Arhivă nor etichete: cornateanu

Cornățeanu s-a dezlănțuit în penultima zi a cantonamentului de iarnă!

aÎnaintea antrenamentului din această dimineață, imediat după micul dejun, antrenorul Mugurel Cornățeanu a organizat o ședință de analiză video. Acel gen de reunire în care tehnicianul dorește să comunice, în plen, rezultatul unui studiu amplu pe care l-a făcut după o serie de antrenamente sau după un meci.

Am căpătat, oarecum surprinzător pentru mine (!), permisiunea de a asista la întrunire și, vreme de 40 de minute, am fost martor la unul dintre evenimentele cheie din viața Petrolului. Un melanj de pilde, întrebări și exemple din care, sunt sigur, chiar și cei mai apatici fotbaliști din lot au învățat ceva.

Contra, R. Lucescu, Cornățeanu…

Revin, pentru câteva fraze, asupra deciziei antrenorului principal de a-mi permite accesul în sala de conferințe. A fost a treia oară când am avut surpriza de a fi acceptat printre subiecții temei. Prima dată, invitat de Cosmin Contra, apoi de Răzvan Lucescu. Cu toate că mi-ar fi făcut plăcere să asist, de mai multe ori, și la alți antrenori care s-au tot succedat la cârma Petrolului, în timp, solicitările îmi erau respinse fără foarte multe explicații… În fine, chestie de principii, nu mă supăram!

Am descoperit, astăzi, pentru a treia oară – după experiențele cu Cosmin și Răzvan – o nouă tipologie de antrenor.

“Gură” murea și învia la fel cum se exterioriza și la marginea terenului, în timpul meciului. Lovea tabla de prezentare, țipa pentru a se făcea înțeles, râdea cu toată fața, se încrunta imediat!

Răzvan aborda un alt stil, pedant, serios, cu vorbă domoală și de multă ori dulce. Izbucnea din senin analizând un moment dar se calma repede. Capta atenția fotbaliștilor cu discursul lin, fără multe sinusoide.

Cornățeanu, azi, a devoalat figura unui antrenor “cu de toate”: discurs motivațional și interactiv în deschidere, descrierea prin probă video a greșelilor din meciul cu coreenii, alunecare spre sentiment și capacitare a fotbaliștilor din lot, la final.

Repet, 40 de minute… Dintre care 25 doar despre greșelile din precedentul joc pe pregătire!

“Ce însemnă Petrolul pentru voi?”

bAceasta a fost întrebarea de debut a tehnicianului. Chestionare la care “căpitanul” Marinescu a răspuns franc: o familie! Înseamnă istorie și relații de calitate cu suporterii! Iar Țicu, cu tremolo în glas, a amintit despre harul lupilor: atacul agresiv, în haită!

Antrenorul a ținut să le spună tuturor fotbaliștilor că, odată plecați de acasă, la antrenamente, meciuri sau cantonamente, trebuie să se transforme, efectiv, să știe că aparțin unei echipe cu o istorie deosebită și că tricoul pe care-l poartă este unul cu o greutate deosebită! “Cine nu suportă și nu rezistă presiunii de la echipa aceasta mai bine ridică mâna și spune că nu poate! Este a doua oară când spun că suntem complet datori acestor suporteri ai Petrolului! Am spus, zilnic, că atâta vreme când sunt antrenor aici, Petrolul va avea în componență doar fotbaliști care fac presing continuu și agresivitate maximă! Tot meciul, 90 și ceva de minute! V-am arătat poza aceea cu lupii, aceea cu gura deschisă, cu buzele adulmecând prada! Așa fac lupii, așa trebuie să faceți și voi! Adulmecați adversarul și mușcați din el! De câte ori de poate, de 3, 5 sau zece ori! Acesta să fie spiritul vostru! În acest scop, alături de conducerea clubului, am adus jucători cu valoare, care să facă diferența în eșalon! Nici nu mai contează că sunteți obosiți, chiar leșinați unii, după acest cantonament greu! Vreau să știți și să vă intre bine în cap: cât voi fi antrenorul Petrolului, gazonul sau sinteticul sunt casele mele! Nu veniți în casele mele să le întinați, nu vă voi permite! Aici vor fi primiți doar cei care merită cu adevărat! Adică să fiți cei care mi-ați arătat că sunteți după primul antrenament aici: fotbaliști de calitate, preocupați să muncească și să-și atingă obiectivul trasat! Doar atunci voi fi liniștit! Când văd ce văd după acest joc cu echipa din Coreea… ar trebui să ne vedem de treabă, să plecăm naibii acasă! În caz de recidivă, eu sunt cel care voi pleca!“ a “explodat” Cornățeanu.

“Amintirile ne chinuiesc”!

Pe aceeași linie a discursului motivațional, antrenorul a amintit despre suporteri și decizia acestora de a protesta după meciurile slabe din tur dar și din Cupă. “Vă mai amintiți cum, după meciul cu FC Argeș, am fost coborâți din autocar și am fost blamați? Sau după meciul cu Clinceniul, când am ascuns autocarul și am fugit ca potârnichile, pe întuneric… Fraților, eu nu mai vreau așa ceva! Cât voi mai fi la această echipă, personal, vreau să merg cu demnitate prin Ploiești! O săptămână, două, nouă, câteva luni! Îmi doresc ca, alături de voi, să facem istorie pentru oraș! Din nou! Acum patru ani era o echipă care făcea tradiție! A dispărut și a reînviat, precum pasărea Phoenix! Tot orașul dorește să aibe echipă de liga I! Toți ploieștenii, și nu numai, vă judecă zilnic despre cum vă antrenați și cum jucați! Știți că se pricep la fotbal, nu pot fi păcăliți! Amintiți-vă meciuri necîștigate când ați fost aplaudați pentru implicare! Oamenii au văzut că s-a vrut dar… nu s-a putut, atunci! Cu Aradul, cu ASU Timișoara, cu Snagovul… meciuri egale sau caștigate in-extremis! Au văzut implicare, devotament! Dacă mai faceți jocuri precum acesta cu coreenii… să știți că suntem mâncați! Eu primul, voi imediat, după! Eu sunt trecător pe aici, la fel ca și Tavi, Ciobanu, Leo… Vor vedea că nu numai antrenorii sunt de vină, vor discerne asta! Concluzia? Una singură: cât joci, 5 minute, 10, 30 sau 90, fă-o complet, mori pe teren!” a continuat coach-ul.

„Petrolul este un club aparte”!

Încingându-se, tehnicianul a conchis: “Măi băieți! Menirea mea nu este să vă țin predici, să vă umplu capul cu baliverne sau tâmpenii! Menirea mea este să vă descriu starea de fapt existentă: veți fi mici Dumnezei ai orașului doar dacă Petrolul va promova! Dacă nu, repet, sunteți mâncați! Petrolul este un club aparte, cu suporteri și mai aparte! Chiar și Daniel Pancu a ținut să-și aducă aminte de fanii Ploieștiului, de calitatea acestora! Bucurați-vă și țineți minte de clipele când, prost jucând, aveam 4-5-6000 de suporteri în tribune! Aduceți-vă aminte de cei 8-9000 de oameni de la meciul cu Rapidul, oameni care au cântat într-una! Vă voi arăta, acum, cum este la Ploiești în zi de sărbătoare, la oră de promovare! Această echipă a făcut-o de două ori, consecutiv, și nu admit să nu o facă și a treia oară, chiar cu mine!” a conchis Cornățeanu și l-a rugat pe cameramanul Cristi Chircă să prezinte bucuria fanilor “petroliști” la orele promovărilor succesive! Ce amintiri frumoase…

Testul cu coreenii, fazele “problemă”!

Discursul tehnicianului a continuat, in-extenso, vizând implicarea elevilor săi la meciul test cu Ansan Greeners. “O să insist să fie scris pe acest calup de imagini <<așa nu se joacă!>> Ce implicare a fost aceea, ce forcing ați aplicat? Despre ce am discutat la ședința de pregătire și ce ați reținut?” a întrebat antrenorul. Iar, vreme de aproape jumătate de oră a insistat pe fiecare greșeală, din atac sau apărare, nominalizând fotbaliștii și dialogând cu ei pe seama implicării precare. “Știu că nu este ușor, că cerem mult, poate chiar foarte mult de la voi, dar trebuie să înțelegeți că toată această încărcare are rolul ei, că vreau să ajungem peste două săptămâni, să câștigăm meci de meci! Să le arătăm tuturor celor din serie că singurul lor loc de bătaie este cel secund, primul fiind ocupat de noi! Asta vreau eu, asta trebuie să vreți și voi!” a conchis Mugurel Cornățeanu având în mână un mic dispozitiv laser cu care demonstra poziționarea defectuoasă din teren și dădea cuvântul “actorului” pentru corijarea temei. Și iar și iar, de la defensivă spre atac, singurul care a vorbit tot atât de mult precum antrenorul fiind Mirel Bolboașă, constituit ad-hoc în translator pentru “stranierii” Sarris, Malakian și Kozoronis. Cu toții privind cu nesaț la coregrafia tridimensională realizată de fani la momentul promovării din liga a IV-a!

Antrenament pe ploaie în rafale dar… fără vânt!

cImediat după întâlnirea descrisă mai sus s-a mers la baza de pregătire. Inclusiv Marinescu, refăcut după ușoara jenă de la inghinali dar fără Sarris, rămas la sala de refacere pentru exerciții specific întinderii de care suferă.

Ploaia s-a revărsat pe durata întregului antrenament, singura veste bună fiind legată de lipsa completă a vântului. Mulțumit și de calitatea antrenamentului, Cornățeanu a anunțat că cel de-a doua ședință a zilei va fi una la sala de forță, dublată de bazin și masaj. Drept pentru care, de la 16-17:30, Marinescu&Co. au avut serii complete de lucru la aparate dar și o zbenguială în piscină.

dMâine este ultima zi pe care “lupii” o vor petrece în Antalya, zi care va coincide cu ultimul test pe tărâm asiatic, adversară fiindu-le trupa ucrainienilor de la Desna Chernihiv, echipă aflată fix la jumătatea ierarhiei în prima lor ligă.

Programat a se juca la 60 de km depărtare de Lara, în Side, jocul a fost “transferat” pe același teren pe care “lupii” au jucat până acum. Cu singura deosebire că testul va debuta de la ora 16:00, o oră mai devreme în România.