Sagna, noul Giovanni Becali?

Vă mai amintiți de Christian Sagna, senegalezul transferat de Petrolul de la echipa lituaniană FK Suduva în vara anului 2006 și care a părăsit gruparea galben-albaștrilor, cu scandal, după două sezoane, îndreptându-se spre prim-divizionara Gloria Buzău?

_Ei bine, sătul de nebunia găsită și trăită în România, jucătorul adus acum 6 ani la Petrolul Ploiești de către antrenorul italian
Rinno Lavezzini a avut un traiect sinuos în această perioadă, făcându-și pofta de a evolua în toate cele trei eșaloane ale României – adică la CSM Râmnicu Sărat, Petrolul și Gloria Buzău – înainte de a se hotărî să evadeze spre alte zări. A mai încercat o aventură prin Polonia, a mai strâns ceva gologani, și iată-l acum devenit impresar cu diplomă, decis să exploateze și el segmentul care i-a produs cele mai mari decepții în cariera de fotbalist. Și asta, firește, tocmai datorită lipsei unui astfel de procurator, personaj care să-i fi canalizat traiectoria de fotbalist cu o mai mare precizie!

_Și, pentru a nu face și el greșelile trecutului intrând pe o piață care nu suferă de astfel de mijlocitori, a apelat la prietenul său Lucian Rădulescu, fostul oficial al Petrolului și Chimiei Brazi, care a decis în urmă cu un an să se detașeze de fenomenul sportiv și să se lanseze în lumea afacerilor! Dar, cum sângele apă nu se face, ținând cont și de rugămintea fostului fotbalist senegalez, Lucică a decis să-l ajute astfel încât Sagna&Rădulescu să devină în scurtă vreme un nume cu sonoritate în lumea impresariatului.

“Nu o să înțeleg niciodată de ce pot face astfel de treburi oameni mult mai slab pregătiți în fotbal și Christian, fost fotbalist cu talent, nu! El are un fond extraordinar, are capacitate bună să conducă o astfel de acțiune și presimt că, în scurtă vreme, o să auziți de fotbaliști aduși de el în România! Piața franceză o cunoaște bine de tot iar acolo, cum bine se vede, există valori
neexploatate! Am admis să-l ajut cu tot ceea ce mai știu și eu, cu o relație, cu un sfat, astfel ca – într-un timp relativ scurt – să ne butem bucura de fotbaliști direcționați spre campionatul românesc de Sagna! Poate chiar și Petrolul să-și mai găsească unul-doi tineri din această afacere! Nu-mi este frică de treabă și de sarcinile pe care mi le-am impus și chiar dacă o să mai greșesc ceva, vreodată, să știți că o voi face doar pentru că muncesc!” a declarat Lucian Rădulescu în exclusivitate pentru “Telegrama”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>