Mesajul lui Guilherme adresat suporterilor

 

mesaj-guiDeși în urmă cu o lună era dat ca şi jucătorul Petrolului Ploieşti pentru următoarele două sezoane, fundaşul stânga, Haubert Guilherme (24 de ani) s-a despărțit ieri de clubul ploieștean după doi ani petrecuți la Ploiești.

La miezul nopții, brazilianul ploieştenilor, singurul integralist al campionatului în sezonul trecut, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj de adio adresat fanilor petroliști. Iată cum sună mesajul emoționant al ex-fundașului stânga petrolist:

”Mai întâi de toate, aș dori să mulțumesc clubului FC Petrolul pentru cei doi ani minunați petrecuți la Ploiești. În același timp, vreau să-mi cer scuze pentru că am părăsit clubul în acest fel, dar, din păcate, ceea ce am vrut eu nu s-a îndeplinit. Ieri, când am intrat în vestiar pentru prima dată după vacanță, echipamentul meu nu mai era acolo. M-am simțit foarte dezamăgit de situația aceasta și – după ce am avut o conversație cu șefii clubului – mi s-a transmis că oferta făcută de club, și pentru care am bătut palma înainte de plecarea mea în vacanță în Brazilia, nu mai este valabilă! Sunt un om cu o minte foarte limpede, am conștiința împăcată că am făcut mereu ceea ce este mai bine pentru echipa Petrolul și nu în ultimul rând vreau să menționez că eu m-am ținut de cuvânt atunci când am afirmat că voi continua la Petrolul! Așadar,  vreau să vă spun la revedere și să subliniez faptul că Petrolul nu îl mai are pe jucătorul Guilherme, dar va avea întotdeauna pe Guilherme ca un suporter! Hai Petrolul!”

sursa: sportnews

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>