Timpul trece, petroliștii suferă!

mihailovici suparat!Retrogradarea Petrolului a lăsat răni adânci. Pe unde merg, la piață, la supermarket, la teatru, pe stradă, sunt întrebat despre ce s-a întâmplat și, mai ales, ce va urma de aici înainte.

Din păcate, chiar dacă o scald după ce, în urmă cu 9 luni, eram convins că “lupii” nu aveau cum să rateze promovarea, nici măcar la întrebarea despre viitorul imediat nu pot formula vreun răspuns. Pentru că la clubul Petrolul, din păcate, nimeni nu are vreo reacție! Nimeni nu vorbește, nimeni nu informează, toți așteaptă ceva!

Se vorbește despre retragerea finanțării de la Veolia, problemele interne din cadrul societății primând la acest moment. Odată cu prezumtiva despărțire ar apărea, implicit, imposibilitatea alcătuirii unui lot competitiv. Mai mult, contractul antrenorului Gheorghe Mulțescu – nul la acest moment, echipa nepromovînd! – nu ar mai putea fi negociat! Dintre fotbaliștii lotului care a terminat ediția 2018-2019 vor rămâne puțini. Cea mai mare parte a lor, împrumutații, au plecat, deja. În opinie personală, aceasta a fost principala vină a conducătorilor de vreme ce – s-a și văzut! – cei mai mulți dintre cei aduși în această formă au evoluat la trecerea timpului, fără implicare și inimă pentru culorile galben-albastre.

S-a pierdut un an, în fond nu este nicio tragedie! Numai că, se pare, nimeni nu a prea învățat din greșeli. Aceeași inerție și secretomanie, aceeași lipsă de transparență cu care ne-am obișnuit după cele două promovări succesive, același stil ambiguu de a conduce o entitate și așa greu de condus. Într-un oraș în care mai toți doresc câte ceva dar aproape nimeni nu face nimic! Și nu scriu, aici, doar despre fenomenul sportiv…

Liga a II-a va debuta pe 3 august. Adică peste mai puțin de două luni.

Repet, se lucrează la fel ca în sezonul trecut: în ultimul moment se hotărăște antrenorul, în ultimul moment se aduc fotbaliștii cu care să ataci promovarea, în ultimul moment se face programul de antrenamente, cantonament și jocuri amicale. În ultimul moment, adică atunci când, antrenori sau jucători, cu toții sunt arvuniți sau transferați la echipe cu care, cel mai probabil, te vei lupta pentru promovare.

Și nu sunt puține: FC Argeş, UTA, Ripensia, Farul, Rapidul, ASU Poli, Mioveniul, Pandurii, Călărașiul, Chiajna, Buzăul, Sibiul sau Clujul… Și multe altele dispuse, ca și până acum, să te încurce în tentativa atât de nobilă!

Nu puțini afirmă cu această a doua ligă va fi chiar mai interesantă decât prima! Că luptele pentru promovare și retrogradare vor fi mult mai atractive în comparație cu ce s-a văzut în acest sezon la Liga I.

Partea bună este că se știu aceste subiecte, adică toate cele mai sus prezentate!

Partea proastă, în schimb, este că lentoarea cu care se acționează nu face niciun bine Petrolului. Și nici nu se întrevăd prea multe șanse, de vreme ce echipa nu mai are absolut nimic: președinte, vice, antrenor, lot competitiv… Și, repet, nici măcar certitudine că partenerul finanțator va continua proiectul anunțat, în urmă cu doi ani, ca fiind unul de suflet…

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>