Arhivă zilnica: 1 ianuarie 2013

“Prințul”, la Office, Gicu, în Poiană!

Nu, nu scriu despre prezența mijlocașului Petrolului la birou! Nici nu v-ați fi așteptat, cu siguranță! “Office” este numele unui club select din Predeal, locul unde ai șansa să te întâlnești cu vedete sau idoli. Acolo, în apropierea Clăbucetului, ritmurile selecte și băuturile de calitate aduc, săptămânal, tot mai mulți iubitori de distracție. Iar printre ei, firește, nu pot lipsi fotbaliștii! Mari amatori de petrecere, dispunând de resurse financiare consistente, aceștia ajung – ne de puține ori – să dicteze ritmul tuturor, sfârșind prin a claca sub aburii alcoolului. Iar de acolo și până la scandal ori violență nu mai este decât un pas! Recunoscute sunt derapajele de gen ale lui Gabi Tamaș, Sabin Ilie, “Dodel” Tănase, etc. “aventurile” acestora ținând prima pagină a ziarelor de scandal.

Azi-noapte, după o agapă de câteva ore la un restaurant din Predeal, “vedeta” Petrolului, Adrian Cristea, a ales să continue petrecerea dintre ani pe ritmuri săltărețe. Astfel, clubul predelean s-a dovedit gazda perfectă, “Prințul” distrându-se la maxim în locația de fițe. Singur, din păcate pentru el… Ora plecării, una apropiată de cea la care se intră la schimbul I, nu a mai contat! Doar este vacanță, nu-i așa? Și au mai rămas doar 14 zile până la reunire…

P.S. În vreme ce mijlocașul Petrolului se zbănțuia pe ritmurile modene, Gicu Grozav se distra în Poiana Brașov la un restaurant de top. Atacantul tot atacant!