Arhivă nor etichete: Alpii Tirolezi

Waidring, altă stațiune minune din Alpi

Ani buni la rând, ajuns în cantonamentele Petrolului și Astrei, am avut parte de zile deosebite în Alpii Tirolezi. Fie că a fost vorba de Kaprun, Zeel am See, Mayrhofen sau Waidring – toate fiind stațiuni recunoscute ale Austriei, mai ales pentru anotimpul de iarnă – am sesizat dorința tuturor conducătorilor de a oferi echipelor lor condiții dintre cele mai bune în ceea ce privește terenul de joc, partidele cu caracter de verificare, cazarea, masa și tot ceea ce mai ține de programul bine structurat al unei prim-divizionare.

În acest an, odată cu noul management propus de acționarul Dan Capră și dirijat de Andi Crângu, deschiderea către normalizarea relațiilor cu mass-media s-a produs vizibil, fie doar și pentru faptul imediat de a permite unui număr de patru reprezentanți ai mass-media să facă deplasarea la Waidring. Firește, fără ca nimeni dintre jurnaliști să împieteze programul lotului, mai mult, toți fiind cazați la o distanță de circa 700 de metri de echipă, la o pensiune cochetă și bine dotată. Nefiind pretențioși, ba chiar îndrăgind aventura și spiritul de gașcă, am făcut și o economie substanțială pentru club, propunând sistemul de autogospodărire! Fiind cel mai în vârstă, plăcându-mi și gastronomia, am admis să fiu un fel de master-chef al grupului, scăpând astfel de spălatul vaselor și al curățeniei în apartamentul nostru! Oricum, veniți cu genți frigorifice și câteva delicatese cum numai în România poți întâlni, i-am făcut pe localnicii pensiunii să deschidă larg ochii, uimiți probabil de desfășurarea de forțe produsă la descărcare și care a durat aproape jumătate de ceas! Crezând cu toții că suntem mai mult de patru, așa cum aranjasem prin intermediul poștei electronice! Dar nu acesta a fost motivul principal pentru care am optat pentru o astfel de pensiune ci, mai ales, oportunitatea de a folosi internetul gratuit, non stop, pe întreaga perioadă a sejurului în Waidring! Vă imaginați cum, astfel, am scutit sute de euro, doar perioadele de transfer date și imagini pentru redacții durând ore în șir! Fără să mai punem în discuție contactul zilnic cu familia, prietenii, etc.

Petrolul se află cazată la hotelul Rilano Steinplatte, probabil cel mai luxos stabiliment din acestă zonă a Austriei. Camerele mari, elegante, amintesc de “mamuții” din Antalya iar bucătăria austriacă pare exact ceea ce și-a dorit Rednic de la acest al doilea cantonament: multe paste făinoase, mult pește de calitate, pasăre, salate și legume de tot felul. După o aventură prelungită, de dimineață, pe relația Munchen-Waidring, un blocaj rutier întârziind sosirea prognozată pentru ora 9:00, au urmat dejunul și 3 ore de odihnă. La 17:30, galben-albaștrii s-au deplasat la St. Ulrich, o localitate situată la 6 km de hotel, ședința de pregătire de 90 de minute cuprinzând teste fizice și procedee tehnico-tactice, atât preparatorii fizici Giovanni Melcchiore şi Radu Vasilcan cât și antrenorii Mircea Rednic şi Mihai Teja făcând un antrenament, consistent, în forță. De altfel, pe întreaga perioadă a cantonamentului montan din Austria, „petroliștii” vor servi, zilnic, câte două ședințe de pregătire, de marţi urmând să înceapă și jocurile de verificare. Primul test a fost programat cu o echipă din eșaloanele inferioare ale țării gazdă, SV Seekirchen, meci care va începe la ora 18:30.
Mircea Rednic, coach-ul “lupilor”, se bazează aici, la Waidring, pe următorii fotbaliști: Mircea Bornescu, Vasili Hamutovski, Valincius Povilas, Iuliu Oprea, Marian Cristescu, Jean Sony Alcenat, Sebastian Achim, Ionuţ Neag, Lukasz Szukala, George Galamaz, Vincent Bikana, Constantin Grecu, Haubert Sitya Guilherme, Damien Boudjemaa, Sony Mustivar, Daniel Opriţa, Laurenţiu Marinescu, Ovidiu Hoban, Adrian Cristea, Vlad Morar, Hamza Younes, Mihai Roman, Gicu Grozav și Sebastian Cojocnean. Acesta din urmă a prins lotul de Waidring în ultima clipă, semnând un angajament valabil timp de două sezoane cu opţiune de prelungire pentru încă unul. În vârstă de numai 22 de ani, Cojocnean a evoluat ultima dată tot la “U” Cluj, după ce, anterior, mai jucase pentru CS Otopeni, CS Buftea, Politehnica Timişoara, Sportul Studenţesc şi Gloria Buzău. Lipseşte nigerianul Nwakaeme Tony, cel care, din cauza unor probleme medicale dar şi a unor dificultăţi legate de procurarea vizei, nu a mai făcut deplasarea în Austria.

De un lucru, este clar, nu ne vom putea plictisi! Și anume de peisajul mirific, bestial, care ne înconjoară încă de la primele ore ale dimineții și până târziu, în noapte! Crestele munților, mai mereu acoperite peste zi de albul lăptos al norilor, se descriu ireal la crepuscul, cu razele molcome ale soarelui plutind candid până la nivelul apelor limpezi de munte care înconjoară stațiunea. Apoi, la fel de interesant pare programul pe care gazdele din stațiune îl au pregătit, săptămână de săptămână, pâna la debutul sezonului de iarnă! Chiar dacă nu pare nimic spectaculos, personal negăsind niciun nume special pe întreg programul de spectacole al verii, organizatorii pun un accent deosebit pe tradiția locală, pe muzica tiroleză, pe arta meșteșugarilor și patima culinară. Este suficient ca 3-4-5 localnici cu ceva ureche muzicală sau instrumente de profil, îmbrăcați în spiritul și cerința evenimentului, să vrea să se producă în fața a 100-200 de turiști avizi de nou și gata… manifestarea-i gata! Se bea bere (cu butoiul) chit că o halbă costă exact cât 5 la noi, se participă la tombole, se chiuie și se danseză la braț, stând pe băncile de lemn ale teraselor! Așa-i mereu, dar în week-end parcă agitația sporește! Am văzut femei puternic ”asezonate”, bărbați roșii în obraji – din ce Doamne-iartă-mă, că berea asta parcă n-are nicio vitamină pe lângă minunatul extract de struguri! – iar copiii, bandiți, așteaptă aghiezmuirea părinților și încep să le ceară zeci de euro pentru ale lor gusturi!

O să încerc să vă țin la curent cu tot ceea ce ține de Petrolul, amicalele echipei, atracțiile zonei dar și poveștile adevărate ale Triassic Park, un adevărat triller în vârf de munte, cu imagini și descrieri video despre cei mai vechi dinozauri din Triasic și monștrii, ziși reîncarnați, din Cretacic. Veți deveni adevărați paleontologi și nu vă veți plictisi admirând splendoarea panoramică a zonei nepereche. O să mă rog să fie și senin, să vă pot arăta cele mai frumoase fotografii ale platoului situat la 1869 de metri! Cu bine!

 

 


Dincolo de nori

Sâmbătă, 2 iulie, zi fără fotbal, așadar propice pentru o plimbare. Din multiplele variante de excursie propuse de recepționera hotelului unde mă aflu cazat am ales Hintertux, o localitate situată la 45 de minute de mers cu autobuzul, în fapt nodul de plecare spre imensitatea cerului și spre ghețarul cu același nume.

 Despre gheţar am aflat mai multe din numeroasele pliante puse la dispoziție de primitoarele gazde. Astfel, acest adevărat palat natural de gheaţă este parte dominantă a întregului reprezentat ca fiind singura regiune din Austria în care se poate schia 365 de zile pe an, pe 86 km de pârtii având orice grad de dificultate, utilizând 21 de telescaune şi teleschiuri dintre cele mai moderne. În apropierea ghețarului se află Betterpark Hintertux, singurul snowpark pe timp de vară din Europa Centrală! Skiresort International Service Team, cel mai prestigios for de apreciere din fenomen a acordat Hintertux-ului disticția de „cea mai bună regiune de practicare a schiului pe gheţari din întreaga lume“, apreciind drumul fără obstacole, din parcarea subterană de la 1500 m și până la platforma panoramică de la 3.250 m! De asemenea, este recunoscută Peştera stalactitelor şi a stalagmitelor, cavernă situată la cea mai mare altitudine din Europa, fiind apreciată drept cea mai mare grotă din Alpii Centrali! În sfârșit, se vorbește la superlativ despre terasa panoramică de la altitudinea de 3.250 m dar, cum veți vedea mai departe, eu chiar am avut neșansă de această dată!

Cei aproape 20 de kilometri ce despart Mayrhofen de Hintertux înseamnă o diferență de nivel de aproape 1200 de metri, bus-urile performante trecând ușor de la circa 700 de metri la peste 1800! Firește, neavînd habar spre ce mă îndrept, am ales o ținută de septembrie – cu blugi și un pulover – în contradicție flagrantă cu pasagerii îmbrăcați ca pentru un ianuarie friguros! “Sunt mai în vârstă ca mine, e logic să se echipeze mai gros” mă îmbărbătam cu fiecare kilometru parcurs, admirând halucinantul peisaj oferit de Alpii Tirolezi. La Hintertux, deja, se înnorase bine iar termometrul arăta 11 grade, față de cele 19 de la hotel. Localitatea de câteva sute de suflete trăiește – foarte bine! – din micul comerț dar și din stația de teleferic, punctul de plecare spre… dincolo de nori! Am aflat la mare viteză că pot opta pentru trei variante: un pass de 650 de metri, un altul de 500 și, în sfârșit, un al treilea de 400, costul întregii aventuri mergând, în total, la 26 de euro: 12, 18, 26! Adică, mai precis, dacă doreai să te oprești pentru plimbare sau mountain-bike alegeai pass-ul 1, dacă alegeai snow-bord sau sanie, placă sau sky-începători urcai încă 500 de metri iar dacă preferai sky-ul adevărat, de dificultate înaltă, plus ghețarul și panorama, plăteai tot pachetul.

În prostia mea, dorind să ajung la vârf, am ales cardul de 26 de euro! Logic, am făcut o mare tâmpenie, de vreme ce eram echipat ca pentru o plimbare de 15 minute, toamna, prin centrul Predealului! Dar, în sfârșit… Până la 2500 de metri a mers cum a mai mers, temperatura fiind de 2-3 grade, așadar cât de cât acceptabilă! Apoi, la al doilea pass, la -5 grade, gluma s-a îngroșat, mai ales că salariații de la telecabină își dădeau coate la momentul când am coborât! Afară, pe drumul de nici 100 de metri către cealaltă stație de plecare, am simțit cu adevărat ce înseamnă frigul zdravăn! Ningea viscolit iar vântul sufla cu 60 km la oră, conform indicatoarelor electronice ce se găsesc peste tot! Inimaginabil, la 3000 de metri, chiar între cele două stații în discuție, se construiește un complex hotelier de 5 stele, proiectat să fie dat în funcțiune la începutul sezonului viitor, în noiembrie 2012! La cum se muncea într-o zi de sâmbătă, la orele 11:00, cu 4 macarale și zeci de muncitori, la – 5 grade, pe ninsoare viscolită, parcă nici măcar nu-ți vine să-i contrazici!

În sfârșit, ultima porțiune – din care nu am înțeles mai nimic! – a stat sub semnul incertitudinii câteva minute, vântul prăvălit în rafale de pe creasta mărețului Olperer (3476 m) împiedicând funcționarea telecabinei! Aflat la 3200 de metri într-o cabină precum într-o cușcă, singur, legănat destul de strașnic, am ales să-mi sun soția și să conversez! Orice, dar fără să o sperii, alegând o poveste cu capre negre, flori de rododendron, și alte amintiri din Carpați! Până la urmă instalația a pornit iar momentul descinderii a coincis cu o uriașă plapumă de nori lăptoși, asemeni celor driblați în timpul zborului cu avionul! Nu vă mai interesați dacă era frig pentru că în 10 secunde cât am stat cu nasul afară nu am înțeles mai nimic! Atâta doar că termometrul arăta -11 grade, vântul urla sălbatic iar niște semeni – nebunie curată! – se încingeau din cap și până-n picioare pentru o coborâre cu schiurile ce semăna teribil a sinucidere!

Pentru 25 de minute am rămas în restaurantul din zonă – fără să părăsesc niciun moment stația! – și am savurat un pahar cu lapte cald! Probabil, în condiții de vizibilitate, panorama trebuia să fie într-un fel anume! Astăzi, din păcate pentru mine, am văzut doar “lapte”! Peste tot! Asa cum, probabil, se vede și din fotografiile reușite din cabina telefericului…