Emisiunea Timeout de mâine seară îl are în prim plan pe David Neacșu, unul dintre cei mai importanți și mai cunoscuți alpiniști și exploratori români ai momentului.
Producția, înregistrată la finele săptămânii, aduce în fața dumneavoastră un sportiv de excepție, un tip pentru care munții și ale lor mistere nu mai au secrete.
Din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya și Uganda și până în Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo și Alaska, David Neacșu aduce la Ploiești, prin emisiunea Timeout, dozele de aventură și andrenalină pe care fiecare dintre noi le-am dori trăite măcar o dată în viață!
Stilul unic de a povesti, bonomia dar și zâmbetul permanent atunci când vorbește despre viață și moarte, fac din această emisiune o excepțională pledoarie pentru aventură, excursii, noutate și viață frumoasă și liberă!
Nu ratați întâlnirea cu David, sportivul care și-a rupt o întreagă zi pentru a veni din Capitală și a participa la emisiunea “care-mi face plăcere să o urmăresc, săptămânal, la dumneavoastră pe canalul de Youtube” așa cum s-a exprimat autorul volumului “Cartea înălțimilor”, probabil cea mai completă analiză a aventurilor trăite în cele peste 50 de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, muntele Kenya, McKinley, Everest, Aconcagua și mulți, mulți alții.
Nu obișnuiesc să fac astfel de recomandări dar, de această dată, o fac cu mare drag, emisiunea chiar fiind una de colecție!
Nicio noutate, Timeout poate fi urmărită în fiecare zi de marți, de la ora 20:00, pe Valea Prahovei TV și canalele de Youtube ale FCP TV, DaDa TV, Observatorul Prahovean și cel personal, Cristian Anghelescu. Iar mâine pică “mănușă”, producția fiind difuzată exact după terminarea meciului de la Târgoviște, acolo unde Petrolul pleacă cu prima șansă în fața Chindiei, în Cupa României.
Comentarii recente