Arhivă zilnica: 9 octombrie 2018

Acasă, zmei, afară… mai ușor!

FOTBAL:PETROLUL PLOIESTI-LUCEAFARUL ORADEA, LIGA 2 CASA PARIURILOR (9.10.2018)Cel de-al doilea meci al etapei a XI-a a ligii secunde a programat, în această seară, partida dintre Petrolul și Luceafărul Oradea, un joc care, apriori, ar trebui să aibe o singură învingătoare, echipa “lupilor”.

Numai că, avându-se în vedere fluctuațiile de formă pe care elevii lui Grozavu le traversează, rezultatul a părut marea necunoscută, mai mult, decizia antrenorului de a arunca în luptă o echipă relativ asemănătoare cu cea care ceda lamentabil la Pitești fiind greu digerată printre fanii prezenți la ora debutului.

Într-un cor al nemulțumirii, cei 2000 de suporteri i-au cerut demisia lui Leo Grozavu, decizia acestuia de a părăsi Petrolul lăsându-se așteptată. De altfel, acesta a afirmat la începutul săptămânii că nu părăsește echipa decât dacă primește, el și staff-ul său, suma totală reprezentând contractul până la finalul anului! Afirmând că, la acest moment, echipa este în grafic și că nu este compromis obiectivul promovării!

Odată cu Leo Grozavu, fanii l-ar vrea îndepărtat de la conducere pe președintele Cristi Vlad!

Jocul în sine

Petrolul a început meciul, practic, de la 1-0, CHINDRIȘ (2) reluând cu capul, din 8 metri, un balon centrat din corner de către Lumu: 1-0! Era secunda 80 și “lupii” au continuat să alerge după un alt gol. Acesta a venit după alte 6 minute, LUMU lobându-l frumos pe portarul Moroz după ce Marinescu în pasase, perfect, pe culoar: 2-0! În minutul 11, Ștefănescu a șutat formidabil, de la marginea mare, dar balonul s-a izbit de bara de sus, la vinclu!

Pe contraatac, Codoban a pasat perfect, în flancul drept, pentru Roşu iar acesta, din plin fuleu, a centrat exact pe fruntea lui PARASCHIV, fără marcaj, atacantul oaspeților marcând ca la antrenament: 2-1!

S-a jucat într-o singură direcție, spre poarta bihorenilor, iar ȚIGĂNAȘU (26) a refăcut diferența de două goluri, mingea șutată din lovitura liberă “mișcată” de Lumu intrând în poartă la rădăcina butului drept: 3-1!

La al doilea moment ofensiv al oaspeților, același PARASCHIV (34) a recidivat pentru oaspeți după ce Țâră a executat o lovitură liberă de la mijlocul terenului, pe culoar, fără ca niciun “petrolist” să întârzie repunerea balonului: 3-2! De remarcat faptul că Paraschiv a sprintat pe lângă Țicu, complet nepregătit, și a marcat în dreapta lui Tordai, fără reacție!

Repriza secundă a debutat cu marea ocazie a lui Lumu, olandezul neputînd să-l învingă pe Moroz (52), singur cu acesta la 12 metri! La faza următoare, ȚIGĂNAȘU (53) a frunctificat pasa de poveste a lui Marinescu și a șutat imparabil, bară-gol, pentru un mai corect 4-2!

Marinescu (60) a fost aproape de 5-2, cursa perpendicular pe poartă încheindu-se cu un șut care a condus mingea razant cu bara stângă! După două minute, în urma centrării perfecte a lui Țigănașu, “căpitanul” oaspeților, OROS, a deviat balonul în proprie poartă: 5-2!

Cu un sfert de oră înainte de final, ȘTEFĂNESCU a fructificat o nouă pasă formidabilă a lui Marinescu, mingea șutată plescăind plasa nefericitului Moroz: 6-2!

În prelungirile meciului, Ștefănescu a fost faultat în careu iar Tamuz a executat penaltiul hilar, pe lângă poartă!

Concluzionând, “petroliștii” au defilat și în fața orădenilor, chiar dacă au jucat fără vârf, Tamuz fiind o glumă bună a momentului! Ori, în deplasare, este mai degrabă greu să joci fără aport ofensiv…

Casetă

Petrolul Ploiești – Luceafărul Oradea 6-2 (3-2)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 3500. Marcatori: Chindriș (2), Lumu (8), Țigănașu (26, 53), Oros (62, autogol), Ștefănescu (75)/ Paraschiv (13, 34)

Petrolul Ploiești: Tordai – Olaru, Ghinga, Țicu, Țigănașu – Cruceru (53 Herea), Chindriș – Lumu (66 N. Popescu), Marinescu (cpt) (76 Danci), Ștefănescu – Tamuz. Antrenor: Leo Grozavu.

Luceafărul Oradea: Moroz – Torişte (46 Gruia), Oros (cpt), Baican, Moihedja – Roșu, Gunie (30 Prejmer), Chiorean, Codoban – Paraschiv, Țâră. Antrenor: Cristian Lupuţ.

Cartonașe galbene: Țicu (60)/ Chiorean (80)

Au arbitrat: Viorel Nicușor Flueran – Adrian Popescu (ambii din Craiova) și Adrian Păunescu (Târgoviște).

Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Traian Marcu (Sibiu).