachetul și l-am dus în bucătărie, iar din acea zi și până la plecare oricine se trezea primul mergea și aducea “coletul”. Să vă mai spun că, pentru 10 zile, comanda a costat 53 de euro, o pâine neagră de 1.5 kg valorând circa 5 euro! Scump, foarte scump, dar de calitate nu vă mai scriu că sigur vă fac poftă!

Austriecii sunt o nație incredibilă. Ne-am convins de asta după mai multe episoade petrecute de-a lungul timpului scurs mai bine de trei-sferturi la căsuța noastră! Vizavi de noi era o familie de oameni în vârstă, domnul făcând o pasiune extraordinară pentru grădinărit. Și nu orice fel de lucru, ci doar cel legat de tunsul ierbii, al gardului viu, cel al plivitului și al udatului florilor din ghivece și din grădină. Toată treaba se desfășura organizat, cu mașină specială de tuns iarba (omul privea și supraveghea o mașinuță electrică ce se mișca de nebună, în sus și-n jos, egalizând fiecare metru de gazon!) și foarfecă electrică de nivelat gardul viu. Apoi, cu o stropitoare de dimensiune medie, stropea fiecare floare din sutele de ghivece de la intrare, etaj și din jurul casei! La fiecare jumătate de ceas își aprindea tacticos o țigară, savurând fiecare fum cu o plăcere diabolică! După 5-6 zile de tăcere respectată, ambele tabere, noi și el, au pornit asaltul verbal! Ciprian, un poliglot (și) al semnelor, s-a împrietenit repede cu unchiașul, de la temele istoriei și geografiei locului și până la o țuiculiță de Slănic sau un șnaps de Waidring nefiind cale lungă! Madam, o “tinerică” septuagenară, putea fi văzută mai mereu călărind o bicicletă ușoară pedalând cu o repeziciune uluitoare! De altfel, chit că în garaje au bijuterii pe patru roți de zeci de mii de euro, austriecii preferă bicicleta pentru deplasările de rutină, păstrând mașinile pentru concedii sau plecări ceva mai lungi. Cu siguranță, fiecare dintre ei, că are 2 ani sau 100, posedă una sau mai multe biciclete, care mai de care mai fițoase sau mai performante. Am mai fost impresionat de faptul că, în zilele noastre, cei vizitați își blochează mijloacele de deplasare, lucru care în urmă cu zece ani, de exemplu, era o utopie! Numai că, asaltați din abundență de “turiștii” estului – și nu numai! – aceștia au învățat ce înseamnă șbilțul, cheia și lacătul, blocându-și de fiecare dată bicicletele sau motoarele!

Mi-a plăcut tare mult disciplina din acea parte a lumii. Chit că am ajuns pe acolo de mai multe ori, nu neapărat cu prilejul cantonamentelor echipelor de fotbal, de fiecare dată am rămas surprins de ordinea și curățenia găsite, de regulile lor de tot felul care sunt făcute pentru a fi neapărat respectate! Mă și gândeam la zicala idioată cu care noi bravăm de multe ori: legile, regulile, sunt făcut neapărat cu portițe de scăpare pentru “unii”! Ei bine, acolo nici măcar nu se pune problema să fie așa! Oricine ești în societate, plătești dacă greșești! Nu există telefonul cu care să suni o cunoștință ci doar posibilitatea de a-ți suna avocatul! Care, cu siguranță, nu se zbate să te ajute pentru anularea amenzii primite pentru o neregulă făcută ci doar lecturează procesul verbal și constată dacă organul de control a aplicat corect legea! În 99% din cazuri este chemat inutil! Iar dacă tu, ca și contravenient, încerci să mituiești organul de constatare – oricare ar fi el! – ai șanse foarte mari să fi încătușat, fără a mai putea să te aperi în vreun fel! Chiar am avut un amic care a crezut că în Germania este ca-n România și a pățit-o destul de rău! Norocul lui a fost că știa limba germană, pentru că niciun organ – chit că mulți dintre constatatori cunosc și o altă limbă de circulație internațională – nu vrea să dialogheze cu tine, să te asculte! Trebuie să plătești traducător, telefoane, notar, avocat, etc. Cu siguranță, după o astfel de experiență traumatizantă – plătită și cu bani grei! – nu vei mai încerca vreodată să driblezi legea! Oricum te-ar chema și de oriunde ești! De aceea, la ei, și mă refer doar la segmentele de trafic ori la poliția parcărilor (da, există și așa ceva!) când vezi restricție de 20 sau 30 la oră, apoi să știi că se face coloană de 20 de kilometri și nimeni nu depășește, chit că din sens opus nu vine nimic și nici măcar linie continuă nu există! Ori, la regimul parcării autovehicului, să fi convins că dacă nu ai achitat tichetul decât pentru 3 ore și ai întârziat 10 minute ai toate șansele să plătești zeci de euro pentru a putea să-ți recuperezi mașina ridicată la urgență! M-am întrebat de ce oare există atâta scrupulozitate, chiar răutate aș putea să o numesc? Ei bine, respectivii agenți de poliție sunt direct cointeresați să te prindă în neregulă, din amenzile rezultate aceștia având o cotă parte deloc neglijabilă!!

În Austria nu se face politică! Sau, cel puțin, de fiecare dată când am ajuns pe acolo, subiectul a fost complet ocolit! Am avut, însă, o surpriză majoră când, plecând de unul singur pe culmile de la Steinplatte, am surprins doi domni trecuți de prima tinerețe dicutând în limba engleză despre situația politică din… România! Și să nu credeți că era o conversație oarecare… Aș, fiecare avea câte un punct de vedere cu care încerca să se impună iar tonul folosit era aproape de cel al Sofiei Vicoveanca atunci când interpreta “Hăulita”! M-am închinat, la propriu, gândindu-mă ce subiect extraodinar găsiseră în acea zi, la acea oră!

Timpul liber l-am petrecut doar cu 2-3 ore înainte de a ajunge la terenurile de fotbal unde Petrolul avea programate partidele de pregătire. Spre satisfacția noastră, meciurile s-au jucat în toate cele patru zări ale Austriei, când spre Salzburg, când spre Innsbruck sau Kizbuhel. Am putut vizita și Cetatea Medievală din centrul Salzburg-ului, și lacul de la Tangersee ori grădina botanică a salinei de la Bad Reichenhal. Frumusețile locurilor, grija deosebită a localnicilor pentru patrimoniul lor, atenția acestora la chestionările venite din partea străinilor, toate la un loc ne-au adus acel plus imens câștigat atunci când “schimbi aerul”. Și, pentru că am ajuns aici, aproape de finalul acestei pagini de cantonament – alta decât cea dedicată aproape zilnic fotnalului – trebuie să vă necăjesc puțin spunându-vă că seara, după cină, la siesta de pe balconul căsuței în care am locuit, ne echipam binișor pentru că aerul de munte se răcea brusc, mercurul din termometre coborând și până la 10 grade. Azi-noapte, într-o benzinărie din Austria, coborâți să ne luăm câte un mic souvenir sau o sticlă de suc (era ora 1:00), termometrul arăta 9 grade! Iar unii dintre noi tremurau la propriu! După numai 12 ore, apropiind Sibiul, aerul devenise irespirabil iar cele 38 de grade de afară au lăsat urme: agilitatea câștigată în 2 săptămâni de Austria s-a pierdut în numai câteva ceasuri de România! Ăsta da ghinion, nu? Noroc cu climatizarea din autocar! Asta da baftă, da?


Două din trei, deocamdată!

Sunt în măsură, la acest moment, să vă comunic numele a 2 (doi) fotbaliști pe care Mircea Rednic și i-a dorit la Petrolul, aceștia fiind anunțați deja pentru viitorul unsprezece al echipei.

Vârful de atac provine de la Sparta Rotterdam și se numește Jeremy Bokila. Are 23 de ani, fiind născut la 14 noiembrie 1988 în Congo, la Kinshasa. Măsoară 188 cm și 79 kg. A ajuns la Sparta de la SV Zulte Waregem în 2010 și a marcat de două ori în 21 de meciuri. Ediția trecută a avut un vârf de formă, reușind 15 goluri în 28 de jocuri! Are deja o cotă de piață de 350.000 euro după transfermarkt.com

Cel de-al doilea transfer în discuție este cel al lui Enza-Yamissi Manasse, fundașul central al echipei franceze de eșalonul trei SC Amiens (recent retrogradată din Divizia B). Este născut la Bangui (Republica Central Africană), doar 22 de ani, 189 cm și are și cetățenie franceză. Are o cotă de 300.000 euro potrivit transfermarkt.com. A mai evoluat la Nimes, AJ Auxerre și FC Sochaux B. Primul este rezolvat în mare parte iar Manasse încă oscilează dar se pare că, până la urmă, își  va pune apostila pe contract. Se fac eforturi în acest sens, promisiunea fiind ca ei să poată face pasul final spre echipă și să fie prezentați mâine seară, chiar și cu amendamentul de a nu putea fi introduși pe teren!

Imediat ce voi afla și ultimul transfer o să postez un update.