Discuții interminabile despre un penalti evident

La 12 ore după terminarea meciului pe care Petrolul l-a câștigat în dauna trupei din Tunari, ecourile nu contenesc pe paginile de socializare.

“Nu a fost penalti la Nini! A fost fault, dar în afara careului”! “Am jucat slab, ne-a favorizat arbitrul”! “Nu are ce să caute Ciobanu pe banca tehnică, echipa nu joacă nimic, să revină Grigore”!, acestea sunt doar câteva dintre ideile generate de cei care preferă să vadă meciurile echipei la televizor. Și care, ca într-un film horror, se exaltează și comentează doar împotrivă, oricând, oricât, bilunar! Adică atunci când Digisport televizează în direct jocurile de pe “Ilie Oană”! Așadar, să le luăm pe rând!

“Nu a fost penalti la Nini! A fost fault, dar în afara careului”!

FOTBAL:PETROLUL PLOIESTI-CS TUNARI, LIGA 3 (3.04.2018)Scriu meciurile Petrolului în timp real, chiar mă concentrez să urmăresc fiecare fază! Am văzut cum fundașul central, Stoica, l-a luat în primire pe Nini Popescu exact la marginea careului mare, în afara lui! Dacă arbitrul Burloiu fluiera în acel moment urma o lovitură liberă directă! Numai că, vâzând că Nini a reușit să se echilibreze, a lăsat avantaj iar apărătorul a încercat deposedarea finală, prin procedeul “sanie”! Fără discuție, acesta a agățat și balonul dar și piciorul stâng al atacantului, așadar penalti indubitabil! Nu știu dacă vă ramintiți, Burloiu a considerat util să se consulte și cu asistentul Bedreagă, concitadinul său, iar decizia sa a fost confirmată și de la margine!

1Aceste fraze nu se doresc a fi convingătoare pentru nimeni dar, în ajutor, îmi sare și Răzvan Păsărică – probabil cel mai talentat fotoreporter din România – jurnalistul fiind prezent la meci și oferind două cadre care îmi dovedesc aprecierile. Vă las să le comentați! Dați click pe poză și le veți vedea în mărime mare!

„Am jucat slab, ne-a favorizat arbitrul”!

Este clar, Petrolul nu a făcut cel mai bun meci… Cu toate că a dominat teritorial și că a avut posesia de partea sa, echipa nu s-a mai dezlănțuit așa cum ar dori toți suporterii. Este și mai clar că, până la final, orice echipă care vine pe “Ilie Oană” va miza pe jocul la alibi, va apăra rezultatul de la începutul jocului și va încerca să scoată ceva dintr-o fază fixă sau un șut “al vieții”! Numai cine nu este în fenomen nu cunoaște felul în care își apără șansele unele dintre echipele “iepure” din ierarhie: la două capete, așteptând eventual chiar și o licitație! Iar cum Ploieștiul, Petrolul, partenerul finanțator Veolia, nu doresc să intre în suburbanele competiției, este foarte clar că niciun astfel de meci, cu nicio colegă de eșalon, nu va fi ușor! Ba, mai degrabă, va fi infinit mai greu!

Petrolul nu a jucat slab, atâta doar că nu a marcat repede și și-a făcut meciul greu! S-a și descoperit în defensivă permițând oaspeților câteva raiduri încheiate cu șuturi scoase de Bolboașă. Asta nu înseamnă că “lupii” au jucat slab sau, și mai mult, că au fost favorizați de arbitraj!

Gălățeanul Burloiu a condus cu manualul de arbitraj în mână! Nu a oferit gazdelor niciun procent, la nicio fază, în nicio zonă a terenului! A ajuns chiar să fie ostracizat pentru maniera de a conduce jocul! Numai că, repet, nu cred că i se poate reproșa ceva legat de manieră sau altceva! A arbitrat foarte bine!

Ca și can-can, glumind, privind la meciurile de play-off ale Ligii I, clujenilor de la CFR și bucureștenilor de la FCSB li se dădeau câte două lovituri de penalizare dacă un fotbalist era busculat precum a fost Nini…

“Nu are ce să caute Ciobanu pe banca tehnică, echipa nu joacă nimic, să revină Grigore”!

Fără discuție, această abordare este una dintre cele mai nocive! Romulus Ciobanu nu este un tehnician de care Petrolul să se despartă, la acest moment. El a imprimat echipei un tempo nou, mai alert, insistă cu sistemul care ar trebui să genereze mai mult spectacol. Cu siguranță, cei care-l acuză sunt dintre partizanii fostului antrenor. Aceștia încă nu digeră schimbarea din iarnă!

Pe de altă parte, corect ar fi să înțelegem, cu toții, că nu vom vedea prea curând echipe care să fie călcate în picioare! Mai toate cunosc forța trupei galben-albaștrilor și caută, în primul rând, să nu ia multe goluri! Iar fanii, obișnuiți cu evoluțiile generatoare de realizări, strâmbă din nas când văd un singur gol! Evitând să aplaude, strict, esența fotbalului, victoria!

Aseară, la Torino, Juve a fost călcată în picioare de Real Madrid. Asta nu i-a oprit pe înfocații spectatori torinezi să nu aplaude, în picioare, demonstrația de fotbal a lui Cristiano Ronaldo&Co.

Asta înseamnă civilizație, demnitate, recunoaștere a valorii, plusvaloare. Poate, vreodată, vom putea să abordăm acest subiect și aici, la Ploiești. Dar numai vizându-i pe cei care vin și-și plătesc biletul pentru a încuraja echipa, nu doar pentru a o blama și îndârji la fiecare fază! Iar fanii de televizor, cei care ar putea să vină și să încurajeze Petrolul, le rămâne doar ingrata soartă a chibițului mereu căutător de greșeală și pus pe harță în postările de pe Internet…

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>