“Prinţul” joacă “Acasă”! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Luni seară, în lipsa obişnuitelor meciuri de final de etapă, am ales să butonez telecomanda până la sosirea lui Moş Ene. Nu m-am oprit la canalele de sport, mai toate repetând obsesiv detaliile avancronicii meciului România–Olanda. Sau prezentând scene de K1 sau wrestling, sporturi nu tocmai pe gustul meu. Aşa că, ocolind ştirile despre politică sau zgomotul numit muzică, am ajuns departe, tocmai pe “Acasă”, post de televiziune la care, adunat de la debut,  nu cred că m-am uitat o oră!

Numai că, de această dată, chipul lui Adrian Cristea m-a făcut să zăbovesc mai bine de 15 minute, adică până la finalul emisiunii respective! “Să vezi ce noutăţi despre fotbal smulg jucătorului Petrolului ăştia de la <<Acasă>>!” mi-am zis rămânând să urmăresc producţia. Când colo, în două minute, am înţeles adevăratul motiv al prezenţei “Prinţului” în platou: femeile din viaţa sa! Încercaţi să înţelegeţi şi dumneavoastră chinul prin care trece Adi, probabil şi motivul pentru care joacă aşa cum joacă… Redau conţinutul aproximativ al emisiunii  Cancan TV.

“Sunt un bărbat singur”, aşa a început Adrian Cristea interviul la care a admis să fie prezent. “Nu Tania Budi a fost motivul despărţirii mele de Bianca Drăguşanu! Cu Tania nu a fost vorba despre iubire. A fost ceva normal, fără nicio obligaţie din partea nimănui. Abia ieşisem dintr-o relaţie şi nu au fost sentimente între noi. Încă mai am sentimente faţă de Bianca. După 3 ani de relaţie frumoasă, este chiar absolut normal. Cu ea vorbesc des şi ne vedem când avem timp. Ne spunem că ne este dor unuia de celălalt”, a continuat Adi.

Imediat a schimbat registrul devenind acel mijlocaş de mare travaliu pe care şi l-ar dori şi Rednic: “Când sunt liber, Dumnezeu cu mila! Cu Tania nu mai păstrez niciun fel de relaţie, nici măcar nu ne mai vorbim. S-a încheiat totul când a intrat în această dispută! Sincer, eu mă  văd doar alături de Bianca!”

Şi, pentru ca totul să se termine frumos, Bianca a admis să vorbească prin telefon: “Adrian trebuie să lupte mai mult pentru mine! Să mă facă să am din nou încredere în el! Adi a fost iubirea vieţii mele. I-am fost devotată și fidelă! Acum vreau să-mi dea dovadă de maturitate. Avem multe lucruri de clarificat între noi doi”, a terminat Bianca Drăguşanu.

Şi, odată cu ea, şi emisiunea respectivă. De la care nu am înţeles deloc care este motivul pentru care la serviciu, acolo de unde-şi ia banii, Adrian nu poate să arate valoarea din platourile de televiziune… Atât!


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>