Promisiune onorată

teo la pasÎn urmă cu șase săptămâni, prezent în cadrul emisiunii cu profil sportiv “Pasul la ofsaid”, Adrian Teodorescu, unul dintre candidații la fotoliul de președinte al FRF, m-a provocat la un rămășag.

Miza pariului era noul ales, el afirmând sus și tare că Răzvan Burleanu va câștiga alegerile la pas, la o diferență majoră față de principalul contracandidat, Ionuț Lupescu, și uriașă față de Marcel Pușcaș. Iar eu, pe logică, contrazicându-l, crezând cu totul altceva!

“În cazul în care pierd, declar aici, la emisiunea dumneavoastră, că nu veți mai auzi vreodată de mine vizavi de fotbal! Niciodată, nicăieri! Mă retrag complet din fenomen, din orice poziție sau structură! În caz contrar, vă obligați să scrieți un articol și să amintiți despre emisiune și predicția mea!”

A fost greu să rezist și am admis rămășagul. Ca să nu mai dezvolt, ieri, la aflarea rezultatului final, am anunțat că mă voi conforma, lucru pe care-l fac acum!

Rămân, firește, întrebările.

1)   De unde și până unde siguranța lui Teodorescu cu atâta vreme în urmă?

2)   De unde și până unde atâta precizie în predicția procentelor, cu o lună și jumătate înaintea votului?

3)   Cât de sigur pe tine poți să fii să-ți riști economiile, la o casă de pariuri, mizând sume mari de bani pentru o iluzorie victorie a unui candidat considerat outsider?

Răspunsurile, firește, țin de ambiguitatea fenomenului, de siguranța pe care unii dintre componenții acestuia o afișează ostentativ, chiar zi de zi.

Pentru că, în acest caz, întrega conspirație de care se tot vorbește – potrivit căreia Ionuț Lupescu ar fi pierdut alegerile tocmai datorită imixtiunii politicului în fenomen – pălește în fața evidenței! Afirm acest lucru întrucât Teodorescu a estimat victoria lui Burleanu, public, înainte ca Liviu Dragnea să fi anunțat sprijinul pe care politicul i l-ar fi oferit! Se mai poate înțelege ceva, mai există vreo temere că Teo chiar a mizat pe singurul cal victorios din turful federal? mesaj teo

Altfel, mi-am reamintit faza în care, într-un meci capital pentru supraviețuire, acum doi ani, la Voluntari, “petrolistul” Alexandru Benga a făcut tot ce a putut pentru a-şi retrograda echipa. Întâi a făcut un henţ impardonabil în careu iar apoi a primit al doilea “galben” şi a fost eliminat. Totul în nici 45 de minute, așa cum Adrian Teodorescu mă avertizase cu două ceasuri înainte de începerea partidei: “Benga va fi eliminat și Petrolul pierde la minim două goluri diferență!” Tema a fost scrisă și reluată multă vreme dar concluzia finală a rămas în sertarele ascunse de la FRF și clubul condus de Capră și camarila sa…

Pentru ambele componente ale acestui articol (și au mai fost și altele în timp, credeți-mă!) am ales să scriu acest material. Și să recunosc evidența pe care, acum, și dumneavoastră o înțelegeți foarte bine!


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>