Arhivă lunară: noiembrie 2012

“Clujenii sunt periculoși” (aticol publicat în cotidianul Telegrama)

Marţi seară, în cadrul emisiunii cu tematică sportivă “Pasul la ofsaid”, antrenorul principal Cosmin Contra a vorbit şi despre meciul Petrolului cu Universitatea Cluj, de mâine seară.

Degajat, zâmbitor, coach-ul galben-albaştrilor a fost de acord să discute despre această partidă, opinând că Universitatea va veni la Ploieşti să se lupte din greu şi, eventual, să încerce să şi câştige! Iată ce a spus Cosmin: “Indiferent de ceea ce se vorbeşte şi se scrie în aceste zile să îti şi că un meci ca acesta este cât se poate de greu! Universitatea este precum o fiară rănită, are acum un antrenor foarte bun în persoana lui Marius Şumudică, tehnician care ştie să mobilizeze fotbaliştii foarte bine, şi sigur vor încerca să ne pună probleme! Studenţii Clujului alcătuiesc o echipă tânără, destul de disciplinată, cu fotbalişti de viteză talentaţi! Nu trebuie să ne gândim cu frică la acest joc, trebuie doar să-i respectăm şi să-i învingem! Să le dăm gol repede, să nu mai suferim atâta, cum am făcut-o cu Chiajna şi cu Astra! Echipa noastră este valoroasă, disciplinată, dar trebuie să ne concentrăm dublu în faţa porţii! Am văzut, cel puţin la Gicu Grozav, patru ocazii mari de a înscrie în primul sfert de oră, la Giurgiu! Una să fi dat şi altul era scorul, vă asigur! La Petrolul, pofta vine mâncând!” a spus “Guriţă”.

Întrebat despre lotul de jucători cu care va aborda partida de mâine, antrenorul Petrolului a spus: “Sunt ceva probleme în sensul în care Galamaz este suspendat, el primind la Giurgiu cel de-al patrulea cartonaş galben. De altfel, şi luni şi azi (n. red – marţi)” George a făcut un program separat, întinderea pe care o are la colateralul intern urmând să se înmoaie cu un antrenament mai uşor. Mai rău, să zic aşa, stă treaba cu Hamza, el având şedinţe de lucru, separat, la stadion, nu ca noi la baza Conpet de la Strejnic! Doctorul Stamatescu a spus că Younes are o cicatrice apărută pe o leziune musculară mai veche (n. red – ajuns la Bucureşti, atacantul Petrolului a fost înştiinţat de către specialişti că nu are voie să facă efort vreme de 2 săptămâni!). Nu intră în calcul nici Cojocnean şi nici Geraldo, acesta din urmă tratându-se deja în Portugalia! O să vedem cum vom face pentru că şi Grozav şi Bokila şi Alcenat sunt la echipele naţionale, ultimii doi revenind în ţară joi noaptea! Există şi temerea, Doamne-fereşte! ca niciun atacant să nu poată fi în plenitudinea forţelor, dacă Gicu şi Jeremy se vor lovi! Dar, vedem cum facem, îi avem pe Tony, pe Morar, ne descurcăm! Iar în apărare, chit că aş fi vrut să-l văd într-un meci oficial, înclin să cred că Avogadri nu este acum peste Achim şi nu l-aş titulariza. O să mai vedem până vineri!” a încheiat Cosmin Contra.

Echipa intră în cantonament în această seară, după antrenament, iar tehnicianul Petrolului va trebui să-şi aleagă un loc comod în tribună pentru acest joc cu Universitatea Cluj! Sper ca dumneavoastră să nu fi uiatat, Cosmin a fost expulzat de către arbitrul arădean Ovidiu Haţegan, pentru proteste, la meciul cu Astra de la Giurgiu iar, conform unei decizii a Comisiei de Disciplină a LPF, el nu va putea sta în spaţiul oficial, fiind suspendat pentru o etapă!


Un nou început la Conpet (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Convulsiile trăite în ultima perioadă la echipa de fotbal a Conpetului au şubrezit până şi credibilitatea acestei entităţi, altădată fruntaşă în perimetrul fenomenului. Coabitând împreună cu alte 10 grupări la nivelul eşalonului III, Seria a VI-a, echipa societăţii transportatorilor de ţiţei prin conducte s-a plafonat, riscând o trecere în derizoriu de care niciun conducător de acolo nu ar putea fi mândru. Astfel, după schisma de dinaintea începerii campionatului, atunci când mai mulţi fotbalişti au luat calea altor echipe – în formule care mai de care mai… subtile! – şi când echipa era ca şi moartă, câţiva “nebuni” din fenomen au făcut eforturi majore pentru a salva ce se mai putea salva! Adică, în primul rând, au reuşit să încropească un lot de fotbalişti cu care să se înscrie în campionat şi – ajutaţi cu te miri ce – să reziste în lupta din serie. Cu ceva şansă, mai multe echipe retrăgându-se în plin campionat, Conpet are măcar certitudinea că poate rezista în eşalon până la finalul anului competiţional. Apoi, “cu siguranţă va fi altceva” spunea ieri Silviu Crângaşu, unul dintre cei trei membri fondatori ai noii secţii de fotbal.

L-am întrebat pe Crângaşu despre proiectul actual, discuţia alunecând inevitabil şi către viitor. Iată ce a spus acesta: “În acest moment suntem la faza de aşteptare! Contractul de publicitate pe care-l aşteptăm vizat şi aprobat şi care este valabil în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2012, ne va permite să face paşii corecţi pentru un viitor corect. Adică, să fiu mai explicit, din acei bani trebuie să plătim, în primul rând, fotbaliştii, apoi tot ce mai este de achitat! De unii dintre jucători ne vom despărţi, inevitabil, apoi, logic, vor apărea alţii! Pe baza certitudinii date de sumele aprobate şi intrate dar şi a unui alt contract ce se va derula pe parcursul anului viitor, vom stabili organigrama de conducere. Nu vă ascund faptul că am purtat o discuţie, parcă vineri, cu Lucică Rădulescu, fostul director executiv de la Chimia Brazi, şi el interesat să lucreze pentru Conpet! Este un lucru benefic şi necesar, oricine crede că poate să ajute la bunul mers al acestui întreg ni se poate alătura! Nu o să mă opun niciunei persoane, mai ales dacă vine cu sufletul deschis să lucreze pentru echipă!” a spus actualul preşedinte al AJF Prahova.

L-am mai chestionat pe Silviu Crângaşu vizavi de viitorul proiectului fotbalistic de la Conpet, pe termen mediu şi lung. Iată ce a spus acesta: “Sincer, ne dorim o echipă curată, frumoasă, care să facă cinste unităţii patronatoare. După această ediţie de căutări, puternic măcinată de probleme care mai de care mai grele, ne propunem o ediţie viitoare la un alt nivel, cu trupa noastră aflată în perimetrul locurilor 1-4! Specificând că nu ne vom da la o parte în cazul fericit al unui culoar bun, spre promovare. În caz că nu va fi să fie, obictivul primordial al sezonului 2014-2015 va fi accederea în eşalonul doi al fotbalului românesc! Totuşi, chiar dacă nu vor fi puţini cei care vor mârâi la ideea mea, îmi propun formarea unei clase de fotbal pe lângă un liceu din Ploieşti, clasă care să se transforme rapid în pepinieră a clubului nostru. Încet-încet, sunt sigur că vom putea să alimentăm echipa mare cu tineri şcoliţi la noi în oraş, viitorul fiecărei echipe – precum cea a noastră – constând în astfel de proiecte, cu licee care să conţină şi clasă ori clase de sport! Nu va fi foarte uşor dar, cu siguranţă, nici foarte greu, cu menţiunea că este treabă multă pentru toţi cei care vor să lucreze şi să ajute această entitate!” a încheiat oficialul Conpetului.


“Pasul la ofsaid” de marți, 13 noiembrie

Acesta este link-ul emisiunii din această seară al cărei invitat a fost Cosmin Contra, antrenorul principal al Petrolului Ploiești. Fiind în mare criză de timp am uitat să-l întreb pe Cosmin ce întrebare a apreciat în emisiune. O să o fac mâine de dimineață și rezultatul îl voi comunica chiar aici!

http://www.dailymotion.com/video/xv2dov_pasul-la-ofsaid-13-11-2012-transfer_sport


Dacă e marți, e Chiajna! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Mult aşteptata revanşă împotriva Concordiei Chiajna se va produce marți, 27 noiembrie, de la orele 20:30. Astfel, arena “Ilie Oană” va fi martora unui sfert de finală a Cupei României spectaculos, în care Petrolul Ploieşti pleacă cu prima şansă fie şi pentru faptul că joacă pe propriul teren, în faţa a mii de suporteri!

Cu patru zile înainte, mai precis vineri 23 noiembrie, la Mediaş, galben-albaştrii vor juca partida cu Gaz Metan, meci contând pentru etapa a XVII-a. Ora de disputare va fi 18:00.

Cum bine se ştie, campionatul nu se va opri după aceast joc, alte trei etape urmând a se juca până la data de 15 decembrie. Astfel, Petrolul va mai avea de disputat două meciuri în deplasare şi unul “acasă”. Primul joc din retur, adică cel contând pentru etapa a XVIII-a, se va juca în Moldova, la Piatra Neamţ, duminică, 2 decembrie, de la orele 18:00. Apoi, după o săptămână, la Ploieşti, elevii lui Contra vor primi replica unei alte echipe din Moldova, anume FC Vaslui, iar ultimul meci oficial al acestui an se va disputa la Galaţi – tot în Moldova! – împotriva Oţelului. Să vă mai spun că primul joc al anului viitor se va disputa pe data de 2 martie, la Ploieşti, adversara Petrolului fiind – aţi ghicit! – o altă echipă a Moldovei, CSMS Iaşi!

 


Și, totuși, astru a fost Petrolul! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Astra Giurgiu – FC Petrolul Ploieşti 1-1 (0-0)

Stadion: “Marin Anastasovici” Giurgiu. Spectatori: circa 3500. Marcatori: Seto (61)/ Grozav (83).

Astra: Lung 8 – Bărboianu 6, Găman 7 (cpt), Mureşan 6.5, Morias 6 – Tembo 6.5 (71 Fatai 6), Seto 7.5, Yahaya 6.5, Distefano 6.5 (87 Kende) – Ivanovski 6.5, Budescu 6. Antrenor: Valentin Sinescu.

FC Petrolul: Bornescu 6.5 – Achim 6.5, Galamaz 6.5, Yamissi 7, Guilherme 7 –  Mustivar (cpt) 7, Hoban 6.5 (66 Marinescu 6.5) – Boudjemaa 6 (76 Morar), Ad. Cristea  7.5, Grozav 7.5 – Younes 6 (60 Bokila 6.5). Antrenor: Cosmin Contra.

Cartonaşe galbene: Junior Morais (81)/ Galamaz (47), Cristea (71).

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan 5 (Arad) – Szekely Zoltan 6 (Baia Mare) şi Bogdan Gheorghe 7 (Bucureşti).

Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) şi Paul Mincu (Bucureşti).

Jucătorul meciului: Silviu LUNG.

Rivalitatea dintre Astra şi Petrolul nu a dispărut nici măcar după plecarea echipei lui Ioan Niculae din Ploieşti. Tensiunea meciului s-a simţit, declaraţiile de dinaintea jocului ale  miliardarului teleormănean învolburând apele şi aşa puţin limpezi. Numai că, fără să ţină cont de cuvintele belicoase, Mustivar&Co. şi-au fixat cadenţa şi au debutat, sâmbătă, fără nicio emoţie, ocazia lui Grozav din secunda 16 – şut puternic, din unghi, care a dus mingea pe lângă colţul lung! – trezind “pofta de mâncare” a lupilor! După 3 minute, Cristea a fost la doar câţiva centimetri să marcheze, direct din corner, dar balonul a fost respins, uluitor, de către portar, extensia de ultim moment aruncându-l pe Lung în plasă! (vezi foto)
Au urmat 3 noi oportunităţi de gol ale lui Grozav: şut puţin peste bară, de la 16 metri (12), un altul, de la numai 13 metri, deturnat incredibil de către Lung (14) şi, după numai un minut, cea mai mare ocazie, liber pe flancul stâng, alegând să tragă la colţul lung şi remarcându-l pe goal-keeper-ul Astrei, acesta respingând în corner cu un reflex de zile mari!
După pauză, mutând în aşezare, Sinescu şi-a înviorat echipa. Dominând primul sfert de oră, alb-negrii s-au văzut în avantaj la prima şarjă ofensivă în careul Petrolului: corner bine executat de Morais iar SETO (61), fără Mustivar în marcaj, s-a înălţat şi a plasat mingea, cu capul, în dreapta lui Bornescu: 1-0! Descumpăniţi, ploieştenii s-au clătinat iar Distefano (75) a fost aproape de majorarea scorului. Trezită parcă din pumni, Petrolul s-a aruncat în atac iar nou-intratul Bokila a reuşit să marcheze (76), reuşita fiindu-i anulată hilar de arbitrul Haţegan, pe motiv de fault în atac! Eroare gravă, care l-a scos parcă din minţi pe Cosmin Contra, antrenorul prahovenilor protestând vehement şi fiind expulzat în tribună!
Cu şi mai mare ambiţie, galben-albaştrii s-au năpustit spre poarta lui Lung iar GROZAV (83) avea să facă dreptate cu un şut din interiorul careului, balonul intrând în plasă după un ricoşeu din butul drept: 1-1! Mai erau câteva minute şi “lupii” au încercat golul victoriei dar instinctul de conservare al “dracilor” s-a impus. A rezultat un egal, deloc în conformanţă cu desfăşurarea per general a meciului, acest punct ducând Petrolul la cel de-al şaselea meci la rând, în campionat, în care nu cunoaşte înfrângerea.

“Hoţegan”, nu Haţegan!

Florian Walter, finanţatorul Petrolului, a fost extrem de acid la finalul partidei, domnia-sa numindu-l pe arbitrul arădean “Hoţegan”! “Oricum, are ceva personal cu mine! Face jaf pe unde mă prinde! Dacă ar fluiera aşa şi în Champions League nu ar mai fi delegat, sub nicio formă! Am avut gol nu valabil, ci super-valabil! Consider că nu a vrut să ne vadă câştigători, aşa cum meritam! Din fericire a văzut o ţară întreagă hoţia lui! Şi cei de la Astra au recunoscut valabilitatea golului lui Bokila!” a spus Walter.

“Noi vom fi civilizaţi!”

Imediat după joc, întrebat de ce oficialităţile Petrolului nu au stat în tribuna oficială, patronul Ioan Niculae a răspuns în faţa camerelor de luat vederi: “Nu au stat acolo pentru că nu au vrut! Locuri sunt destule în tribuna oficială”. Auzind declaraţia, conducătorii echipei din Ploieşti au replicat prin vocea directorului executiv, Andi Crângu: “Poftim? Cum adică nu am vrut? Şi, cum să intrăm acolo fără invitaţie? Ce să facem, să-l sărim pe stewart-ul de la intrare? Aşa o fi la margine de ţară, la noi, în retur, domnii de la Astra vor avea loja lor şi vor fi onoraţi cu tot ce avem mai bun. C-aşa-i frumos, conform codului bunelor maniere!”

Nu de acelaşi tratament au avut parte Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, şi Florin Marin, secundul “tricolorilor”, aceştia luând loc lângă omul de afaceri.

Conferinţa de presă

Primul sosit la întâlnirea cu mass-media a fost Cosmin Contra, tehnicianul Petrolului. Iată ce a declarat acesta: “Vreau să-mi felicit echipa pentru modul în care a abordat acest meci. Am întâlnit trupa de pe locul doi, dar am făcut o primă repriză extraordinară, în care am jucat fotbal, am avut posesie, am avut ocazii dar, din nou, am ratat foarte mult. Am început partea a
doua un pic mai slab şi, din păcate, am luat gol la o fază fixă. Băieţii au avut, însă, o reacţie extraordinară, ni s-a anulat un gol valabil, dar până la urmă s-a făcut dreptate şi am egalat. Ar fi fost nedrept să plecăm fără măcar un punct de aici, deşi eu spun că, poate, le meritam pe toate cele trei”.

După câteva minute de aşteptare a sosit şi coach-ul Astrei. Iată un fragment din declaraţia acestuia, un material mai amplu putând fi lecturat în ediţia de mâine a cotidianului nostru. Am extras doar răspunsul la întrebarea vizând şansa Astrei de a câştiga campionatul: “Eu nu permit cuvintelor să-mi bântuie infecţios prin conştiinţă. Sunt cuvinte care se transformă în pietre de moară, în ghiulele pentru jucători. N-am dreptul să mă joc cu destinele lor. Suntem o echipă care încercăm să ne convingem pe noi înşine că am trecut la un alt nivel. Nu mă interesează titlul, ci să abordăm fiecare meci fără complexe, aşa cum făceam în trecut”.

 


Cosmin Contra va face “Pasul la ofsaid”!

Așa cum a promis, antrenorul Cosmin Contra va fi prezent în platoul de la Wyl TV, în emisiunea care se va difuza marți seară, de la orele 20:00.  Îmi doresc ca, la fiecare ediție, să scot în evidență un telespectator și eventual să-l invit la ediția de săptămâna viitoare,  tot în calitate de moderator, această șansă urmând a o avea cel care formulează cea mai interesantă întrebare pentru invitatul special! Chestionările le voi primi aici, pe adresa blogului, iar câștigătorul va fi anunțat chiar de către cel chemat în fața camerelor de luat vederi! Întrebările se primesc până marți la ora 12:00 iar ele nu vor fi publicate pe blog decât după emisiune! Știți de ce! Să nu existe surse de informare și… de rezolvare!!

 


Arena “Ilie Oană” va fi protejată de lupi sălbatici!

Este clar, nebunia pozitivă a tot ce înseamnă PETROLUL în orașul nostru capătă accente dintre cele mai frumose și mai inedite, de la zi la zi.

Nu mai departe decât astăzi, plusând la capitolul imagine, cei care susțin faptic echipa fanion a Ploieștiului au venit cu o idee
minunată: arena “Ilie Oană” va fi păzită și ocrotită de lupi sălbatici! Cuștile cu felinele vor fi amplasate la intrarea în stadion, arătând tuturor celor care încă mai au dubii legate de supremația acestui adevărat simbol că LUPUL este și va fi imaginea unică Petrolului.

Primit ca simbol de daci, chiar și de către romani ca semn al începuturilor lor, lupul are în acest moment un corespondent minunat într-o echipă de fotbal, ploieștenii, petroliștii, putând să fie mândri de acest demers sublim!

Rămâne să vedem materializată această nobilă idee, o sugestie fiind legată chiar de 2013, an  în care se vor împlini 50 de
primăveri de când ploieștenii au câștigat primul trofeu al Cupei României! Ce ziceți?


Doamna Chiajna, fată mare! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

FC Petrolul Ploiești – Concordia Chiajna 0-0

Stadion: “Ilie Oană” Ploiești. Spectatori: circa 10.000.

FC Petrolul: Bornescu (fără notă, nu a avut ce apăra) – Achim 6.5, Galamaz 6.5, Yamissi 7, Guilherme 6.5 – Boudjemaa 7 (75 Opriţa 5.5), Mustivar 7, Marinescu 7 (cpt), Cristea 7 (82 Cesinha) – Bokila 6, Grozav 6.5 (61 Cristescu 5.5). Antrenor: Cosmin Contra.

CS Concordia: Cobrea 8 – Belu 7, Fl. Ilie 7.5, Ghionea 7.5, Bambara 7 – Popovici 6, Leca 6, Ispir 6.5, Serediuc 6.5 – Da Silva 5.5 (61 Zuluf 6), S. Pană (cpt) 7 (75 Purece 6). Antrenor: Ilie Stan.

Cartonașe galbene: Belu (40), Ispir (54), Ghionea (64).

Au arbitrat: Paul Unimatan 7 (Zalău) – Vlad Bârleanu 7.5 (Bucureşti) şi Gabriel Bârjac 7.5 (Zalău).

Observatori: Vasile Curt (Constanţa) şi Ion Neagu (Bucureşti).

Jucătorul meciului: Alberto COBREA.
Hmm… Ce înseamnă să crești în valoare, de la un an la altul! Mi-aduc aminte luna noiembrie a anului trecut: exact pe 5 noiembrie, în “9 Mai”, Petrolul scotea un punct mare în fața Astrei și imediat pierdea pe “Ilie Oană” în fața echipei din Târgu
Mureș! Câtă frustrare, câtă nebunie! După alte două etape, tot la Ploiești, Concordia Chiajna ne ruina visele de salvare de la retrogradare învingând Petrolul cu 4-3 după un meci ireal, în care ploieștenii conduceau cu 3-1 în minutul 85!

Luni seară, în fața aceleași echipe ilfovene, Petrolul a arătat fotbalul echipelor mari care se gândesc la meciuri europene și nu la evitarea retrogradării. Cu o posesie zdobitoare și ocazii de gol mari cât roata carului, elevii lui Contra s-au dovedit stăpânii partidei. Numai că, din păcate, chiar dacă voi folosi o expresie ultra tocită, mingea nu a vrut practic să intre în plasă! Chit că
Bokila a avut golul în vârful bocancului încă din primele secunde, mingea șutată de el de la 6 metri fiind respinsă uluitor de Cobrea, portarul trimis în teren de Ilie Stan în locul lui Niţă, portarul titular care – intrat în ultimele 6 luni de contract – a refuzat să semneze cu echipa ilfoveană!

Apoi, după alte câteva momente, Gicu Grozav a reluat spectaculos, din foarfecă, din pasa lui Cristea, din păcate pentru el finalizarea nefiind la fel de eficientă pe cât de impresionant a fost procedeul ales. Apoi, într-un forcing continuu, Bokila a luat o fază pe cont propriu, şi-a făcut balonul din preluare şi a șutat plasat, către colțul lung, numai că același Cobrea a deturnat mingea în corner! Nu trecuse jumătate de ceas și Petrolul și-a mai creat o ocazie mare, Grozav reluând pe lângă poartă, din fuleu plin, după ce Marinescu slalomase eficient, pe spațiu central, într-o cursă de 20 de metri! Singura ocazie mai acătări a Concordiei s-a produs atunci când Popovici a pătruns în viteză pe flancul drept, până aproape de linia de corner şi a întors inteligent către Pană, șutul acestuia fiind blocat de Manasse!

Toată lumea se aștepta ca internaționalul Gicu Grozav să deschidă scorul la cea de-a treia mare ocazie de gol avută numai că atacantul – după o preluare minunată, cu spatele la poartă, și o piruetă – a reluat slab, fără vână, isterizându-și fanii! “Prăjitura cu frișcă” a fost în mâna aceluiași fotbalist, un minut mai târziu, dar balonul centrat perfect de Cristea a fost reluat de șeptarul Petrolului, cu capul, puțin pe lângă poartă!

În mitanul secund elevii lui Ilie Stan au aglomerat deliberat careul lui Cobrea iar ocaziile galben-albaștrilor au fost din ce în ce mai puține, chit că ei au continuat să atace. În minutul 51, din flancul stâng, Bokila a centrat iar Fl. Ilie a lovit mingea cu mâna! Penaltiul nu a fost acordat fie și pentru faptul că arbitrul Unimătan nu era plasat deloc corect pentru a vedea infracțiunea!

În minutul 68 am notat cea mai mare oportunitate de gol a Petrolului, șutul lui Cristea ștergând butul stâng al porții salvatorului Cobrea! Acesta a mai avut un reflex de zile mari la şutul lui Guilherme din minutul 75, fiind aproape de gafa izbăvitoare pentru ploieșteni la centrarea lui Cristea, atunci el scăpând mingea în corner, aproape de stâlpul drept! Ultima ocazie majoră a Petrolului s-a produs în minutul 90+1, atunci Cesinha – intrat de 8 minute – ratând din 8-9 metri, lateral stânga, șansa unui mult mai adevărat gol decisiv! Ce cadou și-ar fi făcut brazilianul la cel de-al 100-lea meci sub soarele primei ligi…

Nu a fost să fie iar scorul final a găsit stări de spirit diferite în vestiarele combatantelor: euforie și mulțumire la oaspeți, tristețe
și frustrare la gazde! Adică, la fel cum săptămâna trecută se întâmpla după dubla victorioasă de sub Tâmpa! C-așa-i în fotbal! Nu am voie să nu remarc jocul perfect în apărare al echipei din Chiajna. Perfect strunită de un pedagog modern al zilelor noastre conștient că este foarte greu să te iei la trântă cu lupul – tu fiind un biet cățelandru! – trupa Concordiei s-a agățat, disciplinat, de orice balon, reușind să plece din “cazanul clocotit” fără să primească gol! Nicio noutate foarte mare, părea a spune “Iliesta” în minutul 90, echipa sa contabilizând deja 5 (cinci) partide în care nu a luat vreun gol! Aceasta este, clar, o performanță de vreme ce ilfovenii au jucat cu parteneri dintre cei mai “grei”: Oțelul Galați, CSMS Iași, Rapid, Steaua, Petrolul!Rămâne că sâmbătă, la Giurgiu, “lupii” să arate că remiza în fața Concordiei a fost un simplu accident și că valoarea echipei este cu totul alta. Există și o miză, duelul cu fosta trupă din Ploiești putând să demonstreze valoarea superioară a lotului condus de Cosmin Contra, cadoul pe care acesta îl aștepta la prima întâlnire cu suporterii nepereche ai Petrolului putând să fie primit, în week-end, în orașul de la malul Dunării! E loc destul!

 


“Pasul la ofsaid” de marți, 6 noiembrie, 2012

Acesta este link-ul emisiunii difuzată în această seară, producție la care a fost invitat Laurențiu Roșu, antrenorul secund al Petrolului. Vă doresc vizionare plăcută!

http://www.dailymotion.com/video/xuw3mh_pasul-la-ofsaid-6-noiembrie-2012-transfer_sport


Radu Vasilcan, la loc comanda! (articol publicat în cotidianul Telegrama)

Plecat împreună cu Mircea Rednic la Standard Liege, kinetoterapeutul Radu Vasilcan s-a întors la Petrolul după numai o săptămână.

La antrenamentul de duminică seară, printre oficialii băncii tehnice a Petrolului, a apărut Radu Vasilcan, fostul preparator fizic al echipei, ajuns pentru câteva zile în Belgia, la Standard Liege, noua echipă a lui Mircea Rednic. Ieri de dimineaţă, acesta a vorbit admiţând că experienţa la echipa belgiană nu a fost chiar atât plăcută, luând decizia să se întoarcă la Ploieşti după fix o săptămână de exil. “Am ajuns la Standard împreună cu Mircea Rednic dar, sincer, ca de fiecare dată când ajung în străinătate, mă apucă un dor teribil de casă, de familie, şi primul gând este să mă întorc! Îmi trece, iar mai fac o escapadă pe undeva şi
iar mă întorc! Este clar, nu sunt făcut pentru a trăi departe de casă, de România! Am mai avut ieşiri în Emiratele Arabe, acum în Belgia, dar gata, acum m-am lecuit! Eu sunt aşa, mai apropiat de ai mei, chiar nu rezist să fiu departe de ei! Poate că altceva ar fi dacă i-aş avea cu mine! Nu s-a pus problema pecuniară, chit că la Standard era o sumă ceva mai mare, dar, repet, nu de aceea
plecasem. Am vrut să capăt şi o altă experienţă, la un club mare precum cel belgian, dar acum sunt la Ploieşti, la Petrolul, şi vreau să ajut şi eu la proiectul pe care Cosmin Contra şi Laurenţiu Roşu îl au în derulare!” a declarat Radu Vasilcan în exclusivitate pentru “Telegrama”.

Interesant este că preparatorul fizic semnase o reziliere de contract cu Petrolul odată cu Mircea Rednic şi, mai mult, fusese prezentat oficial noii echipe cu care a făcut doar două antrenamente şi a bifat un succes, miercuri, în deplasarea de la Genk. “Am avut un precontract semnat cu Standard, admit că apăruseră şi câteva probleme, dar nu acesta a fost motivul pentru care m-am întors în ţară” a mai spus Vasilcan.

Şi Dan Capră, finanţator al echipei, a avut un punct de vedere: “L-am reprimit pe Vasilcan pentru că a fost sincer şi a descris corect o stare de fapt pe care noi o ştiam! Sunt convins că ne putem baza pe profesionalismul lui!”

Ultimul cuvânt, fireşte, aparţine semnatarului. Personal, cred că Radu Vasilcan a fost victima unei neînţelegeri. Că una s-a vorbit în România şi alta s-a întâmplat în Belgia! Că unul a fost Rednic aici şi altul acolo (cel puţin de asta m-am convins şi personal, după ce una îmi declarase sâmbătă şi alta a spus marţi!!) În rest, vorba abecedarului de jurnalism, rămâne doar ce declară subiectul principal: “Mă apucă un dor teribil de casă, de familie, şi primul gând este să mă întorc atunci când plec în străinătate”! Atât!