Arhivă nor etichete: Alina Dumitru

Badea și Ciutacu, gunoaiele din mass-media!

Am crezut că, odată și odată, după niște derapaje verbale incredibile, la limita de jos a bunului simț,  jurnaliștii trustului Intact – Victor Ciutacu și Mircea Badea – vor reveni la sentimente mai bune și-i vor cere scuze campioanei olimpice Alina Dumitru, jignită profund în ziua referendumului. Pe Twitter, cei doi i-au adus insulte fără precedent uriașei noastre sportive. “Idoliţa snobilor cu acces la net, Alina Dumitru, e vexată că n-au sunat-o nici suspendatul, nici interimarul. Deci nu votează, nu se bagă”, a scris Ciutacu. “O doare mâna cu care votează pentru că a bătut-o brazilianca la zero”, a comentat și Badea. Ulterior, după ce un alt utilizator de Twitter a scris că “Vaca e o vacă pentru că aşa s-a născut”, Ciutacu a confirmat: “Exact”.
De-acum, este clar pentru toată lumea, Mircea Badea și Victor Ciutacu s-au supărat după ce Alina Dumitru a declarat că nu a votat la referendum. “Nu am fost să votez, nu mă bag în situaţia politică, nu comentez. Olimpiada trecută, după ce am luat aurul, m-a sunat Băsescu, dar acum nu m-a mai sunat nimeni, nici Băsescu, nici Antonescu”, a spus Alina Dumitru de la Londra. Și de aici, jihadul!

Interesant este altceva! Faptul că acest Ciutacu își compară dizertațiile televizate cu prestația care i-a adus Alinei Dumitru titlul olimpic, luându-l aliat și pe Mircea Badea: ”Fiindcă, asta-i realitatea, Mircea Badea şi Victor Ciutacu sunt, azi, în televiziune, cam ceea ce era-n judo Alina Dumitru acum patru ani”! Iar Badea, parcă dator colegului de televiziune, solicită acum nici mai mult nici mai puțin decât scuze din partea marii campioane: „Eu sunt victima în treaba asta. Sunt tâlhărit de doamna Alina Dumitru, fără voia ei. Doamnă Alina Dumitru, haideţi să ne maturizăm până mâine. Aştept să faceţi turul televiziunilor, să daţi declaraţii în ziare şi să vă cereţi scuze faţă de mine. Eu sigur, sigur nu-mi cer scuze, ci aştept scuze”! Defalcând, avem deja chintesența gândirii acestor gunoaie din mass-media: amândoi ar fi cei mai buni jurnaliști de televiziune din lume, în acest moment! (Cum era Alina acum 4 ani!!!) Și când te gândești că supărarea și jignirile celor doi provin doar din faptul că, pentru a nu știu câta oară, trustul aflat sub patronajul lui Dan Voiculescu nu a reușit să câștige bătălia politică în care s-a angrenat!
Jurnalistul Cătălin Tolontan, acreditat oficial la Jocurile Olimpice, a anunțat în această dimineață că sportivii români participanți la Olimpiada de la Londra ar putea intra în silenzio stampa, în semn de protest față de jignirile fără precedent aduse Alinei Dumitru de jurnaliștii amintiți ai trustului Intact. “Luăm în calcul și intrarea în silenzio stampa a întregului lot, dar, pe de altă parte, știm că nu toți jurnaliștii au treabă cu ce s-a întâmplat și n-am vrea să-i lovim pe nedrept”, a declarat unul dintre campionii români pentru ziarul Gazeta Sporturilor.
De asemenea, același Tolontan anunță că astăzi COSR va reacționa oficial pe marginea acestui subiect. Iar despre Alina Dumitru, ziaristul spune: “De două zile, ea are momente de lacrimi și e supărată în loc să se bucure pentru medalie”.

Mă întreb până unde poate să mai ajungă  mojicia în țara asta… Cine, vreodată, are dreptul să o jignească pe una dintre cele mai mari sportive ale României? Cine sunt, de fapt, cei doi calomniatori? Ce rang suprem pot avea ei dacă își permit să bălăcărească numele unei zeițe a sportului? Și, până la urmă, care a fost motivul supărării lor? Că nu a votat Alina la Londra? Așa, și? Ce, era obligată să voteze? De unde și până unde această cretinitate? Poate a stat și și-a oblojit rănile deschise, poate a avut chef să doarmă toată ziua după mii de ore dedicate pentru pregătire! Sau, poate, nu a avut chef să se ducă la urne! Care era problema lor? Aceea de a o defăima și a o supune oprobriului public? Sincer, în momentul în care am citit reacțiile celor doi la adresa marii noastre campioane, am roșit numai la gândul că mii și mii de oameni vor avea de spus cuvinte grele la adresa mass-media… Și că, implicit, tirul invectivelor va mitralia necruțător, fără a alege neghina din grâu!

Oameni buni, sentimentul pe care-l trăiesc la acest moment este unul de rușine maximă. Nu neapărat pentru că o cunosc personal pe Piți – ea fiind invitată și participând de două ori la “Pasul la ofsaid” – cât mai ales pentru faptul că o astfel de mare campioană nu ar trebui să fie niciodată jignită, ci simpla-i atingere să fie făcută numai cu florile purității și ale recunoștinței veșnice! Alina merită cununi de laur și prețuirea TUTUROR ROMÂNILOR. Iar, dacă pițifelnici precum Ciutacu și Badea și-au permis să o insulte atât de necioplit, ar trebui ca noi toți, indiferent din ce sector al societății privim cazul, să luăm atitudine și să-i salvăm Alinei onoarea!


Onoare pentru sportivi de top

În această după-amiază, în fața Primăriei Bușteni, edilul Emanoil Savin a acordat diplome, cupe și plachete sportivilor Alina Dumitru și Adrian Mutu, titanii din judo și fotbal bucurându-se cel mai mult pentru primirea a câte 500 de metri pătrați de teren în Valea Cerbului, zonă exclusivistă a stațiunii de sub Caraiman, teren pus la dispoziţie de către autorităţile locale.

Covor roșu, zeci de elevi cu buchete de flori, televiziunile “în păr”, pâine și sare, afinată… Nu putea lipsi primarul Emanoil Savin, sufletul acțiunii. Echipat la patru ace, cu tricolorul cambrat pe sacoul gri-petrol, edilul și-a așteptat oaspeții cu inima la gât. Ultimele retușuri, ultimele observații… “Gata, vine Adrian! Atenție, o să intre direct în zona centrală! La un minut sosește și Alina! Vedeți cum faceți loc, nu conduc ei! Adi vine cu un Porsche Cayenne iar Alina cu un Mercedes!” Numai că șoferii celor doi, în fapt prietenii lor buni – Crâng și, respectiv, Dinu – au parcat bolizii în lateralele edificiului, stârnind isteria printre cameramanii plecați ca din pușcă pentru a nu scăpa cine știe ce moment nepereche!

Au urmat clipe frumoase, cu Alina și Adrian sorbind câte o afinată din ceșcuțe de lut și degustând tradiționala pâine cu sare! Apoi, rând pe rând, și-au primit cadourile și au răspuns întrebărilor iscoditoare venite din partea mass-media. Alina a declarat că abia așteaptă să-și facă o căsuță de vacanță unde să se odihnească după competițiile parcă din ce în ce mai grele. Adi Mutu a punctat că nu ştie să schieze şi că oricum nu ar fi avut voie să practice acest sport! A adăugat însă că fiul său, Mario, va fi probabil încântat că va putea să simtă din plin zăpada la Buşteni! “Oricum, voi veni aici de destule ori pentru a mă relaxa” a conchis “briliantul”.

La finalul ceremoniei, Alina Dumitru a primit flori din partea băieţilor din Buşteni, iar Adrian Mutu din partea fetelor. Cu pupăturile și autografele de rigoare!

După o jumătate de ceas, Alina Dumitru şi Adrian Mutu s-au întâlnit cu consilierii locali și cu reprezentanții mass-media la o recepţie oferită în cinstea lor de către primarul Savin la stabilimentul său, Hotelul Alexandros.

S-au servit, cu preponderență, preparate din vânat, “cu siguranță 100% ecologice” cum a spus gazda. S-au închinat pahare cu tării și vinuri nobile și s-au ascultat refrene de ieri și de azi interpretate de un acordeonist cu mare talent!

A fost o după-amiază de calitate, așa cum numai gazdele bune știu să facă! Iar, atunci când vorbim despre astfel de persoane, este musai să-l plasăm la loc de frunte pe edilul Bușteniului! Pentru ideile sale, pentru emfază și spirit, pentru modul în care își promovează regiunea pe care o conduce! Felicitări! Chiar merită!