Samba la fiesta, samba Petrolul (articol publicat în cotidianul Telegrama)

FC Braşov – Petrolul 0-2 (0-1)

Stadion: “Tineretului” Braşov. Spectatori: circa 1000. Marcatori: Cristea (1), Bokila (63).

FC Braşov: Taborda 5.5 – Velayos 4, Machado 4.5, C. Munteanu 4.5 (cpt), Străuţ 5 – Viveiros 4 (37 Păun 4.5), Mateiu 4, Tameş 4 (39 Olariu 5), I. Popa 4.5 – Batin 4, Buga 4.5 (72 Hadnagy 4.5). Antrenor Sorin Cârţu.

Petrolul: Bornescu 7 – S. Achim 7, Galamaz 7, Manasse 6, Guilherme 7 – Boudjemaa 7 (88 Tony), Mustivar 7, L. Marinescu (cpt) 7.5 (70 Hoban 6.5), Ad. Cristea 8.5 – Grozav 7 (64 Cristescu 6.5), Bokila 8. Antrenor: Cosmin Contra.

Cartonaşe galbene: Păun (40), Batin (67), I. Popa (69), Munteanu (77), Străuţ (80)/ Mustivar (32), Bokila (69), Galamaz (73).

Au arbitrat: Adrian Cojocaru 7.5 (Galaţi) –Andrei Constantinescu 7.5 şi Mircea Orbuleţ 7 (ambii din Bucureşti).

Observatori: Romică Chihaia şi Dan Petrescu (ambii din Bucureşti).

Jucătorul meciului: Adrian CRISTEA.

 

După confruntarea de vineri, din Liga 1, atunci când Petrolul şi-a adjudecat toate punctele puse în joc după victoria cu 1-0 în faţa braşovenilor, cele două echipe s-au aflat din nou faţă în faţă, marţi seară, în optimile de finală ale Cupei României.

Să joci fotbal la 2 grade nu este nicio plăcere. Singurele bucurii ale jucătorilor, asta e clar, rămân calificarea în faza următoare a Cupei şi… banii! Ambele trăite “live” de către elevii noului antrenor, Cosmin Contra, euforia succesului şi prezenţa în vestiar a finanţatorului Florian Walter făcând posibile imagini rare la Petrolul: dansuri lascive, cu Bokila şi Tony în rol de animatori, DJ Hamza, cu pălăria de cowboy a lui Walter trasă pe frunte şi Madrigalul “Lupii Galbeni” interpretând şlagărul finalului de octombrie “Ale, ale, Petrolule, pentru tine fac orice”!

Instantanee “grele”, cu miliardarul sărind în vestiar de pe un picior pe altul, la braţ cu fotbaliştii cuprinşi de un entuziasm sălbatic! Fiecare se îmbrăşişa cu fiecare iar sentimentele de mulţumireşi bucurie s-au contopit în faţa stewarzilor care au admis că ar fi păcat ca mass-media din Ploieşti să lipsească de la show-ul acestei fericiri!

Totul a început bine, marţi! Adi Cristea a dat tonul încă din primele secunde ale jocului iar aria “Mai aproape de trofeu” s-a aprofundat după un ceas, atunci când Bokila a dat lovitura de graţie, servit excelent de către “Prinţ”. Mai plin de viaţă, admiţând că nu are voie săstea pe banca rezervelor, Adrian a făcut un meci pe cinste, smulgând aplauze chiar şi din rândul spectatorilor braşoveni. Disponibilitatea la efort, clarviziunea şi talentul, native – pe care nimeni nu i le-a contestat! – i-au permis acestuia să jongleze printre adversari şi să facă legea la mijlocul terenului, pasele filtrante şi culoarele găsite destabilizând trupa galben-negrilor. Oricine a văzut meciul de Cupă de la Braşov a sesizat diferenţa clară de valoare dintre cele două echipe, potenţialul de valoare al “petroliştilor” permiţând un joc de genul “şoarecele cu pisica” pe întreaga durată a celor 90 de minute.

Contra şi Roşu au văzut meciul din tribună

Pentru că a plecat intempestiv, sâmbătă, în Belgia, fostul antrenor Mircea Rednic nu şi-a depus încă demisia de la Petrolul, astfel încât noul antrenor, Cosmin Contra, nu a putut sta pe bancă,văzând meciul din tribună, chiar de lângă finanţatorul Florian Walter. De coordonarea echipei s-a ocupat Florin Tene, antrenorul cu portarii, cel care primea din când în când sfaturi vizând mai ales schimbările. Şi “Guriţă” are de aşteptat litigiul deschis la Fuenlabrada, aseară urmând să sosească rezoluţia avocatului care-l reprezintă în Spania. Iar, în această dimineaţă, de la orele 11:00, va conduce primul antrenament oficial la echipă. După 90 de minute în care Petrolul a avut şi alte mari ocazii, chiar de a face scor, antrenorul Cosmin Contra a coborât din tribună şi, solicitat de mass-media, a declarat : “Le-am spus băieţilor, ieri, că nu am avut niciodată bucuria să înving Braşovul! Că m-au bătut de fiecare dată şi că mi-aş dori să fiu răzbunat de către ei! Doar atâta le-am spus! Nu îmi asum niciun merit după această victorie! Mă bucur, este firesc, dar în 24 de ore n-ai timp să faci mare lucru. Am mai încercat, în acest timp, doar săvorbesc cu fiecare jucător în parte, să le explic care este filosofia pe care mă bazez, să le spun că putem face lucruri importante în România. Treaba mea, însă, de-abia de acum începe! Asta şi pentru faptul că Petrolul este o echipăcare-şi crează foarte uşor ocazii, dar am avut şi momente de neatenţie, pe care trebuie să le eliminăm. Important este că am dominat pe un teren foarte greu, în faţa unui adversar valoros. Sper ca, de acum încolo, să devenim mult mai puternici! Cecinha şi Avogadri nu sunt, încă, puşi la punct cu pregătirea fizică, în timp ce Hamza a fost accidentat” a spus Cosmin Contra.

În sfârşit, Cârţu a recunoscut evidenţa

La conferinţa de presă de după meci, antrenorul Sorin Cârţu a venit spăşit, gata să fie “bombardat” cu întrebările iscoditoare. Iată rezumatul răspunsurilor sale: „E greu să mai spui ceva, când te bate aceeaşi echipă de două ori în patru zile! Este clar, sunt mai buni ca noi! Degeaba încercăm să aducem argumente că am ratat de cinci-şanse ori, fotbalul te pedepseşte la fiecare greşeală! Trebuia să fie 0-2 încă din minutul 5, când Velayos i-a pasat lui Grozav şi ne-a scos Taborda! Am văzut nişte greşeli incredibile făcute de Machado şi Velayos în acest meci. Când eşti jucător străin la o echipă trebuie să fi mai bun decât autohtonii. Eu aşa cred! Cum a jucat Machado o putea face şi Potecu! De ce credeţi că l-am schimbat pe Viveiros, pentru că a respectat ce am pregătit? Poate şi Batin trece printr-un moment prost, după aceste ratări din cele două meciuri cu Petrolul. El are calităţi, dar şi defecte. Din păcate, ăştia sunt jucătorii pe care încerc să îi antrenezşi cu ei trebuie să merg mai departe. Sunt dezamăgit, dar şi realist. Din punctul meu de vedere a câştigat echipa mai bună, având fotbalişti mai buni. Acum, starea noastră psihică este proastă. Mă întrebaţi despre patron, despre cei care strigă să-mi dau demisia. Ei bine, Ioan Neculaie a fost la pauză la cabine, era nemulţumit, a încercat să îi îmbărbăteze pe jucători! E normal ca acum să fie supărat de acest rezultat. I-am şi spus preşedintelui Ioan Stamatopol că dacă patronul este nemulţumit, oricând putem să discutăm despărţirea. Am spus de la început, de când am venit aici, că dacă ar putea juca acelaşi 11 tot timpul am putea pune multe probleme, dar în alte condiţii e destul de greu. Strategia noastră rămâne aceea de a strânge cât mai multe puncte, în continuare“ a încheiat Sorinaccio.

 

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>