Arhivă nor etichete: Akdeniz

Și Astra a învins tot cu 4-0!

Profitând de dimineața mai puțin aglomerată a echipei petroliste – staff-ul galben-albaștrilor ducând echipa la Terra City, cel mai mare și mai recent construit mall al Antalyei – am ales să văd la lucru și Astra, echipa din “9 Mai” având meci amical cu bielorușii de la Neman Grodno, de la orele 11:00. Așa încât, răzbind prin perimetrul stadionului în lucru de la Universitatea “Akdeniz” - gazon excelent, dar cu organizarea de șantier deranjantă! – am ajuns la meciul amintit.

Singurii spectatori într-o viitoare tribună principală ce va fi dată în folosință în vară erau Ioan Niculae, patronul echipei, Petrică Buduru, președintele comitetului director, Mario Branco, directorul general și, surpriză, Marian Manea, fostul președinte al alb-negrilor, acum invitatul lui Niculae. Lângă acest grup i-am zărit și pe Mihai Matei, organizatorul de competiții, și Kadîr Arikan, responsabilul din partea turcă a reușitei cantonamentului. La pauză a sosit și noua achiziție a astriștilor, mijlocașul ofensiv Rui Miguel Melo Rodrigues (foto de jos, primul din stânga), jucător așteptat din primul stagiu de pregătire, venit acum liber de contract din superliga rusă. Acesta a fost prezentat patronului și a urmărit mitanul secund și, totodată, jocul bun al noii sale echipe. Cele 4 goluri au fost reușite de către Fatai (2, 45), Laionel (39) și Ricardo (68).

Astra a jucat în formula: Grigore – Bărboianu, Găman, Ricardo, Țigănașu – Mihalache, Seto – Spadacio, Stan, Laionel - Fatai. În repriza secundă au fost introduși și Lungu, De Amorim, Oprsal, Junior Morais, Pătrașcu, Băjenaru, Vădrariu, Ologu, Tigoianu, Rusu.

Oaspeții au mizat pe echipa: Chernikov – Kovalenko, Savostianov, Plaskonny, Rovneyko – Epureanu, Anyukevich, Lebedev, Semenov – Bench, Goncharik. Au mai jucat: Astapenko – Nadievsky, Pavlov, Saratov, Tsaplin și Plaskonny. Antrenor : Alexandru Koreshkov

Dacă în prima repriză a aplaudat ieșirile la rampă ale lui Laionel și Fatai (2), pe întrega durată a ultimelor 45 de minute, supărat din cauza jocului slab al fundașului Valerică Găman, patronul Niculae și-a desfințat internaționalul, cuvintele acestuia ajungând în teren cu ajutorul secundului Vali Sinescu! La scurtă vreme, Găman a fost schimbat! La final de joc, mulțumit măcar de victorie dar și de prestația concludentă a brazilienilor Spadacio și Laionel, Niculae a dat OK-ul pentru aducerea încă unui fundaș central, directorul general Mario Branco fiind însărcinat expres cu această doleanță! “Adică poate Radek (n. red. Oprsal) și nu poate vedeta asta? Îi arăt eu vedetism, în scurtă vreme! Cum a venit, repede și pleacă! Și el și Tigoianu! Uite, în 2 minute a pierdut mingea de trei ori! Sunt mulțumit, în schimb, de ăsta micu’, de Vădrariu! O să și joace în prima echipă, s-a călit la Piatra Neamț foarte frumos! Vreau să văd Astra că joacă fotbalul cu plăcere! Să muncească, să transpire și să se bucure pentru banii care îi câștigă! Pentru asta plătesc!” a terminat patronul, plecând în trombă spre aeroport și de acolo în țară.

Următoarea partidă a astralilor va avea loc luni, de la 15:30, cu Slavia Sofia, pe același teren de la Universitate.