Arhivă zilnica: 27 martie 2018

O nouă despărțire, poate ultima…

Nicio noutate, se știe deja, viața ne oferă momente dintre cele mai palpitante. Și fericite și mai puțin fericite. Cum despre primele scriem rar și foarte rar, parcă special pentru a nu fi percepuți ca fiind prea exaltați, când vine vorba despre celelalte… ne vine “apa la moară”!

Precum Petrolul, echipa mea de suflet, șansa de a avea un parcurs rectiliniu și fără probleme la locul de muncă mă ocolește sine-die…

EU BUNAți ghicit, de câteva ceasuri am rămas din nou fără obiectul muncii… Din nimic, fără să am nicio vină – lucru confirmat inclusiv de colegii de redacție dar și de către director! – am fost înștiințat în scris (prin poștă!) că începând de astăzi, societatea reorganizându-se, postul de redactor la Republikanews se desființează! Și că tocmai mă regăsesc în plin preaviz, vreme de 20 de zile, ulterior încetându-mi contractul de muncă!

Probabil, peste ceva vreme, o să povestesc și saga “fortuită” a acestei despărțiri. Acum, este prea caldă și, implicit, ar putea să (îmi) producă arsuri de rang major!

Nu este un caz de viață și de moarte, în fond nu ar mai fi multă vreme până la pensionare! Dar așa ceva… să fi aruncat precum o măsea stricată în contexul dovedit în care munca pe care o depuneam a adus plus-valoare continuu, mi se pare mult, mult prea mult! Chiar dacă apare scris, negru pe alb, că postul meu de redactor se desființează! Iar metoda, una stalinistă, îmi produce… milă pentru colegii rămași în redacție!

Nu știu dacă sesizați, nu sunt neapărat supărat cât scârbit. Că nu spun totul, acum, numai pentru a nu crea un val prea înalt!

O să încerc să mă reechilibrez, să merg pe ideea că (încă) nu a venit sfârșitul… Voi scrie materiale despre ceea ce cred și simt, despre sportul prahovean și actorii care-l slujesc. Voi participa, ca și până acum, la toate competițiile sportive organizate la “Olimpia”, “Ilie Oană” sau în provincie. Vreau să cred că nu voi dezamăgi…

Dacă veți lectura cele scrise aici, pe www.cristian-anghelescu.ro, vor exista, cu timpul, și privilegii pentru a înțelege cum stau lucrurile în acest domeniu. Adică din ce cauză apar unele informații și altele ba, din ce cauză mass-media este privită cum este privită, din ce cauză unii-s „buni” și alții „răi”, motivul pentru care angajatorii sunt așa cum sunt…

Iar, la final, ca să vedeți că nimic nu este întâmplător și de fiecare dată tot ce mi se-ntâmplă are legătură cu Petrolul, vă invit să lecturați ultimul material scris, în urmă cu fix doi ani, pe vremea când încă nu primisem provocarea Republikanews… Și când bucuria unora era umbrită de amărăciunea altora. Exact ca și acum, dar invers!

http://www.cristian-anghelescu.ro/2016/04/04/cine-conduce-petrolul/