Farul, cu xenon, lupii, cu fason!

FOTBAL:PETROLUL PLOIESTI-FARUL CONSTANTA, LIGA 2 CASA PARIURILOR (29.10.2018)Ultimul meci din cadrul etapei a XIV-a a ligii secunde s-a jucat în această seară pe “Ilie Oană”, adversara Petrolului fiind una dintre echipele cu nume ale țării, Farul Constanța.

Entitate cunoscută mai degrabă prin Gheorghe Hagi, fotbalistul legendar al României care a debutat la clubul de la malul mării.

Echipa condusă de Tavi Grigore, aureolată cu victorie la București în dauna fostei prim-divizionare Daco-Getica, pare să fi depășit perioada tulbure fiind așteptată o confirmare printr-o izbândă în fața constănțenilor. Echipă parcă renăscută după ce clubul a fost preluat de fostul internațional Ciprian Marica, precum şi revenirea lui Petre Grigoraş pe banca tehnică. În plus, cooptarea fostului dinamovist Ionel Dănciulescu în funcția de manager sportiv pare să dea Farului o nouă strălucire! Dovada cea mai clară este victoria clară, 3-1, etapa trecută, în dauna piteștenilor de la FC Argeș, una dintre echipele “grele” ale seriei!

Era clar, meciul nu se anunța deloc ușor iar o eventuală victorie a “lupilor” îi plasa la numai trei puncte de liderul Chindia Târgoviște și la doar unul de ocupantele locurilor doi (Academica Clinceni) şi trei (Sportul Snagov).

Pentru acest meci, Tavi Grigore nu s-a putut baza pe Ghinga și Tamuz, ambii indisponibili din cauza unor probleme medicale.

Meciul în sine

Oaspeții și-au arătat intențiile din primele minute, decizia lui Grigoraș de a folosi arma contraatacului fiind evidentă.

Prima ocazie de gol a aparținut gazdelor, șutul puternic al lui Chindriș (8) trecând la mica distanță de butul drept al porții lui Popa.

Replica a venit după nouă minute, Moise reluând peste poartă, din 6 metri, un balon centrat de Păun din lovitură liberă de la 25 metri, lateral stânga!

FOTBAL:PETROLUL PLOIESTI-FARUL CONSTANTA, LIGA 2 CASA PARIURILOR (29.10.2018)În minutul 20, elevii lui Grigoraș au deschis scorul, TUDORICĂ marcând din lovitură liberă de la 30 de metri cu largul concurs al lui Tordai care a scăpat mingea în plasă: 0-1!

Imediat, A. Grigoraș a scăpat în flancul drept și a șutat formidabil, fără a-l putea păcăli pe Tordai! După alte 60 de secunde, Păun a șutat de la 14 metri, lateral stânga, dar portarul Petrolului a reținut!

Perioada excelentă a oaspeților a fost întreruptă în minutul 25 atunci când ROUMADI a deviat, nefericit, în proprie poartă, o minge șutată de Marinescu: 1-1!

Lumu (33) a fost aproape de 2-1 dar mingea șutată, cu efect, a fost prinsă de Popa!

După alte două minute, Arnăutu l-a deschis perfect pe Chindriș iar acesta a “înțepat” balonul cu șpițul, tangential cu bara stângă! Mare ocazie!

Repriza s-a încheiat cu Petrolul masată în jumătatea constănțenilor dar fără șansă la centrările din flancul stâng reușite de Ștefănescu, șansa lui Arnăutu și Șaim de a împinge mingea în plasă lipsind de puțin!

Mitanul secund a debutat cu marea ocazie a Farului din minutul 49. Atunci, după o centrare a lui Păun, Twumasi a reluat de la 9 metri fără a-l putea învinge pe Tordai, acesta respingând uluitor în bară și de acolo Arnăutu a degajat în corner! Uriașă ocazie de gol!

Imediat, după o centrare a lui Marinescu, la 12 metri, Șaim reia slab, peste poartă, o minge pe care scria “gol”!

În minutul 57, la capătul unei faze-spectacol, Marinescu a recidivat lăsându-l pe Șaim singur la 10 metri iar acesta a vrut să-l ironizeze pe portarul oaspeților fiind agățat în momentul în care l-a driblat! Aproape de fază, arbitrul Naidin a arătat punctul cu var iar ARNĂUTU nu a ratat șansa de a duce Petrolul în avantaj: 2-1!

În minutul 70, scăpat în flancul drept și ajuns la 4 metri, în unghi mic, Marinescu a ales să șuteze în locul unei pase, “joker jos”, pentru Șaim sau Herea, ambii bine poziționați pentru a înscrie!

În minutul 77, la capătul unui atac poițional, Farul a fost aproape de egalare prin Fotescu dar Tordai nu a putut fi învins!

Pe contraatac, în superioritate numerică, Cl. Herea se află în fața desprinderii, poate decisivă, dar reia hilar, peste poartă, dintr-o poziție extrem de favorabilă!

În minutele de prelungire, Ștefănescu a fost aproape de golul al treilea dar șutul său “a la Adrian Ilie”, pe vremuri, a fost deviat, formidabil, de portarul Popa!

O victorie frumoasă, un joc minunat, trei puncte super muncite! Felicitări!

Casetă

Petrolul Ploiești – Farul Constanța 2-1 (1-1)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 3000. Marcatori: Roumadi (25, autogol), Arnăutu (58, penalti)/ Tudorică (20)

Petrolul Ploiești: Tordai – Olaru, Antoche, Cazan, Țigănașu – Chindriș, Marinescu (cpt) – Lumu (61 Danci), Ștefănescu, Șaim (78 Grecu) – Arnăutu (68 C. Herea). Antrenor: Octavian Grigore.

Farul Constanța: Popa – Sabangeanu, Twumasi, Roumadi, Licu (85 Iani) – Tudorică, M’Baka – A. Grigoraș (cpt), Păun (68 Fotesu), Moise – Momodu (65 Doumbia). Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: Danci (75), Cazan (84), Chindriș (90+2)/ Fotescu (73), Doumbia (86)

Au arbitrat: Marius Naidin (Piteşti) – Andrei Chiţoiu Nicolae (Timişoara) şi Gheorghiţă Bălan (Piteşti).

Observatori FRF: Corneliu Fecioru (Bucureşti) şi Dumitru Paraschiv (Drobeta Tr. Severin)

 

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>