Leo Grozavu: “Petrolul nu are voie să nu promoveze… și va promova!”

Concluziile lui Leo Grozavu după cantonamentul extern

La finalul perioadei de cantonament din Slovenia desfășurată la complexul turistic din Therme Catez, fotbaliștii Petrolului au reușit să încarce acumulatorii complet descărcați, în proporție de 75%.

Cel puțin aceasta a fost concluzia tehnicianului Leo Grozavu, el trăgând câteva concluzii la scurtă vreme după meciul pe care “lupii” l-au disputat în localitatea croată Cvetkovec, raionul Koprivnica-Krizevci.

interviuReamintesc, în cele patru teste de pregătire ploieștenii au înregistrat un egal și trei înfrângeri: 1-1 (0-0) cu slovenii de la NK Krsko, 1-2 (1-0) cu bosniacii de la FK Tuzla, 0-1 (0-1) cu croații de la HNK Gorica și 0-2 (0-0) cu croații de la Slaven Belupo.

Iată întreg dialogul cu Leo Grozavu

Reporter: Domnule Grozavu, odată cu această partidă s-a încheiat și perioada de acumulări pentru Petrolul. Cum a fost?

Leo Grozavu: În primul rând, trebuie să vorbesc despre condițiile ideale de pregătire, cazare, masă și recuperare găsite la Therme Catez. Un loc plasat parcă strategic, departe de orice tentații, numai bun pentru un cantonament de acest gen!

Apoi, trebuie să remarc disponibilitatea tuturor fotbaliștilor deplasați pentru a încerca să demonstreze că se pot autodepăși! Nu a fost ușor, a fost mai degrabă foarte greu și chiar merită felicitați pentru implicare!

Nu în ultimul rând, ar trebui să felicit staff-urile reunite ale clubului pentru efortul de a programa meciuri de verificare cu echipe de primă divizie din zonele Bosniei, Sloveniei și Croației. Echipe care, ca mai peste tot în Europa, încep campionatul în acest week-end. Din fericire, noi, liga secundă românească, debutăm peste două săptămâni și ar mai fi ceva timp să acumulăm experiență și, mai ales, ceva forță de joc. Pentru că, din păcate, la aceste capitole suferim iar aceste lucruri s-au și văzut în partidele jucate.

R: Ce amendați după aceste teste?

L. G.: Am evoluat împotriva unor adversari puternici, aflați la ultimele lor teste de pregătire până la debutul în campionat. Ne-am apărat, am și atacat, puțin am și contraatacat dar hiba cea mai mare este legată de mentalitate: degeaba suntem mai agili și mai dornici dacă nu avem forță și curaj în joc!

Cine a văzut jocurile a sesizat cum, din două contre, ne-au dat efectiv la o parte și au declanșat faze de gol pe care le-am oprit cu greu sau… nu le-am oprit! De multe ori s-au remarcat portarii! Noi, ca și neam, ca și popor, trebuie să învățăm de la sârbi, bosniaci, sloveni sau croați că fotbalul zilelor noastre este cel de angajament, fotbalul total jucat 90 de minute sau… până când fluieră arbitrul! Noi de la ei ar trebui să împrumutăm filozofia de joc dar și fotbaliștii care înțeleg altfel fenomenul! Până și negrii aceia din componența echipelor au alergat cât patru de-ai mei! Este și talentul dar și foamea, domnule redactor, foamea îi obligă să se antreneze și să muncească dublu, triplu decât o fac românii! Și, interesați-vă, la noi sunt salariile mai mari ca aici! Iar croații sunt vicecampioni mondiali, sârbii au fost acolo, în Rusia! Și câți alții…

R: Dar noi, domnule Grozavu?

L. G.: O să fim și noi pregătiți pentru noua ediție, să fiți convins! Trebuie subliniat și faptul că nicio echipă din eșalonul secund românesc nu se ridică la valoarea vreunei trupe întâlnite aici! Este o consolare palidă, care nu-mi place foarte mult, dar, în contextual actual, este perfect valabilă! Dacă mă interesau rezultate în meciuri amicale stăteam în România, luam 3-4 meciuri cu echipe de liga a treia, alte 3-4 cu trupe omoloage nouă, câștigam și gata! Ce mulțumire aveam?

R: Sunteți satisfăcut de calitatea lotului?

L. G.: Știți că v-am răspuns mereu cu sinceritate: nu sunt foarte mulțumit de ce am fost obligat să antrenez! Rămân la concluzia mea: din vechiul lot, cel al echipei promovate, nu trebuiau să rămână decât 2-3 fotbaliști! În rest, aduși alții! Asta nu înseamnă că și cei nou-veniți au fost prea bine cu pregătirea! Chiar deloc! În aceste două săptămâni abia dacă au ajuns la 75% din ceea ce vreau eu! Trebuie să înțeleagă toată lumea că Petrolul trebuie să-și regîndească poziția în fotbalul românesc! Nu mai este echipa de eșaloane inferioare, este echipa care se luptă și vrea promovarea imediată! Asta se face profesionist, nu după ureche! Nu aducem în fiecare an câte 20 fotbaliști! O facem acum… și gata!

R: Cât vor mai dura acumulările?

L. G.: Eu am făcut o estimare la dumneavoastră în emisiune, la “Pasul la ofsaid”! Vorbeam despre 6 luni, perioadă pe care mă voi strădui să o înjumătățesc și chiar sunt optimist că așa va fi! Nu trebuie să se panicheze nimeni: vorbesc despre o perioadă după care Petrolul se va exprima precum o echipă care poate evolua fără probleme la nivelul primului eșalon!

R: Cu cine veți ataca adversarele? Întreb pentru că, în acest moment, echipa suferă la compartimentul ofensiv!

L. G.: Este vizibil și de pe Lună! În fond, am reușit două goluri, unul marcat de un bosniac în proprie poartă celălalt reușit de Paul Antoche, un fotbalist de profil defensiv! Sunt discuții pentru cooptarea în lot a încă 1-2 fotbaliști de atac, eu așa am cerut, așa mi s-a promis! Dacă vor ajunge la Petrolul trebuie să fie fotbaliști capabili să rezolve ocaziile mari fără să clipească!

R: Concluzionând?

L. G.: Nu m-au interesat rezultatele de aici, a fost un stagiu reușit și sunt relativ mulțumit! Rezultatele Petrolului se vor vedea după luna august! Este clar, nu vom rămâne cu acest lot pentru că ne dorim mai multă calitate! Regret că brazilianul Theodoro a fost găsit incompatibil, ne-ar fi ajutat mult, era un fotbalist care acoperea două poziții și care făcea diferența! Nu mai vorbesc despre faptul că acest gen de fotbalist aduce lumea în tribune, este clar pe placul suporterilor!

R: Mai sunt fix două săptămâni până la meciul de debut cu FC Snagov. Ar trebui ca “lupii” să se teamă?

L. G.: Nu ar trebui să se teamă, ar trebui însă să fie precauți! Și asta pentru că, de fiecare dată, primul meci, din orice eșalon, este foarte dificil! Vine o echipă fără niciun stres, care va juca dezinvolt în fața unor tribune cel mai probabil pline! Ei nu au nimic de pierdut! Au o echipă nouă, primenită cu fotbaliști cu experiență și un antrenor nou, Balint Laszlo, pe care-l apreciez foarte mult! Nu va fi un meci ușor! Chiar solicit înțelegere din partea spectatorilor  să nu amedeze eventualele greșeli, inerente, de debut! Să mă apostrofeze pe mine dar să lase echipa să crească! Am convingerea că va veni și momentul în care se va ajunge la aplauze! Odată cu returul de campionat, Petrolul va arăta ca o echipă de primă ligă! Ca o echipă bună de primă ligă! Trei luni de pregătire se vor vedea, echipa se va exprima la un cu totul și cu totul alt nivel! Până atunci vom juca, vom câștiga – poate mai ușor, poate mai greu – dar ploieștenii să fie convinși că vor vedea echipa lor de suflet crescând de la o săptămână la alta!

R: Aveți un cuvânt de încheiere:

L. G.: Da! Vreau să fac un apel către cei care sunt cu adevărat apropiați  fenomenului fotbalistic la Ploiești: vă rog din suflet să veniți și să-i susțineți pe cei care, cu siguranță, vă vor produce mari satisfacții la finalul aceste ediții de campionat! Petrolul nu are voie să nu promoveze… și va promova!

 

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>