Ultimul meci al Petrolului în cantonamentul din Turcia a coincis și cu prima înfrângere, elevii lui Schumacher cedând cu 1-2 în fața cehilor de la FK Pribram.
A fost o partidă jucată cu gândul la plecare, cu “lupii” surprinși de trei ori în cele 90 de minute, două dintre ocaziile cehilor transformându-se în goluri!
Primii care au marcat au fost “petroliștii”, MARINESCU reușind să-l învingă pe Hruska cu un șut puternic și plasat de la marginea careului mare, poziție centrală: 1-0! Jucând cu zeci de pase laterale, evitând parcă să-l angajeze pe Paolucci – coach-ul galben-albaștrilor revenind la sistemul 1-4-1-4-1 – ploieștenii nu și-au mai creat faze de atac preferând să-și economisească energiile. Din fericire pentru ei nici cehii nu au părut că-și doresc prea tare implicarea totală iar repriza a avut puține faze notabile.
Am notat una singură, cu trei minute înainte de pauză, după centrarea lui Varga și prelungirea lui Paolucci marocanul Zoubir având golul de 2-0 în vârful bocancului, mingea șutată de acesta fiind deviată norocos, în corner, de intervenția disperată a fundașului central Chalus!
Cehii au revenit de la cabine mai montați iar Rezek a avut o primă șansă de a marca, balonul plasat de la 16 metri fiind reținut de către Cobrea de la rădăcina butului drept!
În minutul 65, după o dominare teritorială lipsită de ocazii de poartă, cehii au egalat cu largul concurs al portarului: lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga executată de Rezek, mingea trimisă pe centrul porții este respinsă nepermis, în față, de Cobrea iar CHALUS a avut de îndeplinit o simplă formalitate: 1-1! După șase minute, la șutul puternic al lui Guerierro, goal-keeperul cehilor s-a remarcat printr-un reflex spectaculos! Iar Zoubir (75) l-a întins serios pe Hruska, lăsând tabela cu scorul fixat de Chalus.
Din nimic, cu cinci minute înainte de final, HNANICEK a prins un șut pe cât de puternic pe atâta de plasat de la 22 de metri, central, iar Cobrea a privit bucuria adversarei: 1-2!
A intrat și nou venitul Karim Ziani, algerianul bucurând ochii spectatorilor cu câteva pase de mare finețe la care atacanții “lupilor” vor trebui să “citească” cu repeziciune intențiile și execuțiile jolly-joker-ului.
Casetă
FC Petrolul – FK Pribram 1-2 (1-0)
Stadion: “Mardan” Lara. Au marcat: Marinescu (2)/ Chalus (65) şi Hnanicek (85).
Petrolul: Cobrea (cpt) – David (55 Mişelăricu), Prestia, Inez, Begeorgi – Bucşa (61 Guerriero) – Pacar, Zoubir (85 Mareş), Marinescu (61 Ziani), Varga (46 Pulhac) – Paolucci (46 Michail). Antrenor: Constantin Schumacher.
Pribram: Hruska – Zapotokni (cpt), Suș, Chalus, Mudra – Hnanicek, Trgler, Rezek, Pilik – Stipek, Bednar. Au mai evoluat: Moravek, Sabala, Suchan, Lanka. Antrenor: Pavel Tobias.
sursa foto: fcpetrolul
Comentarii recente