Impresarul lui Dore acuză!

doreTransferul lui Ferebory Dore la Botev Plovdiv a aruncat în aer liniştea de la Petrolul. Impresarul atacantului congolez, Cristian Sep, îi acuză pe oficialii ploieşteni că l-au “sărit” la negocierile cu bulgarii şi crede că în spatele acestei tranzacţii se produc lucruri ilegale. Este al doilea caz în care conducătorii celor de la Botev aduc un fotbalist din România şi agentul acestuia declanşează un scandal, după ce Cristea Opria a acuzat o practică similară în momentul trecerii lui Srdjan Luchin de la Dinamo la Plovdiv.

“Este incredibil ce se întâmplă. Pe 15 ianuarie, seara, am fost şi l-am luat pe Dore de la aeroport. Apoi, el a plecat în cantonament cu Petrolul şi nu mi-a mai răspuns la telefon. Am văzut acum că s-ar fi transferat la Botev Plovdiv! Nu se poate aşa ceva! Eu nu am ştiut nimic nici de oferta pentru Petrolul, nici de cea pentru jucător. Am contract de reprezentare cu el până pe 31 august 2014! Cei de la Ploieşti au încercat să îl mai transfere o dată pe Dore, fără să mă anunţe, acum câteva săptămâni. Au vrut să îl dea la pachet cu Boudjemaa la Slavia Praga. Au pus presiune enormă pe el, dar atunci a refuzat să semneze. Eu am vorbit cu directorul sportiv al cehilor, le-am trimis actele prin care dovedeam că sunt reprezentantul lui Dore şi totul a picat. Era o afacere ciudată şi atunci. Dore era evaluat la doar 100.000 de euro, în condiţiile în care el a fost cumpărat de la Angers cu aceeaşi sumă, dar francezii mai au şi 20 la sută din viitorul transfer! Acum, cred că mi se întâmplă cum i s-a întâmplat agentului lui Luchin, dar lucrurile nu vor rămîne aşa! Jucătorul nu mi-a mai răspuns la telefon, sunt convins că iar au pus presiune pe el şi s-a speriat! Le-am trimis notificare oficialilor de la Plovdiv şi sunt curios ce vor răspunde”, a spus impresarul.

sursa: Fanatik


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>