Arhivă zilnica: 11 august 2012

Probleme în Paradis?

CSMS Iași – Petrolul Ploiești 2-2 (0-1)

Stadion: “Emil Alexandrescu” Iași. Spectatori: circa 7000. Au marcat: Straton (53), Pătulea (90+3)/ Hamza (41), Marinescu (87, penalti).

CSMS Iași: Irimia – Jovanovici, Tincu, Crețu, Vladu – Straton – Keita (58 Ciucur), Milea (77 Mitrea), Cl. Tudor, Herghelegiu (46 Pătulea) – Cl. Ionescu. Antrenor: Ionuț Popa.
Petrolul Ploiești: Hamutovski – Alcenat, Galamaz, Yamissi, Guilherme – Boudjemaa, Mustivar, Cristescu (76 Marinescu), Cojocnean (46 Tony) – Hamza, Grozav (69 Bokila). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonașe galbene: Straton (31), Milea (49), Tincu (61, 87), Jovanovic (70), Ionescu (90) – Alcenat (37), Boudjemaa (59). Cartonaș roșu: Milea (87).

Arbitri: Iulian Dima (București) – Sebastian Constantin (Suceava) și Mihai Artene (Vaslui).
Arbitru de rezervă: Marius Bocăneală (Galați).
Observatori: Gheorghe Moise și Adrian Ionescu (ambii din București).

Jucătorul meciului: Bogdan STRATON.

M-am jurat că nu va mai fi dată de la Dumnezeu să ajung acasă după o astfel de deplasare și să mă bag la somn! În primul rând pentru că, de oboseală, parcă toate relele din lume vizând meciul cu ieșenii erau strânse în capul ăsta dogit, senzația exploziei nervilor strânși presându-mă continuu. Apoi, după câteva ceasuri de odihnă, am început să scriu acest articol, unul îndulcit cu mai bine de 50% față de cum trebuia să apară în cazul în care era redactat la ora 5:00! Și asta pentru că, vă jur, am fost extrem de supărat după ce Petrolul a terminat la egalitate, 2-2, cu MODESTA echipă a moldovenilor din Copou!

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu consider rezultatul de aseară unul trist pentru galben-albaștrii! Un meci care trebuia câștigat fără nicio discuție, în care nu exista nicio îndoială cine este favorita, s-a transformat după 90 și ceva de minute într-un alt prilej de lamentări și acuze la adresa tuturor: arbitri, jucători, public, mentalitate, moralitate, presă, etc. Nu au trecut decât patru etape, este adevărat, dar dacă nu tragem semnale de alarmă pentru JOCUL SLAB, UNEORI CHIAR FOARTE SLAB al Petrolului înseamnă că suntem părtași la ceea ce se întâmplă acum! Oameni buni, la acest moment, Petrolul este o echipă BOGATĂ, poate chiar foarte bogată în raport cu ceea ce vedem în toată sfera fotbalului românesc. Un club care-și permite să pluseze la contractele jucătorilor și antrenorilor sume apocaliptice, de ordinul a 15 sau 20.000 de euro lunar, înseamnă că are – prin forța finanțatorului – și DATORIA DE A TĂIA ÎN CARNE VIE atunci când astfel de derapaje, precum cel de la Iași, se produc la nici două săptămâni! Pentru că, să fim serioși, se pare că meciul de la Vaslui - unde cu toții am admis că se putea să se fi produs o întâmplare nefericită! – a arătat, cel mai probabil, starea de fapt existentă la acest moment: echipa arată dubios, jucând de nota 10 cu Ceahlăul, de 4 cu Vasluiul, de 6.5 cu Oțelul și de 3 cu Iașiul! Nu uitați că la meciul cu gălățenii ne-am chinuit destul, trupa lui Dorinel fiind perdanta mai multor fotbaliști de valoare, jucând și cu un om în minus încă din primul minut! După ce, cu o săptămână în urmă, evoluam urât cu trupa lui Șumudică, entitate care, la rându-i, pieduse doi fotbaliști adevărați! Iar aseară, cu foarte modesta dar ambițioasa trupă a ieșenilor – fotbaliști care acum câteva luni jucau în liga secundă! – am reușit să facem exact “rahatul praf”! Habar nu am de ce!

Vreți să vă spun de ce nici măcar nu ar trebui să mă intereseze vreodată? Simplu, pentru că echipa are un colectiv tehnic “de excepție”, adus la Ploiești DOAR PENTRU A FACE PERFORMANȚĂ! Rednic&Co. și-au asumat obiectivul făcându-ne să ne simțim puțin altfel. Adică, de la stadiul de “nuntă după un egal în deplasare”, la cel ar “bocitului în pumni” după cele 7 puncte strânse  din 12 posibile! Mult? Puțin? Eu zic, totuși, puțin! Și asta, pentru că valoarea echipei prezentate PARE A FI CU TOTUL ALTA iar adevăratele confruntări ale turului de campionat de-abia acum încep: sâmbătă, la Ploiești, cu Rapidul, apoi la București cu Dinamo, imediat  la Cluj, cu campioana și, după alte 7 zile, cu Pandurii lui Grigoraș… Un exercițiu de sinceritate ne-ar permite să afirmăm că, imediat după aceste patru partide, vom putea să mângâiem ori să lovim! C-așa-i în viață, nu doar în mass-media!

Există și destule explicații. Unele sordide, altele – ce-i drept mai puține! – plauzibile și poate chiar lesne de reținut. Din punctul meu de vedere, una dintre problemele majore ale echipei rezidă în inconsecvența lui Rednic atunci când face echipa. Repet, este o părere personală! Prea multele schimbări de la o etapă la alta par a nu face bine întregului! Înțeleg și indecizia acestuia atunci când trebuie să NIMEREASCĂ cel mai bun 11, de vreme ce – și cu o etapă în urmă – fotbalistul de pe acel post a făcut un joc slab. Exemplificând, am înțeles că Alcenat a fost singura soluție pentru acest post de vreme ce Achim – bun cu Oțelul! – a suferit o indigestie chiar în ziua meciului… Apreciez chiar și puterea antrenorului de a recunoaște că acest băiat NU ESTE FUNDAȘ! Până la final, înțeleg chiar și că nu a existat vreo variantă… Cu toate că, dacă-mi este permis și nu deranjez, noua achiziție a Petrolului, “copilul” Răzvan Catană, ar putea juca fără niciun complex măcar la fel de “bine” ca Alcenat! Și atunci, întreb și eu ca prostul, de ce nu se apelează la el? E și ploieștean, are măcar dublul ambiției haitianului, e tânăr… Credeți-mă, nu am niciun interes să fac lobby, dar Răzvan poate să facă față ACELUI POST fără nicio problemă! Aaa, că se dorește și vitezist și extremă și marcator în același timp, asta-i altă mâncare de pește! Dar ieri, la Iași, Catană nu ar fi făcut, PE POSTUL ACELA, nici 50% din gafele lui Alcenat! Și asta pentru că vorbim despre lipsa unui apărător în flancul drept! Atât! 

După numai o săptămână, cu trei puncte la butonieră și o liniște deplină din toate punctele de vedere, Rednic i-a aruncat în luptă pe Cojocnean, Cristescu și Tony. Toți trei VARZĂ, O APĂ ȘI-UN PĂMÂNT! Mai ales primul… mamă-mamă, ce dezamăgire! Iar Tony, un vârf de flanc stâng, a fost pus să joace mijlocaș, adică să alerge mai mult, să recupereze, să-și dezvolte personalitatea în beneficiul echipei! Am văzut exact reversul medaliei… Un fotbalist blazat, fără nerv, parcă “fără aer”, nepregătit fizic și nici mental, incapabil să deposedeze și, mai ales, să treacă vreodată de bosniacul de 30 de ani, Petar Jovanovic! Am ajuns la Gicu Grozav… Altă dezamăgire, mai ales pentru că el chiar ESTE FOTBALIST! După ce am văzut în stagiul din Austria și mai ales în prima etapă, eram decis să-l felicit pe președintele Florian Walter pentru că nu l-a înstrăinat către Steaua sau altă echipă românească (noroc că nu am avut posibilitatea să discut cu domnia-sa!) Acum, plutind în mrejele atât de periculoase ale auto-mulțumirii, Gicu s-a metamorfozat într-un frânar al atacului Petrolului, existând chiar pericolul ca, în scurt timp, să privească meciurile echipei de pe banca de rezerve. Ori, chiar din tribună! Asta și pentru faptul că Bokila începe să se ”lege” cu mijlocașii iar Hamza este, deocamdată, fără rival pentru acel post! Turbez de draci când mă gândesc că i-am avut “în palmă” pe Zerka și Osiako, doi dintre servanții perfecți ai golgheterului de meserie, curele de transmisie ADEVĂRATE într-un joc al Petrolului ce s-ar fi văzut chiar ADEVĂRAT!

Cum bine observați, nu mai sunt atât de vehement la adresa arbitrajului! Chit că bucureșteanul Iulian Dima (foto Răzvan Păsărică) ar putea, la fel de bine, să ajungă îngrijitor de animale sau orice altceva care nu are nimic în comun cu acest sport! Un arbitru slab, fricos, mic… Care “nu vede” faultul clar făcut asupra lui Boudjemaa la faza de dinaintea golului egalizator (53), care nu acordă penalti la busculada asupra lui Bokila (70) sau care dictează ușor “11 metri” pentru noi, în minutul 86! Lăsându-se apoi purtat de presiunea tribunei, dictând lovituri libere din orice poziție, doar-doar o mai ajunge balonul odată în careul ploieștenilor! I-a ieșit, cu largul concurs al visătorilor noștri fundași centrali dar și al împleticitului Alcenat, martorii de serviciu la centrarea de gol a lui Cl. Ionescu și execuția finală a fostului petrolist Adrian Pătulea… Până atunci, însă, PETROLUL TREBUIA SĂ CÂȘTIGE DIN VREME MECIUL CU IEȘENII, NU SĂ AȘTEPTE INEPȚIILE UNUI ARBITRU SAU SĂ SE VAITE DE ORICE ALTCEVA! Oricum, și asta-i valabil pentru oricare dintre cei care simt alături de această echipă, suntem datori să taxăm orice derapaj, al oricui de acolo, dar să nu încetăm să credem că viitorul, mai mult sau mai puțin apropiat, va aparține DOAR PETROLULUI! Adică nouă! Nu am voie să termin fără a felicita adevărații suporteri ai echipei, cei care – cu autobuze sau mașini personale – s-au deplasat 400 de km. pentru a-și cânta dragostea! Mai bine de 300 de fani și tot atâtea piepturi din care s-au auzit cântecele favorite! Super! Remarcabil! Respect!

Fotbaliștii Petrolului au intrat pe teren cu un banner dedicat memoriei jucătorului tulcean Henry Chinonso Ihalwere, decedat în urmă cu o săptămână în timpul unui joc amical. Gestul lor dar și al oficialilor clubului nostru este unul de excepție, care merită consemnat și aplaudat! La fel cum și localnicii prezenți pe arena “Emil Alexandrescu” au făcut-o! Iată și mesajul: “Prea repede, prea nedrept, prea mult pentru un fotbal anonim! Un sacrificiu prea mare pentru trezirea fotbalului românesc! Odihnește-te în pace, Henry Chinonso Ihalwere”…

Declarații după meci

Ionuț Popa, antrenor CSMS Iași: “Noi trebuia să decidem jocul în prima repriză. Petrolul nu a avut decât o singură centrare, din care a și ieșit golul, precedată însă de un fault asupra lui Claudiu Ionescu! (n. red – ???).  Noi am avut 2-3 ocazii, chiar înainte de gol, Milea având o șansă uriasă, singur la 18 metri. Apoi, după pauză, s-a jucat pe contre și a apărut acel penalti. Eu nu vreau să comentez arbitrajul, dar spun un lucru extrem de clar: numărul 2 de la ei (n. red – Alceant) trebuia eliminat și atunci altfel jucam noi 10 contra 11! Suntem o echipă mică, nou-promovată, dar uite că am reușit să marcăm 5 goluri și cred că ar fi trebuit să avem chiar și mai multe puncte! Asta este, noi continuăm să luptăm! Încerc să scot tot ce pot din echipa asta, din jucătorii pe care îi am! Despre final, ce pot sa zic? Și marele Lobanovski, Dumnezeu să-l ierte, sărea de pe bancă la ceea ce a fost aici! Îmi spuneți ce declară Prunea! Prunea este suspendat, Băsescu e suspendat, dacă mai vorbesc și eu despre arbitraj poate mă suspendă și pe mine și cine mai rămâne la echipă? Dacă stai cu pitpalacul prost, te duci! Nu vreau să spun nimic de penalti, dar i-am spus arbitrului că Alcenat, care avea galben din prima repriză, a mai faultat de două ori și  tot nu a luat galben”. La Barcelona – Dinamo, mâine, nu mă uit, că mă enervează Messi! Când îl văd că driblează 3-4 jucători, că marchează mereu, mă enervez și nu mă mai uit la niciun meci!”

Mircea Rednic, antrenor Petrolul Ploiești: “Sunt foarte supărat pentru că am pierdut doua puncte foarte importante astăzi, și asta doar din cauza noastră! Am controlat jocul, am condus cu 1-0, am pierdut două puncte pe mâna noastră. Am avut noi mingea, în locul unei pase simple am preferat una complicată, apoi a venit o centrare de pe stânga și golul egalizator al lui Pătulea… Iașiul nu ar trebui să conteste arbitrajul, pentru că noi am mai avut un penalti clar în repriza a doua. Nu adversarul ne-a creat mari probleme, ci noi singuri am gafat incredibil și am pierdut două puncte! Nu este de ajuns să fim acasă zmei, trebuie să muncim mai mult și să nu ne speriem de obiectiv. Nu e normal să ne chinuim cu un adversar care are probleme financiare severe. La posibilitățile Iașului, la situația lor delicată, sunt de apreciat pentru ambiție și atitudine. Bravo lor!”

Florin Prunea, președinte CSMS Iași: “Pentru mine scorul este 2-1 pentru echipa mea. Nu am revăzut faza de la penalti, dar dacă se va dovedi că penalti-ul Petrolului a fost acordat eronat de domnul Dima voi cere expres retrogradarea acestuia! Mi-a plăcut atitudinea băieților. M-am săturat de acest slogan că Iașiul nu are jucători buni, că trebuie să mai aducem. Uitați-vă la acest copil, Crețu, care la 21 de ani a jucat foarte bine astăzi. Vom continua pe acest drum, vom aduce copii din zona Iașiului și vom încerca să facem o echipă aici. Eu cred în acest proiect, pentru Iași și pentru ieșeni”!