Nou format în baschetul românesc

baschetAtracția baschetului a convins oficialii forului românesc de resort să gândească un alt format pentru sezonul care va debuta în toamnă.

Astfel, toate echipele vor fi înscrise în aceeași ligă, dar, în funcție de rezultatele din sezonul precedent, vor evolua în 3 grupe valorice diferite.

Prima reprezentantă a Prahovei, CSM Ploiești, va evolua în grupa valorică B, eșalon format din ultimele 3 echipe ale sezonului recent încheiat, la care se adaugă primele cinci echipe din Liga 1.

Cealaltă, CSU Ploiești, va juca în Grupa valorică C, eșalon compus din restul echipelor de seniori care au participat anul trecut în Liga 1 sau alte care se vor înscrie în competiție.

Iată componența celor trei grupe

Grupa valorică A (echipele care au jucat în playoff-ul Ligii Naționale)

CSM CSU Oradea

CSM Steaua EximBank București

U-BT Cluj-Napoca

BC CSU Sibiu

BC SCM Timișoara

BCM U FC Argeș Pitești

SCM U Craiova

Phoenix Galați

Grupa valorică B

Timba Timișoara

Politehnica Iași

Dinamo București

Cuza Sport Brăila

Știința București

Athletic Constanța

Aurel Vlaicu București

CSM Ploiești

Grupa valorică C

CSO Voluntari

CSM Sighetu Marmației

CSM Mediaș

ACS Târgu Jiu

CSU Brașov

Agronomia București

CSU Ploiești

Rapid București

Modalitatea de disputare a competiției

În primă fază, în cele 3 grupe valorice se va juca într-un sistem tur-retur, după care va urma faza a doua, cu 4 grupe a câte 6 echipe, grupate astfel:

Prima grupă valorică (Grupa Roșie) – locurile 1/6 din grupa valorică A în faza 1.

A doua grupă valorică (Grupa Galbenă) – locurile 7 și 8 din Grupa valorică A, primele trei clasate din Grupa Valorică B și prima clasată din Grupa Valorică C.

A treia grupă valorică (Grupa Albastră) – locurile 4-8 din Grupa Valorică B și locul 2 din Grupa Valorică C.

A patra grupă valorică (Grupa Verde) – echipele de la locul 3 în sus din Grupa valorică C.

În faza a doua se va juca în sistem fiecare cu fiecare în dublă manșă, așadar zece etape. Așadar, fiecare echipă urmează să joace câte 24 meciuri, după care urmează play-off-ul.

În play-off se califică echipele din Grupa Roșie și primele două clasate în Grupa Galbenă.

Ultimele patru clasate în Grupa Galbenă și primele patru din Grupa Albastră vor juca pentru locurile 9-16. Ultimele două din Grupa Albastră și echipele din Grupa Verde vor juca la rândul lor între ele pentru clasificarea după locul 17.

Stabilirea programului competițional al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018-2019 este programată pentru data de 25 iulie.


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>