Arhivă nor etichete: duminica

Când la trap, când la galop!

HipodromDuminică, 13 mai, cu începere de la ora 11:30, Hipodromul Ploieşti va găzdui cea de-a doua reuniune oficială a sezonului.

În cadrul acesteia, organizatorii au pregătit două surprize: o cursă de galop şi una de ponei!

Principalul punct de atracţie va fi „Premiul de Mai”, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 metri.

În program mai sunt prevăzute și alte trei curse de trap extrem de interesante: Premiul Bianca (ora 11:30), Premiul Bon (ora 12:00), şi Premiul Bavari (ora 14:00).

Marea provocare a zilei va avea loc la ora 13:00, fiind încadrat de cele două curse demonstrative ale reuniunii: Cursa de Ponei (ora 12:30) şi Cursa de galop (ora 13:30). Iniţial, întrecerea de galop s-a dorit a avea caracter oficial, dar, din motive pe care le regăsiţi în comunicatul de mai jos, s-a transformat într-o cursă cu caracter demonstrativ.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

comunicathipodrom

 


Regal de baby-baschet la “Olimpia”!

campanii-site-1024x481Sala Sporturilor “Olimpia” va găzdui un spectacol complet de baschet, muzică și dans, evenimentul fiind produs de Ploiești Basketball și AFI Ploiești.

Show-ul va avea loc duminică, 22 aprilie, de la ora 17:00, atunci când în tribunele sălii sunt așteptați iubitorii acestui sport deosebit dar și cei care se entuziasmează și susțin din toată inima copiii cu vârste mai mici de 10 ani!

Acest eveniment sportiv vine după succesul avut în ediția inaugurală desfășurată acum un an, la acea dată sala fiind aproape plină, record național absolut pentru un meci de baby-baschet!

Vedetele de duminică vor fi juniorii pregătiți de Elena Stan, campionii  naționali ai anului trecut de la Mangalia pe segmentul de baby-baschet. Aceștia se vor întrece într-un meci demonstrativ cu Spike București, grupare manageriată de soții Virgil și Andreea Căruțașu.

Spectacolul sportiv va fi completat cu momente coregrafice ale majoretelor de la Ploiești Dancers, dar și ale Ansamblului Kymata, unul dintre reprezentanții de marcă al Uniunii Elene din România, Filiala Prahova. Oaspeții, prezenți în premieră la un astfel de eveniment, vor expune în pauzele meciului de baschet câteva dansuri tradiționale grecești.

Gazdele au pregătit, ca de fiecare dată, concursuri pentru fani, spectatorii putând câștiga mingi de baschet dar și marele premiu, un hoverboard oferit de AFI Ploiești, sponsorul principal al evenimentului.

Intrarea va fi liberă iar spectacolul, ca de fiecare dată, va veni la pachet cu buna dispoziție, din partea casei.

“Pentru că prieteniile adevărate NU se leagă pe internet”, acesta este mesajul esențial, perfect ales, pentru a anima dorința organizatorilor ca sportul, baschetul în acest caz, să fie alegerea cea mai bună atunci când vine vorba despre educație!