Antalya este sub cod portocaliu de vijelie!

vijelieÎntreaga noapte de luni spre marți a fost extrem de zbuciumată. Clima, de cele mai multe ori blândă în Antalya chiar și în această perioadă a anului, și-a întors fața neașteptat, o vijelie de aproape 4 ore măturând nisipul plajelor și culcând la pământ palmierii din curțile complexurilor hoteliere. Marea Mediterană, până ieri un lac fără de sfârșit, s-a învolburat brusc, valurile înalte spărgându-se ireal de zidurile care delimitează plajele private de cele publice.

Chiar și la această oră, 9:30, revărsarea diluviană a atins cote alarmante, vântul fiind marea“vedetă” a dimineții. Și nu exagerez cu nimic, iureșul de afară simțindu-se violent chiar și de aici de la etajul 9! “Ploua infernal”, ce bine scria Nichita într-a sa poezie “Ploaie în luna lui Marte”… Este cât se poate de clar, marele poet ploieștean a trăit o astfel de experiență, chit că pentru el nebunia venită din ceruri a acompaniat o iubire-ntr-o mansardă! Și nu la cinci stele ca pe petroliști, aici, la aproape 2000 de kilometri de țară!

ploaieDacă ar fi să ofer un pronostic, la acest moment aș băga mâna în foc că meciul de pregătire cu bulgarii de la Levski, de la 17:30, nu va avea loc! Numai că, obișnuit cu capriciile vremii de aici – în ciuda oricărei prognoze meteo liniștitoare! – există destule șanse să avem parte de fotbal, mai ales că terenurile de joc sunt amenajate perfect și nu rețin apa oricât de mult ar ploua! Firește, vă voi informa în timp util despre ce va fi să fie!


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>