Ținte la vârf pentru galben-albaștri

marius-stan-si-marian-costea-au-urcat-de-1Ca de fiecare dată înaintea unor mari dezvăluiri făcute de către oficialii Petrolului, apar pe rețelele de socializare – și nu numai! – nume dintre cele mai cunoscute care vin să risipească angoasa menținută de către cei care răspund de destinele echipei.

Așa a fost și anul trecut, așa s-a întâmplat și în acest an. Adică altfel decât la momentul în care “lupii” au promovat în fotbalul mare!

În fine, poate că așa se face și noi, novicii, nu cunoaștem. Credeam că, odată cu trecerea anilor, ne vom putea alinia conceptelor văzute și auzite din fotbalul mare european…

Una peste alta, principalul vizat pentru funcția de președinte al Petrolului au urma să fie Marius Stan, fostul manager al Oțelului Galați, echipa campioană a României în sezonul 2010-2011.

El ar urma să fie prezentat, oficial, într-o conferință de presă organizată de clubul ploieștean la Ilie Oană, joi la ora 13:00.

Interesant de aflat ar fi și dacă Marian Costea, partenerul traditional al lui Stan, ar putea fi adus în prim-planul noului proiect, Costea fiind cunoscut la acest moment ca team-managerul echipei arădene UTA!

Dar cea mai importantă pare numirea antrenorului, Gheorghe Mulțescu fiind omis până acum de la discuții, tot mai mulți “cunoscători” dându-l pe Dorinel Munteanu drept noul tehnician al “lupilor”! Chiar dacă “Neamțul” se află în convalescență după dificila operație de coxartroză făcută în Franța! Dar, cine știe?

Biografia lui Marius Stan

A făcut performanţă ca manager în fotbal, fiind singurul preşedinte de club sub conducerea căruia echipa de fotbal Oţelul Galați a câştigat titlul de campioană a României

În anul 1983 a absolvit Facultatea de Metalurgie, secția Prelucrări Metalurgice din cadrul Universităţii Galaţi.

Marius Stan a activat doar în fotbal, mai întâi ca jucător, iar mai apoi ca manager, cu excepţia perioadei de 6 luni – iunie 1989-ianuarie 1990 – când a lucrat ca inginer în Combinatul SIDEX.

Între anii 1968-1991 a jucat la cluburile F.C. Galaţi, Ancora Galaţi, Politehnica Galaţi, F.C.M. Galaţi şi Dacia Unirea Brăila, apogeul carierei de fotbalist fiind atins în 1988, când Oţelul a învins puternica echipă italiană Juventus Torino, cu 1-0 într-un meci contând pentru Cupa UEFA.

Cariera de manager şi-a început-o cu Oţelul Galaţi (1991-1998), club la care s-a reîntors din 2005. Până în acel moment, a mai condus cluburile: Rocar Bucuresti (care în sezonul 1998-1999 a promovat în Liga 1),  FC Vaslui (2003-2004 – promovare în Liga 2) şi Politehnica Iaşi (2004-2005 – promovare Liga 1).

Perioada 2000-2002 a dedicat-o afacerilor. Din 2005 a condus CF Oţelul Galaţi care se poate lăuda cu câştigarea Cupei Intertoto (2007), cu participarea în Cupa UEFA (2007), cu titlul de campioană a României (2010-2011), Supercupa României (2011) şi participarea în grupele Ligii Campionilor alături de echipele Manchester United, Benfica Lisabona şi FC Basel.

 


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>