Petrolul a reziliat contractul cu Leo Grozavu

583f2109aff3dÎncepând de astăzi, FC Petrolul Ploieşti a decis rezilierea contractului antrenorului principal Leo Grozavu, măsura fiind luată în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipă în prima parte a campionatului 2018-2019 al Ligii 2 Casa Pariurilor, precum şi a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei Românie.

Interimatul în pregătirea echipei va fi asigurat de către Octavian Grigore, cel care va coordona antrenamentele şi va sta pe bancă la următoarele jocuri oficiale ale formaţiei noastre. Staff-ul tehnic va fi completat, în continuare, de către Mugur Cornăţeanu (antrenor secund), Vasile Şleam (antrenor portari) şi Ovidiu Chiribici (preparator fizic).

Totodată, în urma analizei situaţiei jucătorilor Mirel Bolboaşă, Paul Antoche şi Sergiu Arnăutu, au fost identificate anumite abateri disciplinare, însă nu de natura să conducă la excluderea lor din lot. Cei trei au fost sancţionaţi conform regulamentului de ordine interioară, iar, de astăzi, s-au prezentat la antrenamentele primei echipe.

În runda cu numărul 13 a Ligii 2 Casa Pariurilor, FC Petrolul Ploieşti va evolua duminică, de la ora 14:00, în deplasare cu AS Daco-Getica Bucureşti, meciul fiind programat să se dispute pe stadionul „Juventus-Colentina” din Capitală.

Sursa: fc petrolul

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>