Arhivă zilnica: 18 octombrie 2012

Istanbul sau… dorul de ducă! (III) (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Ultima parte a aventurii trăite în week-end, atunci când am ajuns la Istanbul pentru a fi martori la succesele Petrolului şi României în meciurile cu Galatasaray, respectiv, echipa naţională a ţării gazdă, se încheie astăzi!

Rămăsesem la coborârea din maxi-taxi. Eram la 200 de metri de hotel dar pe partea cealaltă.  Trebuia să traversăm cele 8 benzi, patru de dus şi tot atâtea de întors, printr-un loc unde nu existau marcaje pentru pietoni! Sincer, gestul părea sinucigaş dar foamea şi setea plus imensa oboseală acumulată ne-au alimentat curajul. Câte doi, câte trei, funcţie de curaj, am slalomat printre maşinile care rulau nebuneşte, primind de la şoferi sudalme dintre cele mai neortodoxe! Pentru ca, odată ajunşi pe partea cealaltă, să vedem cea mai incredibilă scenă din această deplasare: zeci de comercianţi, de toate rasele şi culorile, s-au apucat ca la un semn să-şi strângă, intempestiv, marfa, razia Poliţiei fiind anunţată pe firul scurt! Vă jur, o astfel de scenă ar rivaliza cu orice producţie premiată cu Oscar: un turc, de exemplu, avea mai bine de 100 de perechi de pantofi frumos aranjate pe cutii, chiar la margine de trotuar. La semnalul primit, în câteva zeci de secunde, întreaga marfă a dispărut în saci şi apoi… în neant! Nu mi-a venit să cred! La fel, un kenyan de vreo 2 metri şi ceva a evaporat peste 100 de statuete imitând abanosul, marfa scăpând neverosimil de confiscare. Acum să nu credeţi că toţi au scăpat! Cu bastoanele din dotare (bastoane din lemn, nu din cauciuc!) zecile de poliţişti au măturat întreaga zonă, confiscând absolut tot ce era de vânzare la margine de drum, inclusiv cărucioarele celor care ofereau turiştilor scoici umplute, porumb fiert, castane coapte, murături ori alte tentaţii! Întreaga captură era aruncată alandala în maşini deschise, urmând probabil să fie incinerată! Cert este că nu se făcea niciun proces verbal, nimeni nu comenta, fiecare înţelegea cum stă treaba! Numai noi, sideraţi, am avut subiect de conversaţie la cină, mai ales că, în nici 30 de minute, comercianţii nopţii au revenit cu marfă proaspătă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat!

Am pomenit de cină… O masă la ora 1 şi jumătate de la care nu au lipsit tentaţiile străzii din Istanbul: pui şi prepeliţe rotisate, berbec la proţap, kebab de oaie, ghiveci cu vinete, iahnie de fasole, murături… Unde am mâncat, chiar la margine de trotuar, bucatele au părut de 10 ori mai savuroase decât într-un restaurant, singurul impediment fiind acela că respectiva locaţie nu servea decât răcoritoare. Asta nu a însemnat nimic pentru că, la câţiva metri, exista un magazin non-stop (în toată Turcia, mai peste tot, este deschis non-stop!) care comercializa şi bere, astfel încât savuroasa Efes Pilsen a desfătat încinsele papile gustative! Am închinat pentru Petrolul, pentru “tricolori” şi pentru ideea de a veni în Turcia. Dar, parcă, fiecare a avut o refulare la gândul că toate peripeţiile zilei de vineri nu ar fi fost rezolvate fără un ajutor divin, venit împreună cu o căruţă de noroc!

Ne-am retras în camere în jurul orei 3, având o deviză clară: trezirea la 9:30! Pentru a prinde micul dejun, a ne clăti ochii câteva ceasuri prin Grand Bazar iar apoi… plecarea! Norocul mi-a surâs şi de această dată, camera în care am aţipit instantaneu fiind mare, curată şi… fără niciun partener! Să fi fost “mâna” vreunui coleg care a preferat să doarmă fără acompaniament? Bravo lui!

Fix la 9:30 am ajuns în sala de mese şi, după un mic dejun frugal, am pornit într-o expediţie de 4 ore către inima comerţului din Istanbul. De-a lungul timpului au avut plăcerea să vizitez cam tot ce trebuie văzut în acest oraş: Catedrala Sfânta Sofia, Palatele Topkapi şi Dolmabahce, Moscheile Albastră şi Laleli, Marele Bazar… Nu a fost concediu pe care să-l fi petrecut în Turcia, în special vara, la mare, fără să mă opresc câteva zile în Istanbul! Am o plăcere cu totul aparte să mă pierd pe străzile super aglomerate, să mă tocmesc cu negustorii pentru te miri ce, să mă înfrupt din viaţa lor de zi cu zi. Acest unic megalopolis care se întinde pe două continente emană energie şi poftă de viaţă, încărcând baterii considerate uzate printr-o definiţie simplă: oraşul comerţului şi al trepidaţiei! Nicio zi nu seamă cu alta, mereu descoperi că ieri ai făcut o alegere proastă în dauna noii oferte. Atunci când turcul cedează unei tocmeli cu mai bine de 20-30% şi crezi că ai reuşit să scoţi un preţ minune, trebuie să ştii că tot el rămâne în câştig! Niciodată turcul nu pierde! Cum, de altfel, o să-l vezi complet derutat dacă un turist îi achită preţul cerut! Se mai întâmplă cu japonezi, francezi ori englezi, niciodată cu ruşii, polonezii, sârbii şi românii! Am auzit vorbind un ploieştean că turcii nu au habar de limbile străine! Ce naiv… Da, ei nu ştiu engleză, franceză sau germană dar se joacă cu orice rus, sârb sau român pe limba lor! Cum altfel ar putea să vândă tonele de produse, zilnic? Cum s-ar descurca în negociere? În sfârşit…

Am ales Spice Bazaar, locul unde se regăsesc toate miresmele şi mirodeniile lumii. Probabil nu mai este o noutate, îmi place gastronomia. Savurez cu plăcere orice provocare de gen iar această piaţă închisă te zăpăceşte la propriu: găleţi şi găletuşe pline ochi cu tot felul de pulberi, care mai de care mai aromate şi mai frumos colorate, zeci de plante uscate pentru cele mai minunate ceaiuri – apropo, am descoperit “mugurii iubirii”, un bulb floral uscat care, odată introdus într-o cupă cu apă fierbinte, înfloreşte ireal, dezvoltând un miros senzaţional şi un gust suav, precum iubirea pe care o cauţi chiar şi într-o ceaşcă de ceai! – tipsii prezentând  cele mai dulci preparate ale Imperiului (20 de feluri de rahat, dintre care 8 fără zahăr (!), sâmburi caramelizaţi, de toate felurile, baclavale, sarailii, cataif, kunefe, biscuiţi şi pişcoturi nepereche care ţi se topesc în gură, halvale, siropuri şi esenţe dintre cele mai neobişnuite şi mai parfumate! Am intrat în bazar la 11:00 şi am ieşit la 13:30… Cu diabetul urcat nebuneşte – cretină boală! – dar stăvilit imediat cu pilulele luate cu sfinţenie, mai ales că ştiam că nu o să mă pot abţine…

Am respectat ora de întâlnire, am aranjat cadourile în maşină şi… duşi am fost! Ne-am mai oprit la un ceai, aproape de Edirne, apoi – după trecerea uşoară a vămii otomane – am mers fără oprire, ajungând la 7:00 în Ploieşti! Obosiţi morţi, dar cu satisfacţia de a fi avut parte de un week-end intens, plin de satisfacţii profesionale şi nu numai!

Partenerii de deplasare, cei cu care ai putea să ajungi şi până la marginea lumii, au fost colegi de la cotidianele Prahova şi Telegraful dar şi reprezentaţi ai cluburilor CSM Câmpina, Unirea Urlaţi, Petrolistul Boldeşti, Vispeşti, Conpet Ploieşti, Oţelul Larisa, CS Petrolul, Unirea Tomşani, Petrolul 95, Unirea Teleajen precum şi de la AJF Prahova. Sincer, nu mă voi opune niciodată unei alte provocări de acest gen! Cu un amendament: să călătorim pe calea aerului! (sfârșit)