Arhivă zilnica: 8 ianuarie 2019

Reunire cu destule noutăți pentru haita “lupilor”

FOTBAL:REUNIRE LOT PETROLUL PLOIESTI (8.01.2019)Petrolul s-a reunit în această după-amiază, după aproape o lună de vacanţă. Astfel, în fața a circa 300 de suporteri care au avut de suportat frigul pătrunzător, Marinescu&Co. au efectuat primul antrenament din noul an.

Cu gândul doar la promovare, obiectiv autoimpus la debutul de campionat, elevii lui Mugurel Cornățeanu au avut parte de obișnuita readaptare la efort, turele de stadion și mișcările de încălzire petrecându-se în timp de fanii sărbătoreau întâlnirea cu idolii lor.

Practic, obișnuita prezentare oficială a lotului a fost ocolită de vreme ce toți cei aflați în discuții pentru înregimentare nu au semnat înțelegerile. Acest lucru se va materializa zilele următoare, după ce fotbaliștii vor fi testați medical la Centrul de Medicină Sportivă din București. S-a luat această măsură, costisitoare dar mai sigură, pentru a fi evitată orice confuzie de genul celei cu brazilianul Sobrinho, din vară.

Cel mai sigur, efectivul complet cu care “lupii” vor ataca promovarea va fi cunoscut cu puțină vreme înaintea plecării în cantonamentul programat în Antalya, mai precis în stațiunea Lara, la Aska Resort&Spa, în perioada 28 ianuarie – 9 februarie.

Noutățile iernii

Cum deja se cunoaște, Petrolul a reușit să transfere un “stranier”, grecul  Chrysovalantis Kozoronis (26 de ani) urmând să joace la mijlocul terenului. Acesta a evoluat în primele două ligi elene dar şi în Scoția, la Hamilton. Ultima echipă pentru care a jucat, Ergotelis, este o trupă care evoluează în Footbal League (liga secundă) și care se regăsește, la acest moment, pe locul V.

La antrenamentul de astăzi au mai fost prezenți, dintre noii veniți, Ianoș Brînză – portar, 20 de ani (împrumutat de la FC Botoșani), Florin Borța – fundaș dreapta, 19 ani (împrumut de la CSU Craiova) și Robert Moldoveanu – atacant, 19 ani (împrumutat de la Dinamo București).

Acestora li s-au adăugat juniorii clubului Mario Bratu (16 ani), Mihai Constantinescu (16 ani), Daniel Enache (16 ani), Fabian Sotir (16 ani), Antonio Ristea (17 ani) și Alexandru Radu (15 ani).

Petrolul s-a înțeles și cu Bogdan Rusu, atacantul de 28 ani al lui FC Hermannstadt fiind, la rându-i, împrumutat pentru acest retur. Acesta din urmă nu a reușit să ajungă la reunirea de astăzi, fiind așteptat să sosească direct la vizita medicală.

Au rămas, dintre cei “vechi”: Bolboașă și Tordai (portari) – Țigănașu, Cazan, Velisar, Ghinga, Olaru, Țicu, Marinescu, N. Popecu, Tudor Șaim, Chindriș, Ștefănescu, Herea, Arnăutu, Plămadă, Grecu și Rus.

A lipsit, motivat, Paul Antoche.

Cert este că, zilele următoare, alți 2-3 fotbaliști vor ajunge să îmbrace tricoul galben-albastru. Și atunci, cu siguranță, putem discuta despre concurență pentru fiecare post!

Urmează supliciul cantonamentului de încărcare!

După ce, mâine dimineață, se vor supune testelor medicale, “lupii” vor urma un program de antrenamente specific acestei perioade. Antrenorul Cornățeanu a precizat că nu are de gând să antameze niciun meci de pregătire, perioada cantonamentului din Turcia fiind cea mai propice pentru aceste jocuri cu caracter amical.

Pe parcursul stagiului, formaţia ploieşteană va susţine cel puţin patru jocuri de verificare, primele două adversare fiind, deja, cunoscute: pe 30 ianuarie, meci cu FK Belasica (Macedonia, prima ligă), trei zile mai târziu, pe 2 februarie, urmând a evolua în fața trupei Rotor Volgograd (liga a doua din Rusia).

Abonamente pentru sezonul de primăvară

Începând de astăzi, 08 ianuarie 2019, la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană” vor fi puse în vânzare abonamentele valabile pentru partidele pe care FC Petrolul Ploieşti le va susţine, pe teren propriu, în primăvara acestui an, contând pentru returul stagiunii 2018-2019.

Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:

Peluze – 55 lei.

Tribuna II – 85 lei;

Tribuna I – 145 lei;

Tribuna 0 – 185 lei.

Casa de bilete va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09:00-16:30.

IMPORTANT – în săptămâna premergătoare primului joc oficial de pe “Ilie Oană”, din 2019, nu vor fi emise abonamente!