Petrolul… și atât!

Bilete Ploiesti: Centenar Petrolul Ploiesti - 12 oct, ora 19:00 - Stadionul  Ilie Oană - iaBilet.ro

Au trecut 59 de ani de când am făcut cunoștință cu marea mea dragoste, unica iubire necondiționată, plăcerea bilunară, Petrolul, echipa fanion a Ploieștiului.

Am trăit alături de “lupi” și la bine și la rău, întreaga existență fiindu-mi legată de această trupă!

Am ratat ceremoniile în urma cărora doar colegii de clasă au fost făcuți pionieri și UTC-iști! Nu m-am prezentat la un examen cu greutate, la IPG, am fugit din armată, din șantierul tineretului de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, am aranjat nunta funcție de programul etapei!

Am schimbat 4 mașini, după zeci de mii de kilometri în toată țara dar și peste hotare, alături de colegi de breaslă.

Am scris mii de articole, am deconspirat sute de matrapazlâcuri, am fost alături de oameni din conducere cu caracter nobil, am fost ofițer de presă, am cunoscut mii și mii de oameni din tot spectrul fotbalului românesc. Cu mulți dintre ei păstrez relații de prietenie sau amiciție care mă onorează.

Am fost blamat într-o perioadă, am avut bannere arborate de cei din galerie doar pentru că singura mea credință era Petrolul Ploiești, nu CSM Petrolul sau FC Ploiești!

Am trecut cu detașare peste toate mizeriile rămânând alături de crezul meu.

Am savurat, alături de tatăl meu, izbânda istorică din 1966 în fața lui Liverpool, am fost parte a stratagemei ABBA, am murit și apoi am înviat în 1995 când Cupa României a fost adjudecată în dauna Rapidului, pe stadionul Național!

Nu pot să nu-mi reamintesc o altă finală de Cupă, în 2013, când am învins cu 1-0 pe CFR Cluj grație reușitei lui Bokila.

Am trăit clipe de poveste alături de fotbaliști excepționali, cu antrenori precum Cosmin Contra sau Răzvan Lucescu, Petrolul fiind, cu ei, la doar câteva lungimi de titlul national!

Am trăit un faliment rușinos dar echipa a reușit să se ridice din marasmul fotbalului mic.

Acum, după trei ani de la promovare, Petrolul se regăsește printre primele 6 echipe ale Superligii! Iar mâine sărbătorește Centenarul!

Este anunțat un program stufos, cu zeci de provocări și surprize pe care doar adevărații “petroliști” le vor savura la maxim! Clou-ul absolut va debuta la ora 19:00, atunci când cei prezenți se vor bucura de un amical de gală cu echipa olandeză Vitesse Arnhem!

Tot ce am relatat mai sus, telegrafic, este doar o simplă pledoarie pentru ca mâine seară să ne întâlnim la “Ilie Oană” și să ne bucurăm alături de marea noastră iubire!

Știu că suntem mult mai mulți “petroliști” decât cele 15000 de locuri ale arenei! Îmi doresc din tot sufletul să văd promisa coregrafie a galeriilor, să fim parte la ea cu toții! Petrolul merită această provocare, cu toții o merităm! Prea mult am râs și am plâns alături de echipa asta să nu o cinstim cu adevărat, mâine, la aniversară!

Hai, Petrolul!


Lasă un comentariu


NOTĂ - Poţi utiliza: HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>