Arhivă zilnica: 14 iunie 2019

“Mămăliga” a explodat înainte de fierbere!

FOTBAL:CONFERINTA PRESA PETROLUL PLOIESTI (12.06.2019)După aproape 24 de ore de la așa zisa conferință de presă la care jurnaliștii din România au fost invitați, starea de fapt nu a evoluat pozitiv pentru clubul fanion al Ploieștiului. Din contră, Veolia a prezentat, aseară, un comunicat oficial în care anunță retragerea finanțării pentru Petrolul. O decizie grea, chiar extraordinar de grea, luată la nervi și terminată abrupt, în câteva secunde!

Minunea la care asistasem doar pentru câteva minute și din care înțelesesem că “lupii” puteau promova în primul eșalon doar dacă toate forțele care compuneau întregul – conducere, antrenor, echipă, suporteri, mass-media – își vor da mâna, a dispărut în neant.

Un singur minut de nebunie a năruit un ciclu de trei ani, munca a zeci și zeci de oameni, un geamantan de bani, un munte de iluzii…

Fără a mai ascunde adevărul, Petrolul a murit încă o dată! Singurul argument care ar contrazice afirmația ar sta într-un boicot provocat, o stare de fapt pe care numai niște mizerabili au putea-o genera. Ori, cum orașul este plin de astfel de “caractere”, să nu ne mire cum, după colt, la câteva minute distanță, s-ar putea afla speranța! Noua speranță! Aceea care, invariabil, va fi debarcată de la conducere după nici un mandat, așa cum s-a procedat în ultimele două decenii.

Personal, m-am săturat de toate aceste mizerii! Așa cum eforturile conjugate ale unor suporteri de a mă scoate din fenomen au reușit, măcar și parțial, tot așa vin și anunț pe această cale că sunt decis să abandonez tema Petrolului, singura echipă din România pe care am iubit-o necondiționat și pentru care am făcut atâtea sacrificii. Cei care mă cunosc, știu că acesta este singurul adevăr!

Petrolul, singura echipă din această lume în care suporterii dictează orice, oricât, a ajuns la un nou cap de pod. Mi-ar plăcea să fie ultimul dar, cu siguranță, nu va fi așa!

P.S. – Pentru cei care, încă, nu cunosc aspectul: la momentul ultimei discuții între partenerul finanțator și Marius Stan, oficialul de la malul Dunării a pus pe masă două contracte de demisie semnate în alb.

Primul, scadent la 13 iunie 2020, stipula negru pe alb că Petrolul va fi promovată la acea dată. În celălalt, scadent la 13 iunie 2024, se vorbea despre echipă ca fiind noua campioană a României! Ambele proiecte vizau obiective clare, partenerul finanțator fiind parte integrantă a marilor ambiții! Să ne liniștim, nu va mai fi cazul!