Arhivă zilnica: 24 octombrie 2012

Cesinha și Avogadri au semnat până în iarnă

Așteptate cu sufletul la gură, cele două înțelegeri s-au concretizat ieri, după amiază, atât italianul Stefano Avogadri cât și Carlos Cesar dos Santos (Cesinha) semnând contracte de joc cu Petrolul valabile până la iarnă.

Chiar la sediul clubului, după discuții care au durat ceva vreme, cei doi au admis să-și pună apostila ieri pe contractele pregătite. Clauza esențială a înțelegerii, anume durata pentru care fotbaliștii au semnat, prevede ca imediat după terminarea turului de campionat, funcție de prestația lor, aceștia să continue cu Petrolul pentru două sezoane, în caz contrar contractul devenind nul! Până în iarnă, atât Avogadri cât și Cesinha vor avea o retribuție de 5000 de euro lunar urmând ca ulterior, repet, dacă vor convinge, salariul să le fie mărit cu încă 3000.

Fiind jucători liberi de contract, nefiind așadar blocați de vreun document cu cluburile unde au activat în timp, semnatarii au drept de joc chiar de mâine, firește dacă și Rednic este de acord cu titularizarea lor. Un lucru este cert, ambii fotbaliști au avut rezultate bune la probele fizice iar vizita medicală nu a scos la iveală niciun impediment ca ei să nu poată evolua într-un timp
atât de scurt, experiențele de la poalele Tâmpei putându-i propulsa către primul unsprezece!


“Pasul la ofsaid” de ieri, 23 octombrie 2012

Acesta este link-ul emisiunii de ieri la care a fost invitat Laurențiu Marinescu, “căpitanul” Petrolului. Vă doresc vizionare plăcută!

http://www.dailymotion.com/video/xukr1s_pasul-la-ofsaid-23-10-2012-transfer_sport