Minune de Paște: lupii au fost mâncați de miei!

1Miza celor trei puncte a însemnat mult pentru elevii lui Mulțescu la acest meci cu bucureștenii de la Daco Getica.

S-a văzut din start dorința “lupilor” de a-și spori zestrea cu alte trei puncte după victoria de la Mioveni, ritmul alert și presingul permanent fiind atributele esențiale ale unui succes care să fi plasat Petrolul la un singur punct în spatele echipei clasate, momentan, pe locul trei! Dar, ulterior, s-a întâmplat exact pe dos…

Ploieștenii au avut prima ocazie de gol dar Chindriș (4) a șutat fără vlagă, mingea fiind reținută de Gavrilaș fără mari probleme. După patru minute, la centrarea lui Borța din flancul drept, Moldoveanu a luftat ca un începător iar Chindriș, din 20 de metri, a avut o tentativă de lob, balonul fiind reținut de fostul portar al prim-divizionarelor Astra Giurgiu și FC Voluntari.

În minutul 11, după un corner executat de Marinescu, portarul oaspeților a scăpat mingea la bara a doua dar Muşat a repins din faţa lui Moldoveanu, la 6 metri!

Contrar cursului jocului, elevii lui Marius Bratu au deschis scorul în minutul 17! Francezul Nsiah l-a deschis pe STANCU, excelent, printre Ghinga și Sarris, acesta s-a descotorisit de amândoi și l-a executat pe Bolboașă, fără reacție, cu sânge rece: 0-1!

Egalarea a survenit după 13 minute, Arnăutu, Kozoronis și Moldoveanu ratând, pe rând, șansa de a-i bucura pe inimoșii suporteri. Atunci, la centrarea lui Țigănașu, ARNĂUTU a plasat mingea, cu capul, în dreapta portarului: 1-1!

Oaspeții au reacționat incredibil, de două ori în câteva minute, ambele faze ofensive transformându-se în goluri! Prima reușită, cea de 1-2, a fost din penalti-ul transformat de NSIAH (38), lovitură acordată după un fault besmetic, inutil, al lui Sarris la Martin. Apoi, după doar trei minute, fostul atacant al “lupilor”, ROBERT GRECU, a pătruns perfect și l-a executat pe Bolboașă, din 8-9 metri! In-cre-di-bil!

A fost rezultatul unei reprize în care gazdele au avut doar posesie și sporadice ocazii mari de a reuși să marcheze, faza de apărare fiind neglijată flagrant, dovadă fiind cele trei goluri primite! De la o echipă care, la acest moment, se află printre cele șase care părăsesc eșalonul!

Mitanul secund s-a jucat unidirectional, spre poarta echipei vizitatore. Dar, fără nicio realizare majoră vreme de multe minute. Aidoma unui șah etern din care nimic pozitiv nu poate ieși.

Sub ploaia de sudalme venite din tribune dar și miștourile evidente și deloc ușor de acceptat, fotbaliștii Petrolului au clacat inimaginabil iar jocul a părut un fel de leapșa eternă! O “ungureasca” la o poartă imaginară, o ciorbă fără sare…

Iar scandările de final, “ole, ole, mulțumim Petrolule”, au arătat dimensiunea momentului la echipa considerate apriori cea mai îndreptățită să spere la promovare. Dar care, pe parcurs, mai ales în acest retur, a arătat că una e să vrei și alta să și poți! Ca-n viață, în fond!

  • Suporterii, parcă mai uniți ca niciodată în acțiuni legate de susținerea echipei, au cerut la unison demisia lui Cristi Vlad, președintele considerat a fi unic vinovat pentru cum a orchstrat campaniile de transferuri.
  • Personal, m-a impresionat bannerul arborat de fanii din Peluza Latină, citatul omului politic britanic Winston Churchill fiind extrem de potrivit acestor momente: “Succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează”! Frumos și… bine ales momentul!

Casetă

Petrolul Ploiești – Daco-Getica București 1-3 (1-3)

Stadion: “Ilie Oană” Ploiești. Spectatori: circa 3000. Marcatori: Arnăutu (30)/ Stancu (17), Nsiah (38, penalti), Grecu (41)

Petrolul: Bolboaşă – Olaru, Sarris, Ghinga, Ţigănaşu (66 Ștefănescu) – Chindriş (46 Rusu), Kozoronis – Borţa (81 Țicu), Marinescu (cpt.), Moldoveanu – Arnăutu. Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Daco-Getica: Gavrilaş (cpt.) – Dedu, Prodan, Motroc, Muşat – Cârjan (75 Neacșu), Călinţaru – Stancu, Martin (67 Buștea), Grecu (85 Ilie) – Nsiah. Antrenor: Marius Baciu.

Cartonașe galbene: Sarris (37), Borța (64)/ Cârjan (53), Stancu (90+2)

Au arbitrat: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea) – George Bogdan Duță (Bacău) și Cristian Voicu (Focșani).

Observatori FRF: Lucian Măiereanu (Brașov) și Florentin Barbu (Giurgiu).


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>