Contra a fost “stors” de mass-media! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Vineri, la prânz, în sala de conferințe de la arena “Ilie Oană”, a fost prezentat Cosmin Contra, noul antrenor principal al Petrolului. La prezidiu au mai luat loc directorul general Dan Capră și antrenorul secund, Laurențiu Roșu.

După o scurtă introducere a lui Dan Capră, coach-ul Petrolului a solicitat direct întrebări din partea mass-media, trecând peste uzualul cuvânt de deschidere. Vă prezentăm, in-extenso, întreaga conferință de presă.

Reporter: Cum ai fost primit aici, la Ploiești?

Cosmin Contra: Super, doar atâta că, din cauza unor probleme birocratice, nu am putut să stau pe bancă de la primul joc, din discuțiile cu avocații înțelegând că nu vor mai fi probleme cu cei de la Fuenlabrada.

R: Odată cu venirea la Petrolul s-au schimbat obiectivele?

C.C.: Deloc, au rămas aceleași, prezența printre primele patru echipe și câștigarea Cupei României.

R: Ce înseamnă pentru tine venirea aici?

C.C.: Am fost sunat de domnul Walter, vinerea trecută, noaptea, acesta spunându-mi mai multe despre proiect: că este o echipă frumoasă, ambițioasă, pe care o vor dusă în prim-planul fotbalului românesc. A sunat tentant, noi, Laur și cu mine, suntem antrenori tineri, ambițioși și am dat răspuns afirmativ după câteva ceasuri de gândire. Revenind puțin, mie, personal, mi se par obiective realiste, ambițioase, la nivelul condițiilor găsite aici. Firește, nu ne va fi chiar atât de ușor, chit că Petrolul este o echipă cu tradiție. Dar trebuie să ne gândim că aici este practic un lot nou, cu 12-14 jucători aduși în vară, fiind destul de dificil să închegi un astfel de colectiv. Am avut noroc și cu Mircea Rednic, vechiul antrenor, acesta făcând aici o treabă excelentă, lăsând
formația pe un loc bun și cu perspective pozitive. Rămâne doar ca noi să continuăm munca lui și totul să iasă bine!

R: Cum ți se pare că ai regăsit nivelul fotbalului românesc după ce ai plecat de la Timișoara?

C.C.: Am plecat din Banat lăsând acolo un lot excelent, din toate punctele de vedere. Am venit aici, la Ploiești, și am noroc să găsesc un întreg la fel de frumos și de valoros, cu o capacitate mare de exprimare. Rolul meu este să gestionez bine momentul, să le pot explica băieților că Petrolul trebuie să treacă la un alt nivel în campionatul intern și că o echipă care vrea să joace în Cupele Europene trebuie să arate un trend superior din toate punctele de vedere! Adică să dea totul pe teren și să încerce să câștige fiecare meci!

R: În Spania fiind ai văzut meciuri ale Petrolului?

C.C.: Da, am văzut partida cu Pandurii Târgu Jiu, care mi s-a părut extraordinară, din toate punctele de vedere, împotriva unei echipe care era și este pe locul 2 în clasament, am văzut și jocul cu Steaua, iarăși un meci bun! Cred că Petrolul a avut personalitate și a luat gol într-un moment nefericit, chiar nemeritat după aspectul jocului! Într-adevăr, echipa a avut o repriză secundă mai slabă dar dacă nu ar fi fost egalarea aceea, în ultimul minut al primei reprize, cu totul altul cred că era deznodământul! Repet, Petrolul arată ca o echipă cu mult potențial, care se poate bate cu orice echipă din România iar obiectivul nostru este să devenim, de la meci la meci, și mai puternici!

R: Ce ai vrea să schimbi la Petrolul?

C.C.: Este clar, îmi doresc o echipă din ce în ce mai agresivă! Din toate punctele de vedere!

R: Iar ca sistem de joc?

C.C.: Sistemul de joc depinde, cum știți, de problemele lotului, de accidentări, etc. Ce joacă Petrolul acum este bine! Degeaba vreau eu 4-3-3 dacă jucătorii nu au calitățile sistemului! Vom juca și în funcție de adversar!

R: Vei miza și pe ultimii veniți, Cesinha și Avogadri?

C.C.: Firește, ei sunt jucătorii Petrolului, fotbaliști de valoare! Cu Cesinha am jucat împotriva lui când evolua la Rapid, este un mijlocaș valoros care, pus la punct cu condiția fizică, ne poate ajuta foarte mult! De altfel doar el este apt de joc, având toate documentele valabile. Celălalt, Avogadri, nu are toate hârtiile venite, astăzi sau cel mai târziu luni putând fi și el în regulă!

R: La plecarea din România ai declarat că nu te vei mai întoarce curând într-o țară în care nu există respect! Era după dezamăgirea trăită la Timișoara cu patronul Marian Iancu…

C.C.: Da, este adevărat, dar acum, la Ploiești, la Petrolul, se vede că sunt alți oameni! Sunt sigur că sunt alte caractere!

R: Ce rol a avut Anamaria Reghecampf în impresarierea venirii tale aici?

C.C.: În primul rând, nu este impresara mea! A fost prezentă la semnarea contractului pentru că este fina mea! Iar avocatul ei este și al meu! De aceea a fost prezentă la semnarea documentului oficial care mă leagă de Petrolul!

R: Ai un model de antrenor?

C.C.: Nu! Am vrut să iau de la fiecare antrenor cu care am lucrat ce mi-a plăcut și astfel încerc să-mi fac un model propriu. De la fiecare am învățat câte ceva! Vreau ca ideile noastre să fie aplicate în conjunctura întregului de la Petrolul!

R: Ai emoții acum, în pragul debutului!

C.C.: Acum, nu! Probabil că luni, în fața unei arene pline, cu suporterii aceștia minunați care sunt la Ploiești, voi avea ceva emoții! Așa este la fiecare debut!

R: Cum este arbitrajul în Spania?

C.C.: La fel ca cel din România! Vorbesc de cel de la liga a treia, unde am antrenat eu!

R: Ești un tip coleric în spațiul tehnic?

C.C.: Cine a zis asta?

R: Așa am auzit! Te vei autocenzura?

C.C.: Nu cred! Și așa văd că în România toată lumea protestează! Așa că nu cred că voi fi primul sau unicul care face asta! Se întâmplă și în Spania și în toată lumea! Chiar și la case mult mai mari!

R: După meciul de Cupă de la Brașov ai mers și ai salutat galeria! Nu la fel a făcut Rednic după primul meci victorios aici, la Ploiești, și din acel moment a părut o prăpastie căscată între el și suporteri!

C.C.: Am considerat necesar să merg să salut niște oameni care au făcut sute de kilometri pentru a susține echipa! O să o fac de fiecare dată când vom fi încurajați cu sportivitate, chiar dacă nu vom și câștiga! Este o apreciere la adresa lor!

R: Sunteți adeptul teoriei “echipa câștigătoare nu se schimbă”?

C.C.: Nu, chiar deloc! Sunt cazuri legate de răceli, accidentări minore, schimbare de stil, etc. Cu siguranță nu se poate vorbi despre această teorie, cel puțin în cazul meu!

R: Aveți o echipă favorită pentru Petrolul în faza următoare a Cupei?

C.C.: S-a văzut că nu mai există echipe mici la acest nivel! Iată, Chiajna a scos Steaua iar Dinamo, mai slab cotată, a eliminat revelația Pandurii! În această competiție sunt surprize! Ar fi super dacă vom juca la Ploiești, indiferent cu cine vom pica! (la acel moment Dan Capră a spus că-și dorește Dinamo, pe “Ilie Oană” iar Laurențiu Roșu, de asemenea, a spus că, indiferent care va fi perechea Petrolului, ar prefera să joace “acasă”!)

R: Despre Geraldo ce ne poți spune?

C.C.: Geraldo are încă dureri, undeva la nivelul călcâiului și al coapsei, după o recidivă! Îl jenează, mai ales la sprinturi și schimbări de direcție! Sperăm să se facă bine în scurtă vreme, staff-ul medical face eforturi pentru recuperarea lui totală!

R: Dacă era după tine l-ai fi adus pe Cesinha la Petrolul?

C.C.: Probabil că da, rămâne să ne convingem dacă este vorba despre același Cesinha care juca odată la Rapid… Avem nevoie și de experiența lui! El a demonstrat că s-a pliat pe campionatul din România și, personal, consider că are valoare! Oricum, cine vrea să joace la mine la echipă trebuie să facă ambele faze!

R: Cum o să procedezi cu pregătirea meciurilor, cu cantonamentul de dinaintea partidelor?

C.C.: Nu se va schimba nimic! Îmi place să tratez fotbaliștii ca pe niște profesioniști care știu că sunt salarii și prime la mijloc și vor să ia banii puși în joc fără să-i bagi în cantonament 4 zile! Îmi place prietenia cu fotbaliștii dar trebuie să știe că voi fi neînduplecat dacă vor face greșeli voite!

R: Ești genul de antrenor care propune jucători noi, vânzări?

C.C.: Nu! Dacă voi fi întrebat voi răspunde. Dar numai atât! Antrenez ce am la dispoziție, că de aceea sunt antrenor!

R: Și dacă vor fi vânduți fotbaliști în iarnă?

C.C.: Nu mă interesează asta! Este clar că finanțatorii vor aduce fotbaliști măcar la nivelul celor pe care-i vând! În fond, este vorba despre obiectiv și nu cred că acesta va fi sacrificat! Cunosc și eu fotbaliști în Spania, am destule relații și dacă există interes voi acționa! Dar numai dacă voi fi întrebat!

R: Cât timp crezi că o să reziști pe banca Petrolului?

C.C.: Sincer, eu aș vrea să stau mult, poate 4-5-6 ani, să încerc să fac din Petrolul o echipă temută în România și nu numai! Știu că este mult de muncă dar mi-aș dori să fiu antrenorul care rupe această regulă, aici!

R: Ce contează cel mai mult acum pentru tine?

C.C.: La acest moment trebuie să uităm cu toții că am fost prin alte părți, la Milan, Atletico, Dinamo, West Bromwich… Acum suntem cu toții “petroliști”, “lupi galbeni”! Asta trebuie să conteze cel mai mult!


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>