Arhivă zilnica: 21 iunie 2019

O nouă strategie pentru echipa “lupilor”?

JnpjPTEmaGFzaD0xNTliMzk3ZWViMjMyYTBmY2ViN2M2YWU0YjM5MDM1NA==.thumbPetrolul se pregătește pentru startul noului sezon, reunirea fiind programată în prima zi a săptămânii viitoare după ce, la prânz, oficialii echipei se vor fi întâlnit cu reprezentanții mass-media.

Decizia revenirii la sentimente mai bune din partea partenerului finanțator Veolia a avut darul de a detensiona sensibila categorie a suporterilor pătimași iar noua înțelegere pare a fi pe placul tuturor.

Rămâne ca flerul și priceperea președintelui Marius Stan să aducă plusvaloarea atât de necesară iar profesionalismul antrenorului Flavius Stoican, reactivitatea pozitivă a unui lot ce trebuie, neapărat, coagulat și bine ținut în frâu.

Nu va fi foarte ușor, deja se cunoaște acest lucru de vreme ce măcar șapte dintre partenerele din serie – Rapid, FC Argeș, UTA, Farul, Gloria Buzău, Concordia și U Cluj – au anunțat deja că nu au alt obiectiv decât cel al promovării!

Este bine să remarc noua strategie a “lupilor”! Pe niciun canal, dar pe absolut niciunul, partenerul finanțator, președintele, antrenorul sau vreunul dintre jucători nu se pronunță vizavi de marele obiectiv! Este clar, nimeni nu se gândește la altceva și toate eforturile, conjugate, pot duce Petrolul acolo unde-i este locul, în eșalonul de elită. Dar, prin faptul că încă nu a apărut niciun comunicat, interviu sau orice altă modalitate de exprimare mă face să cred că va exista o altă strategie în sezonul care va debuta în prima sâmbătă a lunii august! Una mai discretă și mai plină de substanță până atunci când, de fapt, ar trebui să și conteze! Adică la debutul lui iunie, 2020!